20 October 2020
Home / News / Să moară capra vecinului – sau cum gândește FMI că merită făcută reforma în România

Să moară capra vecinului – sau cum gândește FMI că merită făcută reforma în România

Reprezentantul Fondului Manevrelor Insultătoare (FMI) a dat ieri un interviu care arată în toată spendoarea cât de găunoasă este gândirea care sponsorizează – pardon, supervizează – politica economică de la noi. Cu studiu de caz scăderea TVA la pâine, domnul Tolosa stabilește din capul locului ceea ce este just în economie:

Guvernul va compensa posibilele scăderi de venituri prin alte metode, precum creşterea accizelor la unele produse de lux, ceea ce este just, corect şi creşte corectitudinea din sistemul fiscal în general.

După care vine și detaliază, ca să fie sigur că l-am înțeles corect:

Vreau să clarific anumite aspecte. Au existat discuţii şi articole potrivit cărora noul program cu FMI prevede creşteri de taxe şi vreau să fiu foarte clar în ceea ce priveşte măsurile de compensare pentru pâine. Este vorba de unele produse de lux precum iahturi, de exemplu. Dar acest program nu are ca scop creşterea vastă de taxe, care să vizeze întreaga populaţie. Aceste modificări pentru unele produse specifice de lux se referă la un număr foarte mic de persoane. De asemenea, ar putea fi o schimbare a contribuţiilor sociale din veniturile din chirii, pentru a creşte baza şi a îmbunătăţi finanţarea sistemului de sănătate. Pentru a clarifica, Guvernul nu are de gând să crească taxele pentru întreaga populaţie.

Nu mă așteptam ca un reprezentant al FMI să lovească așa de tare cu filozofia redistribuționistă în fasolea economiei noastre cea de toate zilele, dar ce să-i faci, se pare că standardele au scăzut pretutindeni. Pentru liniștea domnului reprezentant, îl asigur că l-am înțeles bine. Sincer, nici nu mă așteptam la altceva din partea statului. Statul trăiește tocmai din redistribuție. Mai precis, așa cum cohorte de economiști au demonstrat, el este tentat să ia acele decizii care redistribuie avuția de la grupurile nesemnificative de interese către grupurile cu potențial electoral mare (fie din punctul de vedere al banilor vărsați în campanie, fie din cel al voturilor adunate). Discriminarea – căci despre asta este vorba în fond – este o trăsătură definitorie a politicii guvernelor de pretutindeni care, pe scurt, se rezumă la propoziția: statul ia bani de la Ion ca să îi dea lui Gheorghe. Cu alte cuvinte, statul nu guvernează niciodată în beneficiul tuturor, ci doar în avantajul unora și pe spinarea altora.

Nu știu dