26 May 2019
Home / Articole / Stabilitatea financiară nu este bună în sine

Stabilitatea financiară nu este bună în sine

Cred că fetișizăm stabilitatea financiară. România și Cehia au avut stabilitate financiară 50 de ani sub comuniști. Până acum câțiva ani Zimbabwe a fost practic uniune monetară (o singură monedă circula pe teritoriul său), uniune bancară (banca centrală era monopolist în reglementare) și avea și o singură autoritate fiscală (guvernul). Și asta nu a împiedicat ca țara să se prăbușească în hiperinflație. Este clar, deci, că stabilitatea financiară nu este un bun în sine. Nu pe asigurarea stabilității financiare ar trebui să ne concentrăm, ci pe calitatea sistemului financiar, pe sănătatea acestuia.

Că tot vorbim de stabilitate financiară, este interesant că ne preocupă acest aspect doar când vine vorba de bănci. Stabilitatea financiară nu pare să fie o condiție pentru funcționarea normală a altor sectoare ale economiei. De exemplu, nimeni nu vorbește de stabilitatea financiară a industriei berii; nimeni nu s-ar supăra dacă o fabrică de bere ar da faliment. În industria berii și în alte domenii cel mai bun supraveghetor este concurența, nu o agenție a statului. Știm de secole că libera competiție este cea care îi protejează pe consumatori de abuzurile sau nepriceperea producătorilor. Probabil, calea cea mai sigură pentru un sistem bancar sănătos și performant – din punct de vedere societal – constă în extinderea concurenței, nu în extinderea rolului unei autorități birocratice.

Dacă stabilitatea financiară înseamnă absența falimentelor, oprirea procesului capitalist de “distrugere creativă” (îl putem considera pe Schumpeter cel mai mare economist ceh din istorie?) și desconsiderarea preferințelor utilizatorilor de monedă, atunci poate nu avem nevoie de atâta stabilitate financiară.

Stabilitate financiara

Acesta a fost comentariul făcut la o conferință la Praga unde i-am ascultat pe Andreas Dombret (membru al board-ului Bundesbank) și Vladimir Tomsik (viceguvernator Banca Cehiei) vorbind despre nevoia de asigurare a stabilitatății financiare, despre cât de bine supravegheat prudențial este sistemul bancar din Cehia și despre cum uniunea bancară europeană și procesul de unificare bugetară ar consolida uniunea monetară și euro. Domnul Tomsik mi-a replicat că funcționarea sistemului bancar este însoțită de „spillover effects”. Ei bine, are dreptate! Poate ar merita atunci să ne dedicăm eforturile investigării cauzelor acestei particularități. De ce există temerea că dacă pică o bancă, celelalte vor avea aceeași soartă? Poate aceasta să fie explicația?! Vreau să menționez că indiferent de cât de importante sunt aceste externalități, ideea că externalitățile sistemice justifică politica etatistă de reglementare este greșită. Și, oricum, externalitățile sistemice nu reprezintă o particularitate a sectorului bancar, așa cum un alt participant la conferință spunea, mai în glumă mai în serios, la finalul acesteia: dacă industria berii ar colapsa în Cehia și majoritatea berăriile s-ar închide, să vezi atunci dezastru economic!

În altă ordine de idei, i-am întrebat pe speakeri ce părere au dacă România ar trece unilateral la utilizarea euro, adică dacă și-ar deschide granițele pentru circulația în paralel a euro, leului și (de ce nu?) a altor monede. Reacția membrului Bundesbank a fost cât se poate de clară și de justă: „We would love to have Romania and any other country use our currency!”. Așa că poate BNR ne explică de ce preferă menținerea status-quo-ului și de ce are tendința să dea la o parte orice propunere care amenință regimul de monopol al leului.

 

55 Shares
Share
Tweet
Share