28 January 2020
Home / Economişti / Testul economistului deștept: stimulăm sau nu consumul?

Testul economistului deștept: stimulăm sau nu consumul?

Friedrich Hayek a spus că testul pe care îl are de trecut cineva pentru a se numi bun economist constă în înțelegerea faptului că creșterea economică sau nivelul angajării forței de muncă nu sunt determinate de creșterea consumului ci, din contră, de volumul economisirii. Nu consumul decide nivelul producției, ci reținerea de la consum – adică economisirea. Nu consumul determină producția, ci producția determină consumul. Producția se face cu resurse, iar dincolo de stadiul omului primitiv care prinde pești cu mâna producția necesită bunuri de capital, adică presupune existența economisirii.

Testul lui Hayek a fost amintit de către Huerta de Soto, cu ocazia recentelor conferințe din România:

For Hayek, the best test for an economist is to understand the implicit fallacy contained in uderconsumption theories and in what is called the shrift paradox or paradox of saving: “It is not consumers’ demand that secures the generation of incomes. It is investment of the excess of incomes over consumers’ expenditures.”

De fapt, Hayek nu poate fi creditat cu paternitatea acestui test, ci cu popularizarea lui. Ce spunea Hayek și ceilalți economiști din Școala Austriacă înaintea lui era un lucru consacrat de economiștii clasici.

În prezent spațiul mediatic este ocupat de opinii și de economiști care “pică” la testul lui Hayek. De pildă,
economistul-șef al BNR explica acum câteva zile că salvarea economiei poate veni doar din creșterea salariilor și a consumului:

Majorarea salariilor bugetarilor e o măsură capitală pentru avansul economiei?
Ea contribuie la creşterea consumului. Dacă consumul nu va mai scădea anul viitor, una dintre cauzele pentru care nu va mai scădea este că anul viitor salariile bugetarilor vor creşte faţă de anul acesta… Însă, dacă şi sectorul privat va da anul viitor majorări măcar cât să acopere inflaţia, probabil că aceste creşteri vor asigura un minim de creştere a consumului.

În absenţa creşterii consumului vom avea creştere economică?
Consumul reprezintă cam 80% din PIB, din acest motiv este crucial în România. Nu e normal să reprezinte atât de mult, dar, până să-l aducem la niveluri de 60%-65% cât ar fi normal, noi cu asta trăim – cu un consum care e 80% din PIB. E vital ca el să nu scadă dacă vrem să avem creştere.

Dacă nu ar creşte consumul am avea creştere economică în 2011?
Probabil că nu.

Să zăbovim puțin asupra acestei argumentului stimulării consumului, înainte de a ne reîntoare la Hayek. Punerea carului înaintea boilor este o eroare caracteristică a economiștilor care se mărginesc la contemplarea unei relații contabile – national income accounting:

PIB = C + I + G + X – M
(consum + investiţii + cheltuieli guvernamentale + exporturi – importuri)

Această identitate arată cum se împarte PIB, ea reprezintă o definiție a PIB după destinația acestuia. Știu că nu mă credeți pe cuvânt, așa că vă citez ce spun Stiglitz și Walsh, în manualul lor tradus în limba română:

Valoarea monetară a producției finale reprezintă Produsul Intern Brut. O modalitate de a calcula valoarea bunurilor finale produse în economie presupune a observa care este destinația acestora. Există patru posibilități. O parte a bunurilor finale este consumată de către indivizi – numim această component consum agregat… O altă parte este utilizată de către firme pentru construcția de imobile și achiziția de mașini – denumim această component investiții agregate… O altă parte este achiziționată de guvern și reprezintă achizițiile guvernamentale. O parte a bunurilor, denumită export, este orientată către alte țări.

Sper că e case closed. Acum, este o eroare copilărească ca plecând de la această formulă să considerăm că între variabilele de mai sus există relații de cauzalitate. Așa cum am spus, formula arată ce reprezintă PIB după destinație, nu după sursă; cu alte cuvinte, nu ne spune ce determină PIB. Dar chiar lăsând la o parte această considerație (expusă în manualele de anul I de facultate), de nicăieri nu rezultă vreo relație de cauzalitate. Nu putem spune nici că creșterea PIB va duce la creșterea consumului, nici că creșterea consumului va duce la creșterea PIB. Pentru așa ceva avem nevoie de o teorie, nu de o formulă – probabil orice matematician va accepta acest lucru, deși mulți economiști se încăpățânează să nu-l recunoască, pretinzând simultan că înțeleg matematica.

