24 October 2020
Home / Economişti / Simon Johnson despre Ron Paul

Simon Johnson despre Ron Paul

Simon Johnson (MIT) este fost economist-șef al FMI și autorul unei cărți destul de acide la adresa sistemului financiar actual: 13 Bankers: The Wall Street Takeover and the Next Financial Meltdown. Deci, un economist serios, după standardele lui Paul Krugman, adică ale mainstream-ului. Faptul că a scris un editorial critic dar constructiv despre poziția potențialului candidat republican la Casa Albă Ron Paul este, în opinia mea, un lucru care merită remarcat.

Ron Paul, un candidat ale cărei opinii în domeniul economiei au rădăcini adânci în Școala austriacă, a fost supus unui baraj mediatic, baraj a cărui intensitate a crescut pe măsură ce șansele ca el să fie nominalizatul partidului Republican au sporit. Economiștii mainstream care au avut ocazia să comenteze ideile lui Ron Paul au făcut-o critic, într-un mod vehement, dezonorant aș zice. Simon Johnson este o excepție.

În articol, Simon Johnson acceptă că sistemul financiar actual nu este unul de piață liberă și că Fed merită desființat. El este la o adică dispus să accepte ideea revenirii la etalonul-aur. De asemenea, înțelege că practica rezervelor fracționare este o problemă delicată a sistemului bancar. Problema pe care o ridică este că, inclusiv într-un sistem de piață liberă precum cel sugerat de Ron Paul, bancherii ar putea deveni suficient de puternici pentru a influența legislația, astfel încât rezervele fracționare să fie permise iar băncile să fie salvate de la eșec. El insistă pentru adoptarea unor reguli legislative/constituționale în domeniul bancar care să precizeze, de pildă, mărimea maximă pe care o poate atinge o instituție bancară (ca pondere în PIB), leverage-ul etc. (detalii aici)

Cum ziceam, critica este constructivă. Părerea mea este însă că dinamica (expansiunea) instituțiilor bancare trebuie înțeleasă mai bine înainte de a legifera acest gen de restricții (care, apropos, sună la fel de prost ca și legislația antitrust). Nu știu în ce măsură economiile de scară în activitatea bancară ar duce, pe piața liberă, în mod natural la concentrarea afacerilor în mâinile câtorva moguli care, ulterior, ar dicta politica, așa cum se teme Johnson.

Pe de altă parte, critica lui Johnson trebuie să ne încurajeze să ne gândim și la o reformă a sistemului de guvernare. Nu cred că piața liberă are foarte multe șanse de succes (cu bănci mari sau mici) în contextul democrației nelimitate de astăzi.

De reflectat, oricum.

0 Shares
Share
Tweet
Share