28 October 2020
Home / Piata muncii / Salariul minimax. Vă amintiți scandalul Dianei 4?

Salariul minimax. Vă amintiți scandalul Dianei 4?

La gargară și filosofie nu ne întrece nimeni. Nimeni nu urlă mai tare ca noi despre problemele clasei muncitoare sau ale săracilor. Suntem înțelepți, harnici și tare buni la suflet – o spunem noi, că restul lumii vrea să ne exploateze.

Dar când vine vorba să întreprindem ceva, o afacere cum ar veni, nu o șuetă la bere, atunci se schimbă lucrurile. Când este cazul să punem în practică, pe pielea noastră, conduita omenoasă despre care vociferăm într-una, descoperim că buzunarul este cam subțire. În contextul dezbaterii despre salariul minim, cred că merită să ne amintim înaltele valori revoluționare puse în practică de activiști importanți. Așa cum sunt ele povestite de un tânăr proletar:

“În aprilie anul curent, eu și prietena mea am hotărât să aplicăm pentru cele două posturi vacante de ospătari de la barul Dianei4…

Ni s-au propus două variante:

1. Contract de voluntariat, făcut prin organizația non-profit a unora dintre asociați, fără salariu, dar cu avantajul, ziceau ei, că poți renunța oricând la job fără să fie nevoie de un preaviz de 15 zile.

2. Contract de muncă part-time, cu dezavantajul de a fi nevoit să utilizezi preavizul de 15 zile în cazul renunțării. Remunerația nu a fost adusă în discuție.

Am ales varianta a doua. Aflasem de la o colegă, care lucra deja de câteva luni, că suma pe care i-o propuseseră era de 250 de lei pe lună. Lucra doar două zile pe săptămână, și alesese prima variantă, pentru că asta îi dădea un sentiment de libertate. Le-am comunicat că vrem să lucrăm minim trei-patru zile pe săptămână și ne gândeam că, în consecință, remunerația pe care o vom primi va fi una mai mare de 250 de lei pe lună…

După primele două săptămâni de lucru, am întrebat de contract și ni s-a zis că actele ar fi trebuit depuse până la data de 30 aprilie și că, fiind deja luna mai, vor face demersurile pentru luna următoare.

În luna mai am lucrat și patru-cinci ture pe săptămână a câte 10-15 ore pe zi, în care abia dacă aveam timp să mergem la toaletă, și chiar și pentru asta trebuia să anunțăm șeful de tură. Singurul venit era obținut din bacșișul pe care îl primeam de la clienți. Din acest bacșiș am fost obligați să dăm fiecare câte un leu pe fiecare tură pentru eventuala spargere a paharelor și scrumierelor de către noi sau de către clienti. Acești bani trebuiau dați indiferent dacă spărgeam pahare și scrumiere sau nu. De asemenea, dacă vânzările depășeau 1000 de lei pe tură, lucru care se întâmpla frecvent, eram obligați să dăm 1% din bacșișul nostru barmanului. Pentru că solicitam barmanului servicii, trebuia să îl plătim noi. Folosesc termenul “obligați”, pentru că în momentul în care le-am zis că nu suntem de acord să dăm acești bani, argumentând că nu am fost anuntați de la începutul colaborării de aceste comisioane, răspunsul a fost: „Nu o să schimbați voi regulile aici. Dacă nu vă convine, puteți să plecați!”…

Pe 31 mai am primit contractul de muncă. Am avut „plăcuta” surpriză să constatăm că suma din contract era de 200 de lei brut, adică 160 lei net pe lună. În contract era scris că lucrăm 2 zile pe săptămână, câte 5 ore. I-am întrebat de ce este salariul atât de mic și ne-au zis că sunt singurul bar din București care nu are politica să oprească din bacșișul ospătarilor. Procentul de 1% din vânzari nu era luat în calcul. Mai târziu am aflat că există baruri în care nu trebuie să dai nici acest procent. Unul dintre asociați ne-a zis că este invidios pe ospătari pentru bacșisul pe care îl fac și că ”i-ar plăcea și lui să lucreze la Dianei4 pe banii ăștia”. Nu înțeleg ce îl împiedica!

Ne-am interesat la alte baruri din zonă ce salarii primesc ospătarii si minimul era de 40 de lei pe zi. Noi câștigam mai putin de 10 lei, din care dădeam la sfârșitul turei 1 leu pentru veselă.  Am încercat să negociem salariul, dar ni s-a reproșat că ne gândim numai la bani, că suntem singurii angajați nemultumiți și că s-au săturat de noi. Era o alta formă de a ne transmite că ușa e deschisă. În realitate, aproape toți colegii erau nemultumiți, dar, la ședințele de grup, adoptau o atitudine pasivă de teamă să nu își piardă locul de muncă. În timpul unei ședințe, le-am propus colegilor să ne facem un mic sindicat. Atunci patronii au amenințat că ne vor da afară dacă se va întâmpla acest lucru.

Am considerat că suntem furați și că munca noastră făcea mai mult de 10 lei pe zi, în consecință am luat hotărârea să le răspundem cu aceeași monedă și să îi furăm și noi pe ei, conștienți că, la un moment dat, vom fi prinși.”

Continuarea pe Critic Atac, unde nu trebuie să săriți comentariile.

Situația nu ține de România, populiștii sunt la fel peste tot, v-am povestit de Partidul Socialist din SUA care oficial militează pentru creșterea salariului minim la 20 dolari/oră, dar în practică își plătește angajații cu 13 dolari. Legislația care reglementează piața muncii produce astfel de cazuri. Demagogii cred că printr-o măsură intervenționistă, printr-o simplă decizie guvernamentală, bunăstarea oamenilor cu venituri reduse poate fi sporită. Realitatea îi contrazice. Salariul minim, al cărui scop în teorie este tocmai prevenirea exploatării săracilor de către bogați, este de fapt o idee foarte proastă pentru cea mai dezavantajată categorie a populației active: șomerii, tinerii fără experiență aflați în căutarea primului loc de muncă, persoanele necalificate. Sporind artificial costul muncii această măsură îi stimulează pe angajatori să intre în economia subterană, să evite plata contribuțiilor sociale, să ofere salariatului banii în plic.

min-wage-edited

Salariul minim este o păcăleală de proporții epice. Dacă suntem de acord că salariile (în ansamblu) nu pot fi sporite prin decret, atunci înseamnă că rostul salariului minim este să redistribuie veniturile. De la cine la cine? De la bogați la săraci? Nicidecum. De la cei mai săraci la cei mai puțin săraci. De la persoanele care activează în sectorul privat la aparatul bugetar – acolo unde întreaga ierarhie a salariilor crește o dată cu “salariul de bază”. Asta pe termen scurt. Pe termen lung toată lumea are de suferit deoarece redistribuția veniturilor afectează interesul pentru muncă și creșterea productivității.

De fapt, nu chiar toată lumea. Politicienii populiști câștigă prin păcălirea electoratului.

71 Shares
Share
Tweet
Share