29 June 2017
Știri pe scurt
Home / Articole / Șpaga în trafic

Șpaga în trafic

În „Lista lui Schindler” șpaga are o funcție pozitivă. Mituind ofițerii naziști, omul de afaceri german Oskar Schindler reușește să salveze 1200 de evrei, muncitori în fabrica lui, care urmau să fie trimiși la Auschwitz.

Termenul „racket” vine din engleză și are un sens apropiat de jaf (Dexonline, 2016):

RÁCKET s.n. (Liv.) Stoarcere de bani prin intimidare și violență; extorsiune. [Pron. rá-chet. / < engl., fr. racket].

RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket.

La noi termenul racket este folosit pentru recuperatori, însă păstrează acest sens de obținere de bani prin intimidare.

O distincție folosită de unii cărturari este cea între spagă ofensivă și spagă defensivă (Rothbard, 1998, 185).

Șpaga plătită de Schindler e una defensivă. Rostul ei este să blocheze o agresiune a statului împotriva unor oameni nevinovați. În nazism tot defensive sunt spăgile plătite de oamenii de afaceri birocrației. De regulă, șpaga era direct proporțională cu gradul de convingere ideologică (Reimann, 1939, 24). Șpaga era cu atât mai mare cu cât cineva era mai nazist, probabil pentru a compensa costul psihic pricinuit. Cu cât cineva era mai nazist, cu atât cerea mai mulți bani. Persoanele blazate, nu foarte entuziasmate de nazism erau mai ușor de mituit și la ele aveai un discount. Spaga putea fi și de 10 ori mai mică. În cazul Schindler, probabil șpaga a fost consistentă, pentru că el avea de-a face cu oameni porniți pe aplicarea legii.

Putem avea și însă și o spagă ofensivă, predativă. Așa se întâmplă dacă plătesc o instituție a statului să controleze firmele concurente. De regulă, șpăgile plătite de firmele mari, de corporații politicienilor pentru a-și elimina competitorii mai mici sunt spăgi predative, intruzive. Și e ușor să se găsească ceva. De exemplu, nu respectă standardele de calitate. Ăsta e și sentimentul patronului unui aprozar: „dacă vor să găsească ceva, îți găsesc”. La inflația de legi de acum nici nu s-a făcut ora 10 și ai încălcat două-trei legi. O șpagă predativă, intruzivă avem și în situații tip legea cu 51% produse românești în hipermarketuri. Aici se restrâng libertățile consumatorilor și ale hipermarketurilor.

Cele două situații, spagă ofensivă și defensivă apar în mita publică, la interferența cetățeanului cu autoritățile. Putem vorbi însă și de o mită privată. Mita privată apare când, de exemplu, vreau să vând o cantitate mare într-un hipermarket și mituiesc persoana de la achiziții să ia de la mine, deși am un preț mai mare la aceeași calitate decât ceilalți provideri. Pentru unii autori blamabil nu este cel care dă spagă, ci persoana care ia (Rothbard, 1998, 129). Cel care a luat șpaga a încălcat contractul  cu angajatorul, care-i cerea să cumpere la prețul cel mai mic.

Cum sunt spăgile plătite poliției în trafic: intruzive sau defensive?

Aș zice că spăgile din situații cu victime sunt intruzive. Ai dat cu mașina peste cineva trecând pe roșu și dai mită polițistului să spună că ai trecut pe verde. Astfel de situații sunt însă foarte rare și cred că rareori polițiștii riscă atât de mult.

E plauzibil că majoritatea spăgilor sunt plătite defensiv și plătite mai mult pentru șicane și incidente minore. Majoritatea spăgilor din trafic merg pe infracțiuni fără victime (victimless crimes). De exemplu, dacă n-ai permisul la tine, dacă n-ai oprit la stop, depășirea limitei de viteză, nu porți centură etc. În astfel de situații polițiștii mai degrabă te caută ei decât să-i cauți tu. Acesta e pattern-ul infracțiunilor fără victime. Nu e ca în cazul pompierilor, care vin când îi chemi tu sau al accidentelor din trafic. Aici polițistul vine să facă bine nechemat.

Au aceste șpăgi un rol de prevenție? Scad ele numărul victimelor din viitor? Dacă ar fi așa, atunci de ce nu dă amendă, care ar fi mai mare decât șpaga? Și am avea un efect și mai mare de prevenire, de descurajare a accidentelor viitoare. Pentru critici, aceste activități sunt e o risipă de resurse. Decât să se ocupe de lucruri serioase (crime, furturi etc), poliția preferă să hărțuiască lumea în trafic (Tucker, 2008).

Trebuie făcută precizarea că uneori și spaga defensivă poate fi considerată ofensivă, dacă este prea mică.

Ce faci dacă ai o intersecție unde doar artera principală e circulată și foarte rar vin oameni din lateral? Poți pune acolo un semn de cedează trecerea sau unul de stop. Știi că în acest caz statistic 9 din 10 șoferi doar încetinesc, nu opresc efectiv la stop (Tucker, 2008). Așa că pui un stop. Apoi soluția ta ca polițist este să stai prin preajma acestui stop și să împarți amenzi nonstop. Ai noștri nu sunt așa stahanoviști ca americanii să facă depășire de plan la amenzi. Cel mai probabil iau banii direct via șpagă. Fiind și țara săracă, probabil majoritatea șoferilor prinși preferă să plătească șpaga, nu amenda. Pare cea mai bună soluție, soluția eficientă. Unii oameni pot prefera să plătească amenda dezgustați de aceste trucuri ieftine ale poliției. Alții pot plăti amenda pe ideea că așa e legea. „Sunt cinstit, mi-am plătit taxele la timp”. Acesta este și exemplarul cel mai periculos. E genul care ar fi aplicat legea în cazul Schindler, fără să-și pună întrebări suplimentare despre bine și rău.

Acum nu se experimentează cu mai multe tipuri de drumuri și mai multe tipuri de reguli. Așa ar fi într-un sistem de proprietate privată a drumurilor și a poliției. Dar cred că poți face asta și într-un sistem public, însă cu o descentralizare aplicată serios, nu caricatura de acum. Așa poți avea, de exemplu, drumuri pe care proprietarul sau administratorul să nu ceară  centură de siguranță sau să ai opțiuni diferite pentru limita de viteză. N-am avea mai multe victime dacă șoferul n-are centură? Un argument împotriva centurii de siguranță este că, într-adevăr a scăzut numărul de victime șoferi, însă l-a crescut pe cel al victimelor pietoni și bicicliști (Murphy, 2015). Explicația stă în hazardul moral. Purtatul centurii încurajează iresponsabilitatea șoferului. Acesta se simte mai în siguranță și este tentat să conducă mai periculos.

Ce e sigur e că nu vei lua amendă că n-ai permisul la tine pe un drum privat, în condițiile în care polițistul poate verifica această informație prin stație sau online. Patronul drumului n-are chef să șicaneze clienții. Polițistul are forța pe care i-o dă monopolul. De ce nu patrulează printre standuri paza din hipermarketuri? Ar fi iritant pentru clienți și de regulă hipermarketurile caută metode mai puțin intruzive de supraveghere. Ești la un stand de tigăi și ai în spate un paznic care patrulează stil Gestapo, să vadă dacă nu furi ceva. Patrularea de aici nu e așa de intruzivă prin contrast cu lipsa de curtoazie a polițiștilor. La ultimii ai aceeași mentalitate comunistă de stăpân pentru că forma de proprietate este una comunistă. Drumurile sunt ale tuturor și serviciile de poliție sunt de stat. Și în hipermarketuri există regula să nu furi, însă paza încearcă să fie cât mai puțin intruzivă. Firmele de pază încearcă să-și facă treaba în moduri care nu irită clienții. De regulă, stau la ieșire și nu intervin decât dacă văd ceva dubios. Dacă ar proceda altfel, Cora, Auchan etc i-ar da afară, că le gonesc clienții.

Reputația polițiștilor care stau în trafic nu este chiar așa grozavă. Un șofer care vede o mașină de poliție nu zice: „ce bine că oamenii ăștia ne asigură un trafic sigur. Ar fi bine să fie cât mai mulți și la fiecare colț!” Și nu gândește ca într-un western: „în sfârșit, dreptatea s-a întors în oraș”. Polițiștii din trafic sunt percepuți ca paraziți, ca rackeți, nu ca oameni care vor să prevină accidente, să asigure un trafic mai bun. Deși sloganul poliției române este „siguranță și încredere”, șoferii nu au încredere în intențiile reale ale poliției și nu se simt siguri cu poliția în trafic. Șoferii par mai degrabă enervați și intuiesc în mod corect că această muncă a poliției peste program nu este despre reducerea accidentelor, ci despre spăgi. Apoi mai este și preferința demonstrată. Faptul că polițistul ia banii din șpagă, înseamnă că acesta e scopul pentru care e în trafic. Nu e doar o speculație, ci o afirmație verificabilă, cu suport empiric. Așadar, lumea nu admiră acest efort suplimentar, ci e mai degrabă enervată de controalele din trafic și e sceptică față de intențiile reale ale polițiștilor. „Vin să facă bani, nu să reducă numărul de accidente”. Sloganul poliției americane „to serve and to protect” pare mai informativ, mai apropiat de realitate, dacă amenzile sau spăgile seamănă cu taxele de protecție puse de interlopi. Aceste activități de tip racket sunt activități cu risc mic și câștig mare (Tucker, 2008). Senzația șoferilor nu este că polițiștii servesc cetățenii, ci invers. Cetățeanul simte că el este la servit, în ciuda sloganului „to serve an to protect”. Sunt micile mizerii ale unui sistem monopolist și o situație în care iadul stă în detalii.

Aceste hărțuiri în trafic pot fi produsul inflației de legi (Tucker, 2008). Polițiștii speculează oportunitățile oferite de inflația de legi. E un tip de antreprenoriat politic. Ai legi multe și aberante și încerci să faci bani din nerespectarea lor. Aici ar fi fost și culmea ca tocmai poliția să nu speculeze atuurile unui sistem de tip stat polițienesc! Această speculare a imperfecțiunilor sistemului apare și la găinarii obișnuiți. De exemplu, în Alexandria ai oameni care ies cu mașina (în general, Logan sau Opel din ’92) în fața celor care nu opresc la stopul din intersecție, apoi cer 5 milioane, ca să nu reclame la poliție. Și, de regulă, oamenii plătesc decât să aibă permisul suspendat o lună. Aceasta ar fi versiunea cu mașină a metodei „accidentul”. Există și versiunea simplificată, când o persoană sare în fața mașinii și apoi cere despăgubiri.

Dacă este o funcție legitimă a statului să ofere servicii de protecție prin poliție, de ce trebuie ca unii oameni să lucreze peste program, inclusiv noaptea și în weekend? Aici e de văzut dacă aceste ore suplimentare din trafic nu încalcă Codul Muncii (Cod). ITM-urile sau instituțiile abilitate ar trebuie să verifice dacă este normal ca acești oameni să stea atât de mult peste program. Ar fi o atitudine discriminatorie pentru un stat care se vrea european și poate ar fi mai bine ca aceste persoane să-și petreacă mai mult timp cu familia.

 

Bibliografie:

Cod:

http://www.codulmuncii.ro/titlul_3_1.html, accesat 20.08.2016;

Dexonline, 2016:

https://dexonline.ro/definitie/racket, accesat 20.08.2016;

Murphy, Robert P. 2015, 5 Unintended Consequences of Regulation and Government Meddling:

https://fee.org/articles/5-unintended-consequences-of-regulation-and-government-meddling/, accesat 20.08.2016;

Reimann, Günter. 1939, The Vampire Economy, Vanguard Press, New York :

https://mises.org/library/vampire-economy, accesat 20.08.2016;

Rothbard, Murray Newton,  1998, The Ethics of Liberty, New York University Press, New York;

https://mises.org/library/ethics-liberty, accesat 20.08.2016;

Schindler, 1993: Schindler’s List, 1993:

http://www.imdb.com/title/tt0108052/, accesat 19.08.2016;

Tucker, Jeffrey A. 2008, Officer Kanapsky, is it?:

https://mises.org/library/officer-kanapsky-it, accesat 20.08.2016;

***

Autor: Costel Stavarache

0 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble