7 August 2020
Home / Despre criza / Varujan Pambuccian: sistemul nu va fi abandonat decât prin colaps

Varujan Pambuccian: sistemul nu va fi abandonat decât prin colaps

De pe Facebook, reprodus integral, cu excepția pozei:

“N-am mai scris nimic în serialul „Amintiri din viitor” de pe blog, cam de mult. Recunosc că îmi este greu să scriu despre lucruri pe care l-am asimilat și mi se pare mult mai interesant să învăț lucruri noi. De-aia nu scriu cărți sau articole dar îmi place enorm să predau. Când predai înveți mereu ceva nou. Ok… Asta a fost justificarea lenii mele de a scrie.

În vara lui 2008 spuneam că lumea va intra într-o depresie economică de lungă durată al cărei minim îl prevedeam undeva între 2016 și 2017. A râs de mine mai toată lumea, asta fac mulți și acum și am auzit de atunci mereu și mai ales în preajma alegerilor din marile economii ale lumii cum țara respectivă tocmai iese din recesiune. Nu numai că lucrul acesta nu s-a întâmplat, dar economiile majore au mers din rău în mai rău. Au fost făcute, e drept, o grămadă de giumbușlucuri aiuritoare, multe cu bani publici pentru a se ieși pentru puțin timp din ceea ce toți s-au încăpățânat să numească o recesiune. Și cu întreruperile astea, nici nu a fost evident că vorbim despre o depresie economică. Statele Unite au aruncat în 2009 cu 700 de miliarde de dolari în bănci, singurul efect al acelor bani fiind bonusurile mai mari ale managementului bazate pe profituri mai mari raportate la sfârșitul anului. Germania inventează periodic un aruncat cu bani publici în industrii verticale cum a fost programul rabla menit să dea electoratului senzația că economia crește și să le asigure din nou creștin-democraților victoria în alegeri. Din nefericire, singurul lucru care trebuia făcut nu a fost și, deja am certitudinea, nu va fi făcut. Nici Statele Unite, nici Germania, nici orice altă mare economie nu va renunța la sistemul de fiat money instituit „temporar” în 1971 de administrația Nixon aflată sub presiunea constantă a administrației de Gaulle și a cheltuielilor cu războiul din Vietnam. Din 1973 mecanismul de fiat money a fost generalizat și a produs în timp dezastrul în care trăim acum. Poate că am să scriu la un moment dat continuarea seriei începute pe blog și am să expun pe larg felul în care cred eu că s-a ajuns aici și poate am să scriu și despre modul în care fac predicțiile pentru ce urmează. E simplu și necesită foarte puțină matematică.

Scriu aceste rânduri pentru că sunt nevoit să revizuiesc previziunea cu minimul depresiei. Înainte de orice, vreau să subliniez clar că toate lucrurile acestea nu pot fi influențate nici măcar cu 0.01% de orice acțiune, genială sau tâmpită, a unui stat ca România. Leul românesc reprezintă mai puțin de atât raportat la masa monetară a lumii. Asta ca să nu aud iar tâmpenii despre ce ar putea face nu știu cine care câștigând nu știu ce alegeri ne-ar duce pe noi culmi de progres și civilizație.

Decizia imediată de a scrie este legată de un trend existent la nivelul Băncii Centrale Europene. Deja asupra BCE există o imensă presiune atât politică cât și din partea investitorilor pentru a lua măsuri de felul celor luate în Statele Unite. Întârzierea unei decizii în acest sens a dus deja la 10 luni de scădere a monedei europene în raport cu dolarul. Pentru că nimic nu erodează mai mult încrederea decât confuzia și lipsa de stabilitate. Așa-zisele măsuri de stimulare a creșterii economice au avut, au și vor avea atât timp cât sistemul nu se schimbă un singur efect: creșterea inflației monetare. Și probabil că lucrul acesta se va întâmpla. Spre deosebire de dolarul american care are o ancoră în faptul că este unica monedă în care OPEC vinde petrol, Euro nu are nici o ancoră. Dacă BCE va ceda, și probabil că o va face, economia europeană va mai cădea o treaptă după ce va mai fraieri un an-doi electoratul cu speranța ieșirii din ceea ei numesc recesiune.

Atât prețul aurului cât și al argintului cresc exponențial de 15 ani încoace având o traiectorie suspect de asemănătoare cu cea a dinarului roman de argint din ultima sută de ani a Imperiului și cu cea a bancnotelor chinezești din 1455, care a făcut ca banii să nu mai fie folosiți deloc în tranzacții și a distrus economic China pentru aproape un secol. Lumea de azi nu gândește deloc diferit de cea de atunci. Adică de azi pe mâine. Politicienii și conducătorii corporațiilor nu mai pot amăgi electoratul/acționariatul prin creștere solidă și inventează lucruri noi care urmează să dea iluzia unei bunăstări. Sigur, a apărut noua clasă de politicieni care încearcă să câștige electorat făcând o vânătoare de vinovați acolo unde ei nu există. Și chiar câștigă, mai ales în Europa occidentală unde fascismul pare o speranță pentru o generație de oameni care gândește în logica impusă de telenovele, tabloide și un sistem educațional în criză cronică. Rezultatele ultimelor alegeri din Franța și Marea Britanie arată clar direcția. La fel cum creșterea neîncrederii în guvernările din marile economii ale lumii este ușor de cuantificat. Bondurile americane pe 10 ani au ajuns la un randament de sub 2.5%/an iar cele germane sub 1%. Asta este chiar foarte puțin și reflectă cererea mică venită din lipsa totală de încredere. Dar mai reflectă un lucru: dispariția speranței. Probabil că lucrul acesta este cel mai grav.

Din nefericire, din ce în ce mai multă lume din sfera economică și financiară este de acord că depresia este generată de sistemul monetar, din ce în ce mai multă lume consideră că este nevoie ca banul să redevină o marfă și deci să se sprijine pe o resursă limitată, de preferat sub forma unui bun tangibil, dar aproape nimeni nu dorește abandonarea sistemului actual. Iar cei care au puterea să contribuie la acestă abandonare și vorbesc despre ea sunt imediat înlăturați. Ceea ce este un semn că nici guvernele marilor puteri economice nici oamenii cu adevărat foarte bogați ai lumii nu doresc abandonarea sistemului. Din motive diferite. Statele Unite au ancora OPEC și își permit astfel să importe bunuri și să exporte inflație, ceea ce este chiar o afacere de invidiat. Uniunea Europeană s-a structurat deja pe cercuri de comandă care convin de minune celor aflați în centru, iar o asemenea măsură ar duce implicit la reașezarea cercurilor. Până atunci încearcă să imite mecanismul american, ultima tentativă fiind cea cu convingerea unor țări din Orientul Apropiat să includă în monedele eligibile pentru vânzarea petrolului și moneda europeană. Cel mai celebru eșec a fost ultimul război din Irak, război care a demonstrat clar că astăzi dolarul înseamnă OPEC + armata americană. După ce lumea a fost șocată de anunțul lui Nixon din vara lui 1971, acum pare foarte mulțumită cu banii care se reprezintă doar pe sine.

Cel mai mult ar avea însă de pierdut oamenii amețitor de bogați. Pentru că oricât de mare ar fi inflația generată de fiat money, puterea de cumpărare a averii lor crește constant. O asemenea măsură i-ar transforma din oameni amețitor de bogați în oameni doar foarte bogați. Nu avem așa ceva în România, spun asta tot pentru a preveni comentarii stupide. Majoritatea lor și-au construit averile pe consumul unor mase mari de oameni. Marile averi nu se fac din altceva decât din sume mici plătite constant de mase uriașe. Adică din ciocolată, bere, cosmetice, țoale și alte lucruri de felul ăsta. Cum majoritatea covârșitoare a corporațiilor sunt ale unui număr uriaș de acționari, managementul lor își poate pune liniștit salarii și bonusuri pe care nici un antreprenor nu le-ar oferi. Indiferent de mersul inflației ele pot deocamdată crește în valoarea lor de cumpărare pentru că reprezintă o fracțiune mică din încasările corporației. Dacă moneda s-ar lega de o resursă limitată, competiția pentru a o avea ar crește foarte mult. S-ar ajunge așa și la veniturile top managerilor, după ce s-ar tăia team-buildingurile și trainingurile în destinații exotice ale salariaților și responsabilitatea corporatistă în care cel care fabrică pastă de dinți moare de grija încălzirii globale pe banii celor care vor să se spele pe dinți cu pasta lui, de exemplu.

Profituri

 (sursa)

Uite de-aia sistemul nu va fi abandonat decât prin colaps. Care se va lăsa așteptat. Pentru că vor fi în continuu planuri de ieșire din criză și de creștere economică, reorganizări ale sistemului politic, reapariția statului polițienesc și tot felul de planuri care nu țin cont de nimic altceva decât de menținerea unui număr de sub 1% din oameni în zona de confort maxim pe planeta Pământ. Minimul se amână sine die și se va concretiza în colapsul final. După care s-ar putea să devenim ceva mai raționali și mai cumpătați.

Pentru că tot nu pot face nimic pentru a preîntâmpina asta, pentru că indiferent de ce va face România drumul va fi același, scriu aceste rânduri doar ca o revizuire teoretică a unei predicții făcută cu șase ani în urmă. Doar ca să nu zică nimeni că nu mi-am adaptat gândirea la realitate.”

1 Shares
Share
Tweet
Share