27 October 2020
Home / Articole / Urmările votării: există speranţă după Jalalabad?

Urmările votării: există speranţă după Jalalabad?

Ieri la urne s-a întâmplat ceea ce oamenii normali au prezis de mult – Jalalabad, vorba lui Dan Şelaru. Graţie erorilor şi manierei de guvernare, partidele de dreapta – mă rog, mai mult partide decât dreapta – nu doar că au pierdut categoric, dar au reuşit şi contraperformanţa de a lăsa moştenire României un parlament dominat categoric de o formaţiune politică. Această formaţiune care va deţine un procentaj în preajma a două treimi din locurile din parlament nu va avea nici o problemă în a-şi impune toate acţiunile politice.

Să nu uităm! Ieri majoritatea românilor nu a decis câştigătorul, ieri majoritatea românilor a decis că pierde dacă merge la vot aşa că a stat acasă. Având în vedere acest lucru alianţa politică ce va conduce România reprezintă aproximativ o treime din preferinţele românilor. Şi uite aşa, tirania majorităţii – aşa cum a fost denumită democraţia nelimitată – devine foarte uşor tirania minorităţii.

Pe de altă parte, s-ar putea susţine, formarea unei majorităţi clare în parlament permite calmarea politicii dâmboviţene şi adoptarea unor reforme mai profunde. Eu unul mă îndoiesc. Motivul pentru care nu cred că vom asista la o schimbare la faţă a politicii economice (măcar a ei) este acela că pe parcursul campaniei electorale nu am văzut o luptă de idei, o dispută între viziuni ideologice. A fost, repet, ca la Jalalabad: „ei pe noi” şi „noi pe ei”, cu aroganţele şi blaturile de rigoare. Acesta este de fapt şi motivul pentru care poporul român nu s-a prezentat în majoritatea lui la vot. Disputele cu caracter personal din politică sunt străine celor mai mulţi dintre aceia care chiar sunt preocupaţi de chivernisirea unui viitor, de acumularea de capital şi de buna educaţie a copiilor. În plus, audienţa show-urilor politice (şi implicit participarea la vot) nu poate depăşi audienţa celei mai populare telenovele – fie şi pentru simplul motiv că la aceasta din urmă te uiţi confortabil din fotoliu cu o pungă de seminţe în mână, în vreme ce pentru a vota trebuie să-ţi faci mai întîi drum cu lopata prin zăpadă.

Deci, dacă nu am auzit vorbindu-se despre reforme concrete înainte de alegeri, credeţi că vom auzi de acum încolo? Ar fi bine. Ar fi bine să vedem scăderea TVA la alimente, introducerea impozitării progresive cu trepte mai mici decât actuala cotă unică. Ar fi bine ca o coaliţie de centru-stânga să întreprindă măsuri pe care guvernarea de centru-dreapta le-a ratat. Istoria a mai văzut astfel de cazuri. Dar există mulţi factori care fac improbabilă această evoluţie – de la cantitatea de fonduri la buget până la calitatea resursei umane pusă să de administreze. Nu voi mai vorbi despre asta. Peste toate mai este şi problema stimulentelor: ce stimulent are o formaţiune care câştigă detaşat alegerile să întreprindă reforme profunde? Aşteaptă la rând dizolvarea sistemului public de pensii (pensia este pe cale de dizolvare oricum), modernizarea şi eficientizarea învăţământului etc. etc. Stimulentele, dacă există, sunt mai degrabă în sens contrar – pe principiul cunoscut de economişti că monopolul tinde să fie mai degrabă leneş decât inovator.

Speranţa moare ultima. Să ne păstrăm optimismul şi buna dispoziţie:

P.S. Acest articol a fost publicat şi pe blogul meu din Adevarul

0 Shares
Share
Tweet
Share