27 October 2020
Home / Analiză-Statistică / Vor crește impozitele? Starea finanțelor publice într-o singură poză

Vor crește impozitele? Starea finanțelor publice într-o singură poză

În vremurile de azi, când statul controlează sau vrea să controleze cea mai mare parte a PIB, principiul de fier al prudenței în domeniul buzunarului personal este să nu scapi din ochi buzunarul statului. Constrângerile și tendințele care marchează finanțele publice ajung să influențeze de multe ori decisiv evoluția averii personale. Aseară am primit în sfârșit explicația oficială pentru articolele electrizante din ultima vreme scrise de consilierii guvernului, care încearcă să însuflețească cheful inert al contribuabilului de a-și plăti impozitele. De exemplu, să ne amintim un fragment din acest eseu patriotard:

O soluţie mai bună ar fi ca toţi contribuabilii să îşi plătească impozitul, să avem destui bani pentru a plăti pensii mai mari şi pentru a oferi servicii de calitate pensionarilor. Cumpără usturoiul, pentru că eşti om! Plăteşte impozitele, pentru că eşti cetăţean şi eşti de două ori om astfel!

Ei bine, explicația este dorința clară a guvernului de a strânge mai multe biruri. Rugăminți înflăcărate precum cele de mai sus – pe de o parte – și sugestii de genul celei înaintate de Dan Voiculescu privind detașarea unor oameni din armată pentru a ajuta la combaterea evaziunii fiscale – pe de altă parte – fac parte din schema clasică “polițistul bun, polițistul rău” prin care autoritatea politică urmărește să stoarcă din victima sa (contribuabilul) cât mai multe resurse.

Dar de ce este nevoie de aceste resurse? Să privim cum au evoluat în ultimii ani obligațiile statului și ne vom face o idee.

Angajamentele administratiei publice

Potrivit datelor venite recent de la BNR, angajamentele statului au continuat să crească anul acesta ajungând să reprezinte în 43,6% din PIB estimat – și cum ne-am obișnuit cu estimări optimiste, rămâne de văzut dacă nu cumva acest procent va fi revizuit în sus măcar din acest motiv. Titlurile în lei şi valută au crescut cu 2,6 puncte procentuale pe seama emiterii de noi obligațiuni în lei şi în valută, pe termen lung, ajungând la un nivel de 24,6 la sută din PIB. Datoriile comerciale au scăzut cu 0,5 puncte procentuale, până la 6,0 la sută din PIB.

Principalul responsabil pentru faptul că datoria publică a luat-o „turbo” după 2009 este guvernul Boc (originalul și reloaded), deși nici înainte lucrurile nu au stat bine. În vara lui 2009 spuneam:

Când vine vorba de judecarea celor vinovaţi pentru căderea economică a României, primii puşi la zid sunt consumatorii care s-au extins mai mult decât le era plapuma. Când ni se explică rolul jucat de expansiunea creditului în crearea iluziei acumulării de avuţie, arătaţi cu degetul sunt oamenii de rând care s-au îngrămădit să îşi amaneteze viitorul, respectiv băncile care s-au repezit să dea credite cu buletinul.

Comportamentul guvernului e în general trecut cu vederea. E drept, de la o vreme, de când cu politica iresponsabilă a guvernului Boc – care pare să fi scăpat complet hăţurile finanţelor ţării din mână – am început să vedem cum statul se aruncă într-o veselie pe toboganul datoriei, într-un moment în care ar trebui să procedeze invers, să economisească.

Statistica evoluţiei creditului arată însă că cel care s-a bucurat cel mai tare de expansiunea creditării în ultimii 4 ani a fost guvernul, nu populaţia. Din graficele de mai jos putem observa cum evoluţia creditului neguvernamental a avut o evoluţie stabilă, iar ritmul creşterii datoriei statului a fost peste cel al sectorului privat încă din 2006. Dacă creditul neguvernamental s-a triplat în ultimii 4 ani, cel guvernamental s-a mărit de 9 ori!

De la guvern vin acum asigurări că rata de creștere a datoriei este din ce în ce mai mică. Da, din cauză că creșterea arieratelor a fost stopată (la un nivel de 4 ori peste cel din anii de boom economic) și pentru că am crescut impozitele, ceea ce a redus necesarul de finanțare prin datorie. Dar soluții reale pentru scăderea angajamentelor statului nu au fost luate. Filozofia finanțelor publice pare să fie aceea că, dacă angajamentele publice sunt împovărătoare, atunci înseamnă că statul este prea mic, nu că obligațiile sunt excesive! Pe acest principiu se urmărește creșterea ponderii statului în PIB. Decidenții politici își imaginează că dacă statul ar colecta 40% din PIB la buget sau, de ce nu, 50% din PIB (ca țările occidentale), atunci angajamentele ar fi foarte ușor de suportat. Filozofia aceasta o să ne ducă la sapă de lemn, la fel cum a produs stagnare și criză în Occident. Scutierii bugetului public întotdeauna se vor văita că nu au bani îndeajuns: vedem asta în România, o vedem și în Italia. Dacă veniturile statului ar crește, predicția sigură ar fi aceea că ne-ar trebui o scară logaritmică pentru a măsura risipa și cheltuielile angajate de cei care aflați vremelnic la șefia cazanului comun al bugetului se vor grăbi să le facă.

Nu știu dacă sau ce impozite vor crește neapărat la anul. Dar știu că goana după colectarea mai multor resurse la buget a continuat în fiecare an din 2009 încoace, de la forfetarul ministrului Pogea la “scăderea TVA (la pâine) compensată” din această toamnă. Știu filozofia de guvernare. Și văd cum se procedează, pas cu pas, mai întâi încercându-se prudent marea cu degetul, apoi cu justificări nevinovate despre “inevitabilitatea” creșterii fiscalității. Fără reformă și cu această filozofie politică, taxele nu pot merge decât într-o singură direcție.

UPDATE

Consider utilă opinia lui Cristian Ghinea, pe linia manierei “pas cu pas” în care progresează intervenționismul și fiscalitatea:

Iar asta cu 22% e o diversiune. Dupa ce ne vom fi indignat vor veni cu propunerea reala: ramine 16% pt saraci si punem 22% pt “bogati” (adica clasa de mijloc in limbaj bolsevic, ca bogatii nu platesc impozit pe salariu).

Ascultati la mine: se pregateste nu ridicarea cotei unice, ci desfiintarea sa. Si o vor prezenta in stil manipulator: sa plateasca bogatii.

Discutia reala aici nu e pe ce nevoi au la buget… E fals… Discutia reala a pornit din puseul ideologic anti-cota al ministrului Voinea.

[layout show=”1″]
0 Shares
Share
Tweet
Share