19 September 2020
Home / Liberalism / Socialiștii sunt non-economiști și atei. Impresii după marea dezbatere

Socialiștii sunt non-economiști și atei. Impresii după marea dezbatere

Dezbaterea Capitalism – Socialism a fost o reușită, probabil cel mai frumos eveniment pe care l-am organizat vreodată la Centrul Rothbard. Chiar dacă am plecat, așa cum preconiza din start Vasile Ernu, fiecare cu ideile cu care am venit, totuși ciocnirea frontală de idei a fost atât de puternică încât cuvantul speechless cred că poate caracteriza bine câteva momente în care s-au aflat pe rând, atât reprezentanții liberalismului cât și ai capitalismului.

Un rezumat foarte succint dar pertinent al evenimentului a fost scris de Daniel Secară pe blogul SOLIB. Părerea mea este următoarea:

  1. Mi s-a dovedit încă o dată că socialiștilor nu le place economia, nu o consideră o știință și nu apreciază argumentele teoriei economice. Să confirme Dan Șelaru! Ignorarea economiei de către socialiști este o problemă congenitală, reclamată ca atare de Ludwig von Mises la vremea lui.  De asta cred că economia ca știință e o armă extrem de importantă pentru apărătorii capitalismului și, cum ar spune Radu Nechita, o fabrică de liberali. Cine învață economie nu are cum să ajungă socialist.
  2. Apropos de economie, ideile socialiste auzite aseară despre crearea unor minunate colectivități egalitare, în care oamenii conviețuiesc pașnic cu venituri absolut egale se lovesc de argumentul misesian al calculului economic ca de un zid impenetrabil. Argumentul lui Mises este că nu poți construi o economie dezvoltată precum cea actuală, bazată pe o structură de capital complexă, în absența proprietății private care să permită prin calcul economic utilizarea judicioasă a resurselor și investiția eficientă. Cu alte cuvinte, socialiștii nu pot promite că în falansterele lor vor realiza altceva decît traiul idilic din unele triburi africane: egalitate și sărăcie. Ceea ce, pe mine unul, nu mă impresionează.
  3. Acum, s-ar putea ca scepticismul meu și lipsa de apetit pentru traiul într-un soi de comună primitivă să fie datorat unei proaste educații, unei prejudecăți care se cere înlăturată printr-o reformă culturală. Această idee a fost vânturată aluziv de mai multe ori în cadrul dezbaterii. Bunăoară, “proprietatea este o simplă convenție”, spuneau Vasile Ernu și Claude Karnoouh. Capitalismul este pur și simplu un sistem între multe altele inventate de om, deci “artificiale”, așadar care pot fi înlăturate prin inginerie socială chiar dacă, pe alocuri, aceste încercări (precum stalinismul) provoacă milioane de victime. Ar trebui să ni le asumăm și să încercăm în continuare, spunea cu inocență Vasile Ernu.
  4. Problema este însă că eu unul nu aș renunța la orice prejudecăți. Și o să vă spun de ce, dar înainte de asta cred că trebuie spus că socialiștii cu care am discutat aseară au propriile prejudecăți de care ar fi bine să se lepede daca vor să rămână consecvenți. De pildă, poate era mai eficient ca în loc să stea 4 ore la dezbatere, socialiștii să pună o bombă sub scaunul liberalilor  – apropos de o glumă rostită la începutul discuției. Eroii nihiliști ai lui Dostoievski sunt remarcabili tocmai din cauza consecvenței lor; la fel cum sunt de pildă frații Tzarnaev. Cu alte cuvinte, ori suntem nihiliști, ori nu mai suntem. Câtă vreme venim la discuții și nu ne angrenăm în decimare reciprocă înseamnă că împărtășim niște principii, avem măcar 1-2 prejudecăți acolo de care nu prea ne vine să ne debarasăm.
  5. Prejudecata mea de bază este că putem considera dreptul natural de proprietate ca echivalent al unei axiome. Dacă, așa cum arăta și Vlad Topan, recunoaștem contraopinentului nostru capacitatea de a dialoga și de a argumenta, atunci înseamnă că recunoaștem implicit că acesta se bucură de un spațiu (oricât de mic) de inviolabilitate. Cu alte cuvinte, admitem că fiecare este proprietar pe corpul lui și pe mijloacele necesare pentru a purta o discuție. Dreptul de proprietate nu este așadar un “moft” sau o simplă convenție, ci un principiu fundamental pentru conviețuirea pașnică. A-l nega înseamnă a elimina din start posibilitatea oricărei discuții despre un subiect sau altul. Înseamnă a distruge raționalitatea din viața noastră.
  6. Sunt de acord că prejudecățile se pretează ele însele unei analize. Și nu sunt mulțumit de tot ce are de oferit filozofia dreptului natural, așa că m-am simțit un pic încolțit atunci când am fost pus să răspund unei întrebări directe pe această temă. În ultimii ani am început să mă îndrept din ce în ce mai mult către fundamentele creștine ale libertății. Apropos, aseară am observat pentru a suta oară nu doar că socialiștilor nu le place economia, dar și că sunt cu toții atei. Personal, în cele din urmă, nu cred că există salvare pentru libertate și liberalism alta decât în valorile și virtuțile creștine. Cine nu crede că individul în sine este o minune – și nu doar o specie aparte de lighioane supusă evoluției darwinist-marxiste – că respectul pentru el și toleranța (non-agresiunea) sunt datorii elementare cu care începe și se încheie viața, va sfârși mai devreme sau mai târziu pe drumul socialismului – fie făcut educațional (așa cum se spunea nevinovat aseară), fie făcut cu mitraliera de unii mai nerăbdători și mai consecvenți. În fond, cumva trebuie să găsim răspuns la întrebarea “De ce mi-ar păsa de semenul meu?”. Întrebarea asta merită adresată atât libertarienilor – “Dar de ce vreti voi proprietate, libertate, economie avansata dincolo de nivelul tribal?; De ce vreți voi diviziunea muncii și progres? De ce vreți voi autonomie individuală? Că mie nu îmi pasă.” –  cât și Victoriei Stoiciu: “Dar de ce vrei tu egalitate? Ca eu nu vreau”.
0 Shares
Share
Tweet
Share