Ce-am mai putea adăuga? Că relația de mai sus ne oferă o imagine statică (contabilă) asupra economiei. Este la fel de utilă ca și o radiografie în medicină: poți vedea din ce este compus organismul, fără să înțelegi cum funcționează. Evident, nici un medic nu va afirma vreodată că pe baza unei radiografii înțelege legile biologiei, dar iată că avem economiști care susțin exact acest lucru în domeniul lor de “expertiză”.

Dacă ai comis această eroare este foarte ușor apoi să vorbești despre consum. Căci consumul reprezintă statistic 80% din PIB. Prin urmare, dacă încerci să-ți imaginezi un PIB mai mare, atunci cel mai simplu este să-ți imaginezi un C (consum) mai mare. Ceea ce este destul de corect, as far as it goes, doar că nu rezultă de aici că argumentul stimulării consumului.

Revenind la Hayek și la paradoxul economisirii, este esențial să înțelegem că sporirea capacității productive se susține din (este determinată de) resurse, în special din resurse de capital. Ca să mărești producția este nevoie să acumulezi capital – sau să împrumuți capitalul economisit de alții. Această lege elementară a economiei se regăsește în activitatea oricărui antreprenor, indiferent dacă acesta o cunoaște sau nu. Ca și în fizică, cel care scutură pomul pentru a culege prunele nu are nevoie să știe legea gravitației; dar nu ar putea ajunge vreodată în posesia prunelor altfel decât printr-o acțiune compatibilă cu legile fizicii. Toată lumea (de la copiii de grădiniță la adulți) știe că în absența economisirii nu poți emite pretenția de a dispune de mai multe bunuri în viitor. Știu asta nu fiindcă au citit într-o carte, ci pentru că reprezintă un principiu banal al acțiunii umane. Toți cei care vor să dobândească o trotinetă sau o motoretă știu că trebuie să aștepte până când economisesc suficient, asta dacă nu cumva așteaptă altcineva în locul lor, abținându-se să consume și punându-le la dispoziție resursele necesare sub forma unui credit.

Economiștii dinaintea lui Hayek au demonstrat de ce stau lucrurile în felul acesta, demonstrații pierdute prin biblioteci – un adevărat loc al pierzaniei pentru cei care urmăresc “să dea lovitura” sau pentru oportuniștii politici. În câteva cuvinte și rezumând tratate intregi, motivul pentru care este nevoie să ne abținem de la a consuma tot venitul câștigat este acela că muncitorii care fabrică trotineta sau motoreta, dar mai ales muncitorii care au realizat banda de lucru și piesele din care sunt compuse trotineta și motoreta, ca și muncitorii care au produs tabla, plasticul și cărămizile din care au fost realizate piesele, banda și fabrica, precum și minerii care au scormonit după fier și alte minerale – ei toți trebuie plătiți, înainte ca produsul final al muncii lor să ajungă la piață. Fabricarea unei trotinete sau motorete cere timp, parcurgerea unor stadii de producție în care se consumă resurse. Aceste resurse trebuie eliberate de undeva, că doar nu pică din cer. Adică trebuie economisite.

Prin economisire, stadiile de producție situate în proximitatea temporală a consumului final se contractă în raport cu stadiile superioare. Prin economisire se acumulează capital. Prin economisire se pun bazele creșterii producției. După care putem să ne relaxăm în fotoliu consumând mai mult.

Keynesienii se îneacă în paradoxul economisirii. Normal, pentru că ei nu dispun de o teorie a producției, de o teorie a capitalului. Tot ce au este national income accounting, un “circuit economic” (despre care am vorbit aici) pe care sunt radiografiate niște agregate statistice – consum, investiții, cheltuieli publice. Asta este tot. Mai departe mestecă cu o matematici sofisticate o salată de dogme din preistoria științei economice.

28 Shares
Share
Tweet
Share