18 September 2020
Home / Ce face statul? / Taxe sau prețuri pentru infrastructură?

Taxe sau prețuri pentru infrastructură?

Bănuiesc că știți argumentul potrivit căruia taxarea traficului din orașe sau impunerea de taxe de drum pentru circulația interurbană ar contribui la rezolvarea problemei ambuteiajelor de la orele de vârf și a calității proaste a drumurilor. Argumentul pornește de la o ipoteză de bun simț, anume că proprietatea publică tinde să fie supra-exploatată și să ajungă în paragină. Dacă nu costă nimic să folosești un serviciu, toată lumea îl va folosi dar, în același timp, nimeni nu va da doi bani pe el (nu-i va păsa).

Dar impunerea de către primărie a unor taxe pentru folosirea infrastructurii, deși are meritul de a reduce cererea – și de a echilibra astfel numărul utilizatorilor cu stocul de infrastructură existent – nu promovează bunăstarea. Decongestionarea drumurilor nu este un bun public în sine – altfel, am da o lege rin care să interzicem circulația automobilelor și am scăpa imediat de aglomerație, claxoane și poluare. Însă mai sunt și alte efecte.

Aceste reflecții mi-au fost prilejuite de citirea acestui articol, via Carpe Diem. Pe scurt, morala poveștii este că dacă lași statul să impună (noi) taxe, el va avea interesul să le crească la un nivel exorbitant, stârnind furia populației. Așa se întâmplă în San Francisco, unde amenzile pentru încălcarea regulilor rutiere sunt foarte mari: parcarea aiurea se pedepsește cu 68 de dolari, în afară de cazul în care ai parcat pe locul special amenajat pentru autobuze sau pentru persoanele cu handicap – atunci amenda este de 976 dolari. Dacă trecu pe roșu vei plăti 436 dolari, iar dacă nu oprești la semnul Stop amenda este de 214 dolari. Opinia cetățenilor?

Many residents now feel that the city government has become a kind of Kleptocracy, a government run by thieves. That is, those in power tax residents through the form of heavy fines for much-needed cash, even as basic services are under threat.

For the working poor, the system of heavy fines can quickly become something close to tragedy.

Rosalina, a cleaning lady in her 40s who did not want to give her last name, was grief-stricken when she walked out of a posh condominium complex near Embarcadero and Harrison with her cleaning equipment to find a parking ticket on her old Toyota Corolla. She had exceeded the two-hour limit for residential parking. In broken English, she said while wiping away tears: “I make five hour[s] to pay this. I get three [of] these [tickets in] one month. Soon, I [will have] no more car.”

Părerea mea este că exact la același rezultat s-ar ajunge dacă s-ar practica traffic pricing. Impropriu numit astfel, deoarece taxa rămâne taxă, neavând nici o legătură cu prețul. Taxa este impusă coercitiv, prin decret de către puterea politică. Prețul este un fenomen de piață, parametrul înțelegerii voluntare dintre două sau mai multe părți.

Prin urmare, nemulțumirile sociale și problemele economice nu pot fi rezolvate decât dintr-un foc, anume prin privatizarea infrastructurii. Atunci populația, adică utilizatorii unui anumit element de infrastructură, vor înțelege că plătesc pentru serviciul oferit; pentru faptul că podul, drumul, parcul, WC-ul sau locul de parcare are un cost de oportunitate; pentru că nimic nu este pe gratis. Altminteri, cu pseudo-soluțiile de piață precum taxarea nu vom ajunge decât să dăm mai mulți bani primăriei sau guvernului central, pentru același dezinteres oferit (ba chiar mai mare). Traffic pricing e doar o amendă, la urma-urmei.

P.S. Citiți și:
Planificarea urbană, locurile de parcare şi privatizarea drumurilor
Deszăpezirea: drumuri publice vs. drumuri private

0 Shares
Share
Tweet
Share