18 August 2019
Home / Observații / Scăderea populației arată că povara fiscală crește

Scăderea populației arată că povara fiscală crește

Conform analizei bugetelor de familie ponderea cheltuielilor unei gospodării cu taxele și impozitele s-a situat în trim. III 2015 la 19,6% din totalul cheltuielilor. Cu un trimestru mai devreme familia aloca 18,3% din bani pentru plata impozitelor. Dacă mergem înapoi în istorie vedem că în anul 2013 impozitele reprezentau 16%-17% din banii cheltuiți de o gospodărie. De ce a crescut ponderea cheltuielilor cu taxele?

Un răspuns ar fi creșterea impozitelor, dar acest lucru nu este adevărat, cu excepția impozitelor locale. Mai probabil de vină pentru această statistică este scăderea populației rezidente, ceea ce îngreunează compararea datelor din ani diferiți. Președintele INS anunța cu ceva vreme în urmă că populația României scade cu circa 80 000 de locuitori pe an, echivalentul a două orașe mici, atât din cauza emigrației cât și din cauza numărului scăzut de nou-născuți, care nu ține pasul cu numărul deceselor.

Cheltuielile cu impozitele

Din păcate declinul demografic sporește povara fiscală resimțită la nivel de individ, indiferent de mărimea taxelor. Să luăm un exemplu. Să zicem că în România vor mai trăi de luna viitoare doar 1 milion de persoane. Reducerea numărului de contribuabili sporește eficiența colectării. În fapt, cuantumul taxelor nu se schimbă, dar oamenii nu se mai pot ascunde de plata lor; fiecare ajunge să scoată bani din buzunar ca să-și achite dările, mai mult decât făcea înainte. Teoretic povara fiscală a rămas la fel, practic ea a crescut.

Sau hai să o luăm altfel. Toată lumea știe că există o diferență între temperatura ambientală și cea resimțită de corpul nostru, diferența fiind datorată vitezei vântului. Atunci când vântul bate foarte tare temperatura pe care o resimțim este de chiar și de două ori mai scăzută (în loc de -10 grade, cât arată termometrul, ne simțim ca la -20). Cam așa este și cu povara fiscală. Câtă vreme oamenii ajung să plătească mai multe biruri statului, înseamnă că ea crește, nu scade. Interesant, nu?

69 Shares
Share
Tweet
Share