21 September 2017
Știri pe scurt
Home / Articole / Wall Street și Revoluția Bolșevică

Wall Street și Revoluția Bolșevică

Teoretic este lipsit de sens ca marile corporații să sprijine politicile liberale. Pentru ce ar pompa unii bani în educarea publicului și în apărarea principiului liberei concurențe câtă vreme, de acolo de sus, de la nivelul la care au ajuns, este mult mai ușor să practici antreprenoriatul politic (distructiv) decât cel economic? A, când ești mic, la început de drum, este bineînțeles importantă libertatea economică sau dreptul de a munci, de a inova, de a intra pe piață și de a concura cu cei mari; dar dacă ajungi mega-bogat brusc descoperi că „morala trece orin stomac” și că, parafrazând un deștept politic contemporan, randamentul monopolului este mai mare decât cel al întreprinderii capitaliste legitime. Nu-i de mirare, așadar, că într-o țară semi-bananieră ca România, cu o mare concentrare a puterii industriale și financiare, mediul de afaceri nu s-a grăbit să finanțeze think-tank-uri sau opinii liberale. Din proprie experiență vă spun, atunci când o anumită industrie se confruntă cu o problemă, cu un abuz al statului sau o măsură intervenționistă stupidă, maniera principala prin care încearcă să o rezolve este corupția: influențarea politicienilor în sensul renunțării la ideea intervenționistă sau în sensul deformării ei în așa hal încât să devină inaplicabilă sau, cel mult, aplicabilă doar proștilor, nu și băieților deștepți. Desigur, se poate obiecta că acest gen de corupție defensivă este legitimă, deoarece corporațiile nu vor decât să fie lăsate în pace – și eu simpatizez cu acest punct de vedere. Dar altceva doream să subliniez, anume că interesul marilor proprietari de capital pentru a sprijini liberalismul a fost și a rămas aproape zero.

La aceeași concluzie ajungem prin lentila istoricului Antony Sutton. Cartea sa, Wall Street și Revoluția Bolșevică, arată foarte limpede cum interesul poartă fesul în orice epocă și pe orice meridian. Da, capitalismul se opune comunismului – dar asta la nivel de ideologie. La nivel practic, toată lumea colaborează cu toată lumea pentru obținerea puterii politice. Sutton documentează excelent modul cum mari finanțiști și industriași americani au sprijinit simultan și bolșevismul și fascismul și mișcarea anticomunistă din SUA. Au dat câte puțin (sau puțin mai mult) la fiecare. Exact așa cum în istoria mai recentă campaniile Partidului Democrat și ale Partidului Republican au avut în spate aceiași mari finanțatori. Lenin, vedea lucrurile exact la fel, tovarăși:

Cartea nu este despre vreo conspirație, ci despre o banalitate, chiar dacă lumea spălată pe creier și cu mintea la nivelul claselor primare, lumea care crede în Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene consideră că mașinațiunile și ingineriile financiare nu sunt o banalitate, ci o conspirație. Poate că Lenin a fost sau n-a fost agent german, dar fapt e că Germania a văzut în bolșevici mijlocul de a scoate Rusia din război, prin urmare i-a finanțat, înarmat și le-a sprijinit propaganda – mijloace fără de care aceștia nu ar fi fost capabili să confiște revoluția. Poate că Trotsky a fost agent german dar, câtă vreme a fost “asistat social” în SUA iar președintele Wilson i-a asigurat pașaportul de plecare în Rusia, de fapt el a fost utilizat ca agent dublu. Câtă vreme Banca Rezervelor Federale din New York pompa bani în bolșevici, adică în nimic altceva decât în revoluționarii de profesie, se poate spune că o făcea cu un scop, iar scopul nu era pacea mondială și dragostea față de nobilele idealuri comuniste. Același cartel financiar pompa credit și în amiralul Kolceak și, mai târziu, în Mussolini. Iată cum se punea problema (în audierile comisiei Overman a Senatului SUA):

Unii ar putea spune că acești magnați veroși se puneau bine cu dracul pentru a trece puntea. Le recomand să citească cu atenție și să deruleze tot firul istoriei. Întotdeauna în istorie, nu magnații au fost cei care aveau nevoie de libertate și erau gata să plătescă o șpagă pentru asta, ci politrucii aveau nevoie de putere și erau gata să ia bani de la cine se nimerește. Aceiași politruci au fost azi comuniști, mâine fasciști, poimâine democrați – doar pentru a ajunge la butoane.

Morala: nu vă așteptați să vedeți exponenții marilor corporații apărând dreptul la proprietate privată, libertatea economică și statul minimal. Nu e de mirare că formatorii de opinie se arată mai degrabă preocupați de sănătatea statului (de “investițiile” statului, de “autostrăzile” statului, de “educația” oferită de stat etc.) decât de autonomia și buzunarul cetățeanului. Azi, ca mereu în istorie, cetățeanul e masă de manevră între postacii de stânga și cei de dreapta, care cu toții trec pe la casieria unui mogul interesat, firește, ca România să fie condusă de “oameni de bine”. Ceea s-a și întâmplat, de asta de 27 de ani tot țară semi-bananieră am rămas.

***

Cartea se găsește aici și o consider foarte utilă pentru oricine vrea să rămână cu capul pe umeri și să nu-și mai facă cine știe ce iluzii copilărești legate de politică.

114 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble