29 November 2020
Home / Articole / Uniunea bancară – ultimul stadiu al socialismului monetar

Uniunea bancară – ultimul stadiu al socialismului monetar

E timpul să ne amintim vorba lui Lenin: imperialismul este ultimul stadiu al capitalismului. Altă, epocă, aceeași viziune deterministă. Sau mai bine zis, a damnării. Cu referire la uniunea bancară guvernatorul BNR a afirmat:

Credem ca procesul este inevitabil si rapid, si trebuie sa ne inscriem in el

Că e rapid, înțeleg. Dar că e inevitabil? De ce este inevitabil? Este adevărat că centralizarea monetară fără centralizare bugetară este o schemă sortită eșecului. Asta s-a spus de la bun început din anii 1990, dar “băieții deștepți” de la cârma unificării europene ai făcut pe niznaii. Dar criza financiară – care era inevitabilă în sens autentic, adică în logica sistemului proprietății comune asupra banilor dar nu și asupra cheltuielilor – poate să ducă la două rezultate: fie la continuarea centralizării, fie la recunoaștere falimentului intervenționismului monetar. Soluția este politică și ea reflectă ideologia dominantă. Nimic inevitabil aici.

Și de ce trebuie să ne înscriem în el? Chiar dacă un proces este inevitabil, el poate fi rău din punct de vedere etic, prin urmare nu văd ce justifică prescripția normativă. Cum ar veni, dacă știm că oile se duc spre bârlogul ursului, ăsta nu e un motiv suficient de bun pentru a le urma. Sau, dacă vreți, dacă știm că e o singură barcă de salvare de pe Titanic, tot nu înseamnă automat că este înțelept și moral să ne repezim spre ea.

0 Shares
Share
Tweet
Share