10 July 2020
Home / Articole / Sunt banii ieftini necesari economiei, precum insulina unui diabetic? Nici vorbă

Sunt banii ieftini necesari economiei, precum insulina unui diabetic? Nici vorbă

Narayana Kocherlakota, mare profesor și bancher, face această analogie – care, în paranteză fie spus, arată că mulți economiști nu au învățat nimic în ultima sută de ani:

“Criticii politicii monetare globale susțin că nivelul ratelor dobânzii este artificial de scăzut. O simplă analogie medicală ar putea să-i ajute să înțeleagă cât de mult greșesc.

Imaginați-vă o femeie diagnosticată cu diabet de tip I, în care organismul nu reușește să producă insulina necesară metabolizării zahărului. Viața ei se schimbă complet. Ea trebuie să-și monitorizeze permanent nivelul de zahăr din sânge, să-și schimbe dieta și să-și facă injecții cu insulină. Altminteri moare.

Un observator necalificat ar putea susține că insulina pe care și-o injectează este “artificială” – în sensul că o persoană normală nu are nevoie de ea ca să trăiască și că femeia s-a descurcat bine-mersi fără ea în trecut. Ei ar putea chiar să spună că bolnava ar trebui să urmeze doar o regula simplă de alimentație, să mănânce la ore regulate, în loc să ia insulină în funcție de nivelul zahărului din sânge.

Din fericire, nu avem asemenea observatori naivi în lumea medicinei. Doctorii și pacenții urmează un tratament care variază în funcție de obiectivul pe care și-l propun. Nu se face gălăgie și zarvă printre parlamentari, finanțiști și reprezentanții mediului academic pentru ca nivelul “artificial” al insulinei să fie eliminat.

Cei care fac politica monetară nu sunt atât de norocoși.

O maladie – o cerere insuficientă pentru bunuri și servicii – s-a abătut de mult timp asupra economiei mondiale. Decidenții politicii monetare trebuie să folosească rata mică a dobânzii – versiunea lor de insulină – măcar pentru a calma simptomele. Dar ei sunt în mod constant vânați de către aceia care doresc stoparea tratamentului sau administrarea acestuia într-o manieră militărească nesănătoasă, prin urmarea unei reguli mecanice mai degrabă decât spontan, în funcție de ce le dictează informațiile și judecata de moment.”

Sper că nu v-au dat lacrimile. Iar dacă cumva credeți că Kocherlakota exagerează (așa cum fac și eu câteodată) cu metafora “banii ieftini sunt ca insulina” doar pentru a se face mai bine înțeles, însă altminteri este conștient de limitele acestei comparații, ei bine îmi pare rău să vă dezamăgesc: Kocherlakota este conștient că exagerează, însă nu în sensul în care v-ați aștepta. Zice el:

“Analogia cu insulina este imperfectă din două puncte de vedere. În primul rând, diabetul de tip I este o boală cronică, în vreme ce forțele economice pot elimina (deși nu este sigur) sindromul cererii agregate prea mici, caz în care tratamentul pe termen lung nu este necesar. În al doilea rând, nu există tratament pentru diabetul de tip I, în vreme ce guvernele dispun de mijloace ample pentru a rezolva problema cererii scăzute – inclusiv prin investiții în educație și infrastructură, trebuie doar să vrea să le folosească.”

Deci analogia este exagerată, dar nu fiindcă este o prostie economică, ci fiindcă în medicină lucrurile sunt mai complicate decât în economie!

Kocherlakota este complet pe arătură din atât de multe motive încât îmi este greu să mă hotărăsc cu care să încep.

insulina

1. Analogia cu insulina este imperfectă pentru că, spre deosebire de un supliment medicamentos, banii ieftini au un dublu efect: creează avantaje pentru unii în vreme ce pe alții îi sărăcesc.Priviți poza de mai jos și apoi gândiți-vă în ce investesc fondurile de pensii și cum vor putea ele să valorifice economisirile dvs. astfel încât să vă asigure un venit la bătrânețe:

Bonduri

2. Sper că nu v-a apucat plânsul… Așa cum am discutat și la dezbaterea “Politici monetare neconvenționale”, Kocherlakota este tributar unei gândiri extrem de simpliste, împrumutată de la Keynes. Știți care este culmea? Că John Maynard Keynes, care a inventat de fapt găselnița asta cu insulina, a fost un habarnist economic. V-ați aștepta să auziți că Keynes a anticipat Marea Depresiune, că a înțeles cauzele crizei, la fel cum un doctor înțelege de ce suferă pacientul – altfel cum ar fi fost el în stare să prescrie tratamentul cu bani ieftini/insulină? Ei bine, Keynes a dat-o în bară, la fel ca și Irving Fisher, alt mare economist. Vorbim de oameni care au pierdut bani masiv la bursă, care nu au înțeles încotro se îndreaptă economia, care nu aveau nici o idee despre cauzele viitoarei crize, dar care au sărit repede cu soluția! Deci cum să crezi că Kocherlakota poate juca rolul doctorului când de fapt tocmai el este cel necalificat?!

3. Trecând la lucruri mai serioase, trebuie să repetăm: cerere agregată insuficientă este un nonsens! Parafrazând alt mare economist, vă spun așa: nici nu știu ce înseamnă cerere agregată insuficientă. Pentru că nu are sens. N-ai cum să înțelegi așa ceva. Hai să vă întreb: câtă cerere agregată ați mâncat la micul dejun? Câtă cerere agregată ați cheltuit în minivacanța de 1 mai? V-ați gândit ce se întâmplă cu cererea agregată atunci când v-ați decis să nu mai cumpărați carne de pui și să mâncați friptură de miel?!

Cererea agregată nu are nici un sens, nimeni nu este interesat de așa ceva. Fiecare dintre noi vrea să cumpere diverse lucruri și, de fiecare dată când decide să cumpere ceva, decide implicit să renunțe la altceva. Cu fiecare cerere exercitată în practică, dispare o cerere potențială.

Dintr-o perspectivă suficient de largă, cererea este întotdeauna insuficientă. Puneți-vă în locul unui antreprenor. V-ați dori să vă deschideți, poate, un hotel, dar nu veți avea suficienți clienți. Cine e de vină, dvs. că nu ați înțeles care sunt prioritățile publicului sau publicul că nu a înțeles ce idee briliantă aveți? Orice antreprenor și-ar dori mai mulți cumpărători, dar lumea discriminează, cumpără mai mult de la unii și mai puțin de la alții care, ghinion, ajung în faliment. Care e problema, cererea agregată insuficientă sau incompetența lor ca antreprenori?

Unii ar spune că cererea s-ar situa la un nivel suficient atunci când ar asigura derularea unei producții care angajează toată forța de muncă. Dar este neclar ce înseamnă, concret, așa ceva. Pentru că pe timpul comunismului nu aveam șomaj, economia mergea la full employment, deci cererea agregată era la nivelul optim. Fie socialiștii îl citiseră pe Keynes, fie Keynes ascultase de socialiști, nu mi-e foarte clar, dar în fine. Dar oare mergea bine economia în regim socialist? Nici vorbă! Mergea foarte prost, tocmai din cauză că preferințele publicului erau amputate și cererea individuală nu era liberă să se exprime. Industria era dirijată și risipea enorm de multe resurse.Deci asta este treaba cu cererea agregată, un concept fără sens și inutil, care nu ne spune nimic despre eficiența alocării resurselor. Kocherlakota vrea să ne întoarcem spre socialism, vrea ca statul să preia mai mult frâiele economiei, să investească el în locul antreprenorilor.

4. Poate că cererea este mică. Și care e problema? Cererea pentru bunuri și servicii este doar o parte de cerere. Lumea mai cere și bani. Banii au un rol foarte util de îndeplinit, iar cererea pentru ei fluctuează, poate nu atât de mult ca cererea pentru cafea, dar orișicât. Când cererea pentru bani crește atunci, inevitabil, cererea pentru bunuri și servicii (adică “cererea agregată”) scade. Și, repet, care e problema? Dacă oamenii doresc să fie mai lichizi, să dețină mai mulți bani, care e problema? Este rău ca preferințele oamenilor să fie satisfăcute? A se nota că oamenii nu sunt atât de proști încât să accepte bani indiferent de valoarea acestora; ei vor bani de o anumită putere de cumpărare; deci ideea de a tipări bani pentru a satisface cererea de bani este o eroare intelectuală.

Creșterea cererii de bani duce la creșterea valorii banilor – adică la scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor. Într-o economie autentică de piață, cu prețuri flexibile, creșterea cererii de bani nu reprezintă nimic fenomenal sau grav. Pe parcursul secolului al XIX-lea prețurile au tot scăzut și economia a tot crescut – nimic extraordinar nu s-a întâmplat.

5. Poate ar trebui să ne întrebăm de ce vor oamenii să dețină mai mulți bani în prezent. Poate nu tocmai din cauză că au acumulat prea multe datorii? Poate nu tocmai din cauză că au făcut investiții eronate și acum nu știu cum să scape de faliment? Desigur, nu mă refer la toți oamenii și antreprenorii, ci la unii dintre ei.

Kocherlakota nu se gândește la aceste întrebări. Nici Mario Draghi, nici inteligenții jurnaliști de la The Economist care mai nu cer ca statele să arunce bani din elicopter, nici alți experți. În universul lor îngust, de Ev Mediu, economia are o singură problemă: cererea agregată insuficientă. Fiindcă așa a zis cândva un economist profund incoerent și altminteri incapabil să-și gestioneze propria avere, dar care a emis pretenții că se pricepe la “managementul cererii agregate”.

***

Vă dau eu o analogie mai bună. Politica monetară care diluează banii este precum politica Hexi Pharma care dilua dezinfectanții din spitale. Să tipărești bani este ca și cum ai turna apă în vin. Pe motiv că în acest fel poti face mai multe dezinfecții sau poți bea mai mult. Politica injecțiilor monetare nu este în mod direct criminală ca politica injectării de apă în dezinfectanți, dar în mod indirect este.

 

 

37 Shares
Share
Tweet
Share