23 May 2017
Știri pe scurt
Home / Articole / Un stat de drept nu poate fi decât minimal

Un stat de drept nu poate fi decât minimal

“Vrem stat de drept!” – se aude în aceste zile foarte des. Dar hai să lămurim: ce este statul de drept? Statul de drept înseamnă domnia legii (the rule of law), adică “principiul că o națiune ar trebui guvernată de lege, nu de deciziile arbitrare ale oficialilor guvernamentali”. (Wikipedia)

Discuția este foarte veche însă putem merge înapoi în timp măcar până la liberalii clasici. Iată ce spune Frederic Bastiat în La Loi (1850):

“Ce este deci legea?

Legea este organizarea colectivă a dreptului individual la legitimă apărare.

Fiecare dintre noi are un drept natural, de la Creator, de a-şi apăra persoana, libertatea, proprietatea, pentru că acestea sunt cele trei elemente care formează sau păstrează, elemente care se completează unele pe altele şi care nu se pot înţelege unele fără altele. Căci ce sunt facultăţile noastre, dacă nu o prelungire a personalităţii, şi ce este proprietatea, dacă nu o prelungire a facultăţilor noastre?

Dacă fiecare om are dreptul să-şi apere, chiar prin forţă, persoana sa, libertatea sa şi proprietatea sa, atunci mai mulţi oameni au dreptul să se asocieze pentru a organiza şi a întreţine o forţă comună pentru a asigura această apărare în mod sistematic. În acest fel dreptul colectiv îşi are originea, raţiunea de a fi şi legitimitatea în dreptul individual. Prin urmare, forţa comună nu poate avea alt scop, altă misiune decât cea a forţelor izolate cărora li se substituie.

Astfel, dat fiind că un individ nu-şi poate utiliza în mod legitim forţa pentru a atenta la persoana, la libertatea, la proprietatea unui alt individ, rezultă că acea forţă comună nu poate fi în mod legitim utilizată pentru a distruge persoana, libertatea, proprietatea indivizilor sau claselor…

Prin urmare, dacă aceasta este adevărat, nimic nu poate fi mai evident decât următoarele: Legea este organizarea dreptului natural la legitimă apărare. Legea este înlocuirea forţelor individuale printr-o forţă comună. Această forţă comună va putea face ceea ce forţele individuale au dreptul natural şi legitim să facă: să apere persoanele, libertăţile şi proprietăţile, să salvgardeze dreptul fiecăruia, pentru a asigura domnia justiţiei pentru toţi.

Dacă ar exista o naţiune constituită pe această bază, cred că ea ar fi dominată de ordine, atât în fapte, cât şi în gânduri. Cred că acea naţiune ar avea guvernul cel mai simplu, cel mai econom, cel mai puţin greoi, cel mai puţin resimţit, cu cele mai puţine responsabilităţi, cel mai drept şi, prin urmare, cel mai stabil din câte ne putem imagina, oricare ar fi, de altfel, forma sa politică.

Într-adevăr, sub un astfel de regim, fiecare ar înţelege că deţine toate privilegiile, ca şi întreaga responsabilitate a existenţei sale. Atâta timp cât persoana este respectată, cât munca este liberă iar roadele muncii sunt garantate împotriva oricăror atacuri injuste, nimeni nu va avea conflicte cu guvernul. Dacă suntem fericiţi, n-am avea, este adevărat, pentru ce a-i mulţumi pentru succesul nostru; dacă suntem nefericiţi, nu i-o vom reproşa, tot aşa cum ţăranii noştri nu-i atribuie guvernului grindina sau îngheţul. Nu l-am resimţi decât prin inestimabila binefacere a SIGURANŢEI. Se mai poate afirma că, datorită nonintervenţiei statului în treburile particulare, nevoile şi satisfacţiile s-ar dezvolta în ordinea lor firească. Nu s-ar vedea familii sărace căutând instruire în ale literaturii înainte de a avea asigurată pâinea. Nu s-ar vedea oraşe populându-se în detrimentul satelor, şi nici sate în detrimentul oraşelor. Nu s-ar vedea acele mari deplasări de capitaluri, de muncă, de populaţie, provocate de măsuri legislative, deplasări care fac atât de nesigure şi atât de precare sursele înseşi ale existenţei, şi împovărează, prin aceasta, într-o atât de mare măsură responsabilitatea guvernelor.

