30 October 2020
Home / Economişti / Teoria externalităților nu justifică intervenția statului pentru furnizarea apărării naționale

Teoria externalităților nu justifică intervenția statului pentru furnizarea apărării naționale

Un text clasic al lui Walter Block, tradus acum în română. Mereu m-a distrat să observ cum partizanii intervenției statului în diverse domenii își dau cu stângul în dreptul și se contrazic din două în două propoziții atunci când se folosesc de teoria externalităților. Această teorie spune că apărarea națională nu poate fi furnizată (asigurată) în regim privat, deoarece prezintă externalități pozitive care fac ca mulți oameni să beneficieze de ea fără să plătească. Cu alte cuvinte, să trișeze (free riding) – obicei consacrat de excelenta formulă “La plăcinte înainte, la război înapoi!”.

TCCIMir_en_120414_4469

Acest argument este perfid, câtă vreme oamenii nu sunt liberi să aleagă. Ce ușor este pentru apologeții statului să vină și să ne dea lecții, când în același timp ei ne interzic mijloacele de a ne asigura securitatea. Pe de o parte interzic dreptul de port-armă, pe de altă parte vin și ne spun că suntem fără apărare în fața agresiunii (interne sau, în acest caz, externe). Nu mai bine ne lăsați voi să ne apărăm și abia pe urmă, dacă nu suntem în stare, veniți cu ideea să înființăm statul?

Nu, răspund ei, fiindcă știu mai bine. Întotdeauna știu mai bine. Iar asta se numește știință. Walter Block ia rând pe rând toate punctele slabe ale teoriei și pur și simplu o ridiculizează. Voi mai aminti aici un singur exemplu: istoria înarmării statelor nu confirmă ipoteza că actorii individuali – fie ei oameni simpli sau guverne – sunt incapabili să se organizeze. Din contră. Istoria politică arată că guvernele s-au coalizat destul de intens și s-au înarmat peste măsură deși, conform teoriei, nu ar fi avut prea multe motive să o facă dată fiind existența trișorilor:

O altă problemă este reprezentată de faptul că argumentul este „prea bun”. Demonstrează prea mult – mult prea mult. Dacă ar fi adevărat, s-ar aplica nu numai la indivizi, ci şi la grupuri de oameni: la oraşe, state sau chiar naţiuni. Să luam ca exemplu Mexic, Statele Unite şi Canada. În timpul Războiului Rece, dacă SUA se înarmează pentru a se proteja împotriva dorinţelor imperialiste ale Rusiei, atunci conform acestui argument, beneficiile se vor „scurge” neapărat şi la cei doi vecini, de la nord şi de la sud. Atunci SUA nu va investi într-un complex militar. La fel se întâmplă şi pentru Canada şi Mexic. Dar şi sovieticii se vor lovi de aceeaşi dilemă. Dacă se pregătesc să se lupte cu americanii iubitori de război, atunci chinezii, indienii, pakistanezii, afganii, ungurii vor fi beneficiari pasivi ai beneficiilor emanate de la măreţia armatei ruse. Ei vor aştepta, cu respiraţia oprită, ca sovieticii să facă exact asta. Dar minionii lui Stalin şi lui Lenin vor refuza să facă asta. De ce să facă asta dacă vecinii refuză să contribuie cu partea lor?
De fapt, atât sovieticii cât şi americanii chiar au dezvoltat vaste facilităţi militare în timpul Războiului Rece. Mai mult decât atât, mexicanii şi canadienii, să nu mai vorbim de ţările din jurul Rusiei, au considerat potrivit să îşi sporească armata. Aşadar ştim că este ceva greşit cu acest argument al externalităţilor – sau că cel puţin acest argument nu poate fi aplicat în cazul grupurilor de oameni precum naţiunile.

 P.S. Vă recomand și capitolul corespunzător (5.2), scris de mine în această carte:

coperta_capitalism

[layout show=”1″]
0 Shares
Share
Tweet
Share