20 September 2020
Home / Ideologi da' culți / V-am prins, nihiliștilor!

V-am prins, nihiliștilor!

Spune primul ministru:

Una dintre explicaţii, dincolo de temerea faţă de criza economică, este şi această întreţinere constantă a nihilismului, a faptului că nimic nu este bine, că totul este rău în această ţară, şi, în condiţiile de criză economică, în loc ca oamenii totuşi să dea drumul şi la partea de consum, preferă să ducă mai mulţi bani la bancă şi să economisească, ceea ce este foarte rău şi ineficient pentru o economie, induce la fiecare dintre români această temere faţă de ziua de mâine şi care implicit afectează economia în ansamblu

Pentru cei interesați, iată definiția termenului nihilism din DEX:

NIHILÍSM s.n. Atitudine, tendinţă, concepţie sau manifestare care neagă rânduielile, instituţiile, morala, tradiţiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută. – Din fr. nihilisme.

Mai bine, citim pe Wikipedia:

Nihilismul (din latinescul nihil, nimic) este o poziție filozofică care susține că a fi, în special trecutul și prezentul existenței umane, nu are nicio însemnătate obiectivă, scop, adevăr comprehensibil, sau vreo valoare esențială. Nihiliștii afirmă, în general, unele sau toate din următoarele:
• nu există dovezi rezonabile pentru existența unui creator sau cârmuitor suprem,
• o “moralitate adevărată” nu există, și
• o etică seculară obiectivă este imposibilă;

Cei care cred că politica guvernului este greșită nu sunt nihiliști, conform dicționarului. Cei care cred că viitorul națiunii sună prost nu sunt nihiliști, sunt realiști.

Mai important, cei care economisesc nu sunt nihiliști. Ei reprezintă principalul factor de progres al unei economii. Fără economisire și acumulare de capital nu este posibilă creșterea producției în viitor. Desigur, economisirea și investiția au loc cu gândul la creșterea consumului, că doar nimeni nu economisește ca să trăiască mai prost. Dar creșterea (sustenabilă) a consumului are loc abia după ce am economisit corespunzător și am investit înțelept resursele acumulate. Economisirea precede consumul. Consumul este întotdeauna condiționat de mărimea producției actuale, care este determinată de stocul de capital acumulat în trecut, care… s-a realizat prin economisire.

Ah, da, desigur, dacă vrem neapărat putem să consumăm mai mult chiar acum, putem consuma chiar mai mult decât ne permite venitul disponibil – consumând capitalul acumulat anterior – dar acest lucru ne va duce la sărăcie, adică nu vom putea consuma prea mult timp astfel. Imaginați-vă doar că omenirea află brusc că peste un an Pământul se va ciocni devastator cu un asteroid. Va mai economisi cineva? Nu. Lumea își va spori consumul dramatic, probabil își vor da ultimii bănuți, vor renunța la educația copiilor sau la întreținerea sănătății doar pentru a prinde o plimbare prin Bali (“ca să nu spună că au trăit degeaba”) sau pentru a-și cumpăra produse de lux. Proprietarii de active, adică mogulii, își vor lichida toată averea la prețuri de nimic, spiritul antreprenorial se va evapora. Ceea ce este firesc. Peste un an nu mai are nimeni nevoie de fabrici sau de slujbe. Economic vorbind, peste un an nimeni nu va mai consuma nimic.

Revenind la realitate, Pământul nu se va ciocni cu un asteroid așa încât nu avem nici un motiv să stimulăm consumul… dacă ne pasă de viitorul nostru.
(Dacă mai doriți detalii, am scris pe această temă multe articole, printre care Testul economistului deștept.)

În schimb, tocmai convingerea că prin stimularea consumului putem ieși din criză nu este doar un nonsens, ci chiar reflectă o atitudine nihilistă. De la John Maynard Keynes – nihilistul șef al științei economice – încoace, politicienii de pretutindeni și consilierii lor “pe parte tehnocratică” se ghidează după unul și același principiu, consacrat în istorie sub forma a două formulări celebre, echivalente:
1. După noi, potopul!
2. Pe termen lung suntem toți morți!

Așa că au propus permanent “eutanasia rentierului”, sub o formă sau alta. Atunci când nu se poate prin impozite (că “rentierul” e șmecher, el fuge cu capitalul în jurisdicții fiscale mai permisive), se poate fizic. Vă recomand să citiți Dostoievski, Crimă și Pedeapsă. Domnul Boc pică involuntar în rolul lui Raskolnikov care, când se pregătește să-i tragă una în cap baborniței cămătărese, o face și cu gândul la “miile de afaceri” (probabil mici și mijlocii) care ar putea fi stimulate dacă banii acesteia nu ar ma sta ascunși sub saltea, ci folosiți în economie).

0 Shares
Share
Tweet
Share