Din păcate, legea nu se mărgineşte deloc la funcţia pe care ar trebui s-o aibă. Iar când şi-a depăşit-o, a făcut-o nu numai în nişte probleme neutre şi discutabile. Ea a făcut mai rău: a acţionat împotriva propriului său scop, a distrus propriul său obiectiv. Ea a fost utilizată pentru a anihila acea dreptate pe care trebuia s-o facă să domnească, pentru a şterge între drepturi acea limită pe care tocmai ea trebuia s-o facă respectată. Ea a pus forţa colectivă în slujba celor care vor să exploateze, fără risc şi fără scrupule, persoana, libertatea sau proprietatea altuia. Ea a transformat spolierea în drept, pentru a o proteja, iar legitima apărare în crimă, pentru a o pedepsi.

Cum s-a înfăptuit această pervertire a legii? Care i-au fost consecinţele?

Lege s-a pervertit sub influenţa a două cauze foarte diferite: egoismul prostesc şi falsa filantropie.

Să vorbim despre prima.

Conservarea, dezvoltarea sunt aspiraţii comune tuturor oamenilor, în aşa fel încât, dacă fiecare s-ar bucura de liberul exerciţiu al facultăţilor sale şi de libera dispunere a produselor lor, progresul social ar fi neîncetat, neîntrerupt, sigur.

Există însă o altă aspiraţie care le este la fel de comună. Este aceea de a trăi şi de a se dezvolta, când pot, unii pe spinarea altora. Aceasta nu este o imputaţie prea îndrăzneaţă emanată dintr-un spirit sumbru şi pesimist. Istoria aduce ca mărturie neîncetatele războaie, migraţiile popoarelor, asupririle religioase, universalitatea sclaviei, necinstea în comerţ şi monopolurile.”

Dintr-o perspectivă strict formală “domnia legii” ne spune că legea trebuie să fie clară, generală (aplicabilă tuturor), simplu de înțeles. Însă această perspectivă nu este suficientă pentru a înțelege dimensiunea conceptului: au tot existat țări cu legi clare și generale care își băteau joc de oameni. De exemplu, dacă mâine parlamentul dă o lege prin care interzice culoarea blondă a părului, aceasta se aplică tuturor și este simplu de înțeles dar probabil nimeni nu va considera că trăim într-un stat de drept și că legea este justă.

Așadar lucrurile trebuie analizate și în substanță. Este clar domnia legii este sinonimă cu o cât mai mică interferență guvernamentală în viața cetățenilor, așa cum explica Bastiat. Inflația de legislație – Hayek, un alt gânditor important care merită amintit aici făcea diferența dintre “lege” și “legislație” – nu poate decât să ducă societatea către abuzuri. Ce stat de drept este acela unde guvernul emite sute de ordonanțe de urgență în fiecare an? Ce stat de drept este acela unde ca să poți să îți deschizi o prăvălie sau pur și simplu să-ți construiești o casă ai nevoie de zeci de aprobări, avize, zeci de mii de lei cheltuiți pe conectarea la rețelele de utilități? Ce stat de drept este acela unde guvernul decide peste noapte plafonarea RCA sau o supra-acciză la benzină sau creșterea TVA sau ignorarea legii care spune că un procent din ce în ce mai mare din contribuțiile sociale trebuie virate către fondurile de pensii administrate privat? Ce stat de drept este acela în care deficitul bugetar este variabil de la un an la altul, dar acela în care datoria publică crește astronomic, dar acela în care cursul de schimb și rata dobânzii sunt influențate decisiv de stat?! Ce stat de drept este acela în care nu există libertate în educație?

Pe scurt, statul de drept nu poate fi decât minimal. Nu poți să ai și stat de drept dar și Programul Rabla sau Prima Casă, nu poți să ai stat de drept dar și salariu minim, nu poți să ai domnia legii dar și o avalanșă de subvenții sau prohibiții.

***

Vă semnalez și acest articol scris de Cristian Păun: Statul de drept (rule of law) o poveste cu cântec:

“Statele au devenit, cu sau fără știința multora dintre noi, tot mai redistributive și tot mai agresive. Sistemele legale au creat și apără în prezent tot felul de mecanisme sociale și de ”drepturi” fundamentale pe care nimeni nu le mai discută nici din punct de vedere economic și nici din punct de vedere etic / moral. E legal să tipărești bani ca bancher central și ilegal să o faci de unul singur într-un subsol de bloc. A discuta despre ”supremația legii” într-un astfel de context tot mai redistributiv și agresiv este ca și cum ai discuta despre legalitate într-un lagăr de concentrare.”

309 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble