21 October 2017
Știri pe scurt
Home / Observații / Camil Petrescu Jr / Să moară vecinul ca să-i iau capra

Să moară vecinul ca să-i iau capra

Un fapt interesant de remarcat este că înțelepciunea populară reflectată în expresii și anecdote amintește mai curând de ideologia conservatorismului anglo-american decât de o gândire socialistă. Ceea ce le face speciale este faptul că nu există echivalentul lor în limbile importante: engleza, germana, franceza, italiana.

Să vedem cum consideră românul “the welfare state”: Facerea de bine …………… de mamă. Fără comentarii!

Cel de-al doilea exemplu se referă la faimoasa inegalitate economică ridiculizând-o cu un caz de egalizare forțată negativă. Ca să fim mai bine înțeleși, o egalizare pozitivă este încercarea de a-l ridica pe cel sărac la un nivel de trai cât mai apropiat de nivelul omului bogat. O egalizare negativă este când vrei să penalizezi pe cel care reușește aducându-l la cel mai jos numitor comun. Anecdota aceasta este extrem de cunoscută, dar o amintim pentru cei care nu o cunosc sau nu și-o mai amintesc:

Dumnezeu, în inspecțiile lui zilnice, planând deasupra Pământului se oprește pentru a lua contact direct. În Franța vede un fermier și-l întreabă ce și-ar dori ca să fie fericit. Răspunsul? “Vecinul meu are o capră și eu aș vrea două.” Zis și făcut. Un popas în Olanda, aceeași întrebare, răspunsul de această dată e puțin diferit: “Vecinul meu are o capră dar eu mi-aș dori trei.” În Germania, fermierul cere patru capre, în Italia cere cinci. Și vine și rândul României. Dumnezeu, deja puțin obosit, trece direct la subiect plusând: “Ce zici, zece capre te-ar face fericit?” Spre surprinderea lui, răspunsul este “Nu, ceea ce m-ar face fericit ar fi să moară capra vecinului.” Iar în anii comunismului acestei anecdote i s-a adăugat un final nou: “Aș dori să moară vecinul și să păstrez eu capra.”

Autor: Camil Petrescu Jr.

capra-vecinului

 Sursa pozei

***

Orice legătură între textul de mai sus și postarea de pe Facebook a lui Sorin Cucerai, redată mai jos, este pur întâmplătoare:

„Pomană electorală” e o sintagmă care mă zgârie din ce în ce mai rău la ureche. Fiindcă ea descrie de fapt refuzul categoric al clasei de mijloc din urbanul mare de a accepta construcția fie și minimală a mecanismelor unui stat social. Adevăratele pomeni electorale sunt cu totul altele – dar despre ele clasa de mijloc educată din urbanul mare tace mâlc.

Pomană electorală a fost – și continuă să fie – cota unică.
Pomană electorală a fost – și continuă să fie – impozitarea scandalos de scăzută a proprietății, mai ales a proprietății mijlocii și mari, sau a proprietăților multiple.
Pomană electorală a fost – și continuă să fie – impozitarea scandalos de mică a tranzacțiilor financiare.
Pomană electorală a fost – și continuă să fie – scutirea de impozitul pe venit pentru IT-iști.
Pomană electorală a fost – și continuă să fie – plafonarea contribuțiilor sociale.”

57 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble