19 December 2018

Uber SMURD

Statul este un prost furnizor de bunuri publice. Argumentele sunt arhicunoscute.

1. Informația relevantă pentru decizia de producție a respectivelor bunuri este dispersată la nivel de individ, în comunitate, iar planificatorul central nu are acces decât la o mică parte din ea. Spune Hayek:

Caracterul particular al problemei ordinii economice raționale este dat tocmai de faptul că cunoașterea circumstanțelor de care trebuie să ținem cont nu există niciodată în formă concentrată sau integrată, ci doar ca bucăți de informație incompletă și adesea contradictorie în posesia diverșilor indivizi. Problema economică a societății nu este doar aceea de a știi cum să alocăm resurse “date” – unde prin “date” înțelegem că resursele sunt disponibile unei singure minți care în mod deliberat poate rezolva problema reprezentată de aceste “date”.

Deci intervenția eficientă nu depinde de numărul de proceduri, de înființarea sau distrugerea de ministere sau departamente, de clarificarea lanțului de comandă etc. Intervenția eficientă depinde de modul în care sistemul coagulează informația particulară, circumstanțele de timp și loc, care există la nivelul actorului economic. SMURD, ISU și celelalte structuri însărcinate cu intervenția în caz de urgență funcționează centralizat, militarizat, pe bază de comenzi și informație disponibilă top-down. Iar tehnologia nu le salvează. Așa cum s-a văzut în cazul accidentelor din acest an (Apuseni și Siutghiol), informația pe baza căreia au acționat reprezentanții statului a fost mai proastă decât cunoașterea de care au dispus particularii. De exemplu, nimeni nu poate avea o informație mai bună despre (accesul la) locul în care s-a prăbușit o aeronavă decât omul aflat la fața locului.

2. Avem problema stimulentelor. Birocrația funcționează defectuos – și cu cât este mai stufoasă cu atât funcționează mai prost. Pentru că responsabilitatea se diluează între structuri, funcționari, organele de intervenție și acarul Păun. Dintre toate birocrațiile, birocrația statului are cele mai puține stimulente să funcționeze eficient, deoarece ea trăiește pe banii luați cu japca prin impozite de la cetățeni. Se dovedește în mod repetat că simpla obligație morală (deci nu regulamentară!) reprezintă un stimulent mai bun și suficient pentru oamenii obișnuiți; aceștia tresar, pleacă pe munte în toiul nopții, oferă informații utile statului (degeaba!), renunță la treburile lor pentru a salva vieți puse în primejdie.

3. Problema calculului. Nu știm niciodată de câte bărci sau câini de salvare avem nevoie, dacă avem nevoie de vâsle sau de benzină, de elicopter sau de… drezină. Nu știm cum să distribuim resursele în teren. De ce? Pentru că nu avem prețuri. Achizițiile publice sunt un salt în beznă. Sigur, bine ar fi să ne permitem și autoșenilate pentru intervenții pe timp de iarnă, și drone, și 140 la puterea n bărci cu motor, și câte un pompier sau polițist la fiecare colț de stradă. Dar acest lucru este imposibil. Societatea mai are și alte priorități în afară de a pompa bani în serviciile de urgență. Să mai amintesc și că suntem o țară săracă? De câte ori nu am auzit argumentul că statul a cheltuit exagerat pe diverse echipamente, dar prea puțin cu salariile doctorilor sau ale salvamontiștilor? De câte ori s-a spus că achizițiile publice au fost efectuate în bătaie de joc? În schimb, ați auzit vreodată ca într-un spital privat sau într-o firmă privată de intervenție rapidă – există câteva companii de acest gen chiar de mari dimensiuni – să se certe lumea la nesfârșit pe astfel de probleme? Nu. În sectorul privat este simplu: compari încasările cu cheltuielile și vezi dacă îți permiți să cumperi cutare echipament sau să mărești salariile. În sectorul privat cheltuielile sunt raționale, pentru că altfel firma dă faliment. În sectorul public este invers, acolo banii se cheltuiesc aiurea – și nu neapărat fiindcă marele boss nu este vreun înger, ci pentru că funcționarii statului habar nu au cât este bine să cheltuiască. Ei știu o singură regulă: să ceară în fiecare an mai mulți bani de la buget.

Monopoly

Pentru toate aceste motive implicarea statului în producția diverselor bunuri și servicii, inclusiv a serviciile de salvare, este defectuoasă. Slăbiciunile ei sunt poate, uneori, mai greu observabile pentru că mulți din oamenii care lucrează în aceste servicii sunt practic niște eroi. Își sacrifică timpul și își riscă viața pentru a duce la îndeplinire în bune condiții misiunile care apar. Dar, inevitabil, accidentele apar și ele nu sunt doar rezultatul ghinionului,, ci și al defectelor instituționale.

Reforma ar trebui să urmărească descentralizarea, competiția, privatizarea. La momentul accidentului din Apuseni aminteam că “SMURD însuși a apărut din voluntariat, nu pentru că a fost înființat de vreun guvern preocupat să livreze bunuri publice – dar el a degenerat instituțional într-un monopol de stat.” Ne trebuie date empirice, avem nevoie să mai experimentăm cu monopolul ca să ne dăm seama că am mers într-o direcție greșită? Povestește Dan Mașca:

“112 repartizeaza o urgenta de categoria C, asa a fost identificata via telefon, este repartizata ambulantei private.
Cei de la Ambulanta privata trimit masina cu un medic specialist pe urgenta. Cind ajung la fata locului constata ca urgenta este de categorie A, iar ei, desi au toate competentele necesare, sunt nevoiti sa sune la 112 sau la colegii de la SMURD, care prin lege si regulamente, doar ei pot sa preia acest caz.

Pe linga faptul ca este o aberatie, ceea ce s-a intimplat cind a venit masina SMURDului este de risu-plinsu: masina nu avea nici un medic de urgenta, iar preluarea cazurilor a fost facuta de niste oameni “specializati” peste noapte.

Normal ca pe foaia de transfer a bolnavului nu s-a trecut nici un nume de la SMURD, ci doar masina, care l-a preluat.

Nu cred ca v-ati dori sa fiti in astfel de situatii.”

Oameni buni, trăim în epoca Bitcoin și a Uber (Taxi). Tehnologia permite oamenilor să colaboreze, să își coordoneze eforturile pe o scară nemaicunoscută în istorie. În această epocă noi ținem cu dinții ca cineva să aibă monopolul girofarului?! Dacă pe cale antreprenorială unii înființează sisteme monetare și de plăți (bunuri publice prin excelență), iar alții revoluționează transportul sau curieratul, noi centralizăm economia? Și nu orice activitate, ci fix aceea care salvează vieți! Oare ce ne mai trebuie ca să vedem că împăratul este gol?

Mi s-ar părea utilă o aplicație care să integreze serviciul 112 cu viața omului de rând. O aplicație care să-mi semnaleze dacă la o distanță rezonabilă de mine s-a întâmplat un accident grav. Poate oricum mă deplasez în acea direcție. Poate sunt doctor, polițist, pompier sau pur și simplu pescar. Poate sunt cel mai apropiat salvator. Poate eu sunt capabil să ofer cele mai bune informații, de la fața locului. De ce să ținem informația la nivel înalt, când ea oricum pleacă de la nivel local și nu poate fi centralizată decât într-o mică măsură? Cred că ar fi util să avem companii private de intervenție și salvare care concurează de la egal la egal serviciul public. Că tot ne amintim de momentul 1989, un pic mai multă libertate (de a experimenta și de a alege) nu strică.

3 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble