21 April 2019
Home / Articole / Tirania experților contra scăderii impozitelor

Tirania experților contra scăderii impozitelor

126 Shares

Dacă statul reduce birurile,

“de unde avem certitudinea ca oamenii vor investi si nu-si vor lua masini sau vor merge in vacante?

Las mai multi bani la dispozitia sectorului privat pentru ca ei stiu cel mai bine ce sa faca cu ei sau eu, Stat, stiu mai bine ce sa fac cu banii si ii las la mine?

Eu cred ca intr-o economie cum e a noastra, Statul trebuie sa-si asume niste responsabilitati”

Aceasta este opinia lui Radu Crăciun, economistul-șef al unei bănci care până mai ieri avea o rată a creditelor neperformante de 30% – dovada categorică a perspicacității cu care a “investit” banii deponenților și ai propriilor acționari. Dacă statul a salvat băncile – titlurile de stat reprezintă 20% din portofoliul băncilor – a făcut-o probabil dintr-un adânc simț al răspunderii, nu din clientelism.

Dar de ce, totuși, să dirijeze statul economia? Ce avantaje comparative are acțiunea politică (cheltuielile publice) în fața acțiunii private? Să consultăm teoria și practica.

Cum arată guvernarea?

1. România are o democrație mai proastă decât Botswana. Și dacă stăm atât de prost la calitatea instituțiilor democratice, atunci cum poate crede cineva că oamenii care ocupă scaunul guvernării vor cheltui banii strânși prin impozite în mod responsabil?

2. Dacă ne este teamă să credităm oamenii cu prezumția că, în calitatea lor de consumatori/investitori, vor fi în stare să decidă prudent, spre propriul lor bine, atunci nu ar trebui să ne fie în egală măsură teamă că aceiași oameni, în calitatea lor de votanți, nu sunt în stare să aleagă în Parlament și la conducerea țării politicieni dedicați bunăstării națiunii? Dacă bănuim că oamenii vor risipi banii care le revin prin reducerea de taxe, atunci nu ar trebui să operăm cu aceeași prezumție și în ceea ce-i privește pe guvernanți, anume că sunt risipitori? Mai ales că raționalitatea privată are toate șansele să funcționeze mai bine decât raționalitatea publică – în fond, omul simplu plătește pentru erorile comise (ba adesea, și pentru erorile comise de alții), în vreme ce guvernanții nu plătesc niciodată pentru erorile politice.

3. În România calitatea administrației publice este unul din factorii majori care împiedică bunul mers al economiei – zice Comisia Europeană. Potrivit Corruption Perceptions Index printre țările europene, doar în Bulgaria ne întrece la dimensiunea corupției. Și atunci noi vrem să lăsăm mai mulți bani pe mâna birocrației? Vrem cumva să ne sinucidem economic?!

4. Curtea de Conturi oferă câteva indicii privind proporțiile risipei și ale delapidării: vreo 3 mld. euro din prețuri umflate (clasicul procent de 20%), alte vreo 3 mld. euro din achiziții inutile (gen sisteme informatice care zac în pod) și uite așa ajungem la o sumă echivalentă cu cea colectată de stat prin impozitul pe salarii și pe venit.

Care sunt principalele piedici din calea afacerilor, în opinia antreprenorilor?

Majoritatea companiilor sunt disperate de nivelul impozitelor și de contextul economic – conform sondajelor BNR – nu de dinamica creditului, sau de altceva. Pe nimeni nu interesează lipsa “investițiilor” statului… mă rog, pe nimeni cu excepția câtorva multinaționale mari care au un interes cât se poate de direct în acest sens (de exemplu, Renault sau transportatorii care vor autostrăzi). Așa că statul ar trebui să-și asume o singură “responsabilitate”: să scadă taxele!

Ce poate face guvernul în teorie?

Depinde la ce teorie ne referim. Dacă adoptăm perspectiva utopică a keynesismului, guvernul poate face multe lucruri, poate preface pietrele în pâine. Dar serios vorbind, intervenția guvernului nu face decât să deranjeze funcționarea pieței. Orice investiție publică este un salt în beznă: guvernul nu acționează pe baza unui calcul de rentabilitate, precum întreprinderea privată, deci efectul va fi prăpădirea avuției societății. Dacă investițiile statului nu aduc profit, atunci înseamnă că ele nu răspund celor mai importante nevoi ale publicului, înseamnă că nu aduc plusvaloare societății; din contră, ele pauperizează societatea, deoarece sunt finanțate cu bani adunați de la contribuabili – contribuabili care acum sunt privați de posibilitatea de a-și satisface o parte din nevoi.

Uitați, de exemplu, cum calculează statul randamentul autostrăzilor, dar mai întâi așezați-vă pe un scaun să nu cădeți pe jos de râs. Sau poate vreți fonduri europene? Investiții finanțate din sume nerambursabile? Vreți cumva să ajungem ca Grecia?! Ia priviți care este randamentul fondurilor europene!

Fonduri europene

De fapt, nici nu prea avem studii care să arate dacă și cât de importante sunt fondurile europene pentru PIB-ul României (presupunând că PIB-ul aduce fericirea). Chiar așa, vă dați seama că toate sloganurile politice în privința creșterii absorbției fondurilor europene sunt simple alegații fără bază empirică?! Un studiu făcut de cehi, pe ansamblul țărilor din Europa Centrală și de Est zice așa:

„Daca regiunea ECE-6 ar reusi sa atraga 90% din fondurile nou alocate, acest lucru ar insemna un plus de 0,3-0,8 puncte procentuale de crestere anuala a PIB.”

Merită să întreținem o uriașă birocrație, zeci de mii de oameni – baronimea fondurilor europene – care câștigă fiecare mii de euro pe lună frecând hârtii, pentru zero-virgulă-nu-știu-cât-la-sută din PIB? Păi merită, dacă experții cărora le cerem să-și dea cu părerea sunt plătiți ei înșiși din programe cu finanțare europeană!

Revenind la lucruri mai serioase, guvernul nu dispune nici de stimulentele necesare pentru a cheltui eficient banii publici. El nu este omniscient, nici benevolent. Din contră, politicienii – ca toți oamenii – se ghidează după principiul profitabilității. Și ei – ca toți oamenii – vor să câștige mai mult: mai mulți bani, mai multă putere. Calculul este simplu: vrei să ajungi în Parlament – cât costă și ce îți iese la afacerea asta? Vrei să ocupi scaunul de ministru – ce trebuie să faci și ce ai de câștigat de aici? Politicienii sunt furnizori de legi. Are cineva nevoie de lege (de regulă au nevoie de legi cei care vor să pună bețe în roate altora) – spune-mi cât plătești ca să îți spun dacă te servesc sau nu. Numiți-o corupție, numiți-o lobby – asta nu schimbă cu nimic natura statului și modul în care funcționează politica.

Deci pe ce bază “crede” Radu Crăciun că statul trebuie să-și asume un rol mai important în economie? Dacă și-ar dedica un pic de timp scrierii unei pledoarii în favoarea intervenționismului, cred că ar furniza un bun public, ar face un mare bine discuției “piață sau stat”.

În așteptarea acestei pledoarii, să vedem ce spune unul din cei mai buni economiști specializați în analiza dezvoltării economice, profesorul William Easterly, de la New York University, în ultima sa carte “Tirania experților”:

Tyrany

“Abordarea convențională în domeniul dezvoltării economice se bazează pe o iluzie tehnocrată: credința că sărăcia este doar o problemă tehnică, ce poate fi rezolvată prin soluții tehnice, precum utilizarea îngrășămintelor, a antibioticelor, a suplimentelor nutriționale…

Abordarea tehnocrată ignoră cauza reală a sărăciei – puterea nelimitată a statului față de oamenii săraci lipsiți de drepturi…

Prin această iluzie tehnocrată, experții conferă în mod neintenționat noi puteri și mai multă legitimitate statului în calitate de entitate care va implementa respectivele soluții tehnice. Economiștii care susțin abordarea tehnocrată tratează cu o teribilă naivitate chestiunea puterii politice…

Iluzia tehnocrată este că sărăcia este determinată de lipsa de expertiză, în vreme ce ea este de fapt cauzată de lipsa drepturilor. Accentul pus pe problema expertizei nu face decât să înrăutățească lucrurile.

Problemele tehnice ale țărilor sărace (și absența soluțiilor tehnice la acestea) sunt un simptom al sărăciei, nu factorul ei determinant.”

 

126 Shares
126 Shares
Share
Tweet
Share