20 September 2020
Home / Tălâmbul economic / V. Ponta: “este o realitate tristă, după două trimestre de scădere România este în recesiune”

V. Ponta: “este o realitate tristă, după două trimestre de scădere România este în recesiune”

Tot din 2012, de la penultima recesiune, când cei care conduc astăzi țara erau în opoziție:

“Este 1 aprilie, aş fi preferat să fie o glumă. Dar nu este deloc o glumă, este o realitate tristă, care nu ne permite să facem foarte multe glume de 1 aprilie: de azi, în mod oficial, România este în recesiune. După două trimestre consecutive cu scădere economică, este o realitate”, a spus Ponta.

victor_ponta_1

Așa ceva, așa ceva… dar nu se poate, este un efect statistic, de fapt doar am pierdut viteză, uite, mergeam cu 130 km/h și acum mergem doar cu 100. Ce vreți să spuneți domnule prim-ministru?

El a apreciat că actuala putere va spune că “este tehnic în recesiune sau că este statistic în recesiune”…

“De câte ori avem o creştere de 0,01 la sută, am ieşit din criză şi suntem pe drumul cel bun. Când suntem în recesiune, e doar o scădere statistică, sau tehnică, nu mai ştiu cum spun cei de la putere”, a comentat el.

Vai, nu pot să cred! Dar cum, tigrul Europei de Est în recesiune? Cum, tocmai noi care ne-am îmbunătățit credibilitatea pe piețele externe și ne împrumutăm atât de ieftin? Păi cum rămâne cu Efectul Ponta? Fix așa:

“O ţară aflată din nou în recesiune după cele mai dure măsuri de austeritate luate la nivel european este o ţară neatractivă pentru investiţii străine, este o ţară dificil de controlat din punct de vedere bugetar şi este o ţară pe care USL va trebui s-o guverneze în cele mai grele condiţii în care o nouă putere a trebuit să preia puterea”, a spus Ponta.

Bine-bine, dar soluția? Soluția, domnule prim-ministru!

“Inainte de introduce motiunea de cenzura, stiam si am anuntat ca doua trimestre vor fi de crestere negativa. Este clar ca este nevoie de masuri de combatere a clientelismului si a banilor publici, este nevoie de masuri foarte clare pentru a sprijini mediul de afaceri privat.”

Cool. Super tare ideea cu scăderea CAS dat fiind că s-a creat spațiu fiscal prin… creșterea accizei la benzină și introducerea taxei pe stâlp. Țineti-o tot așa.

2 Shares
Share
Tweet
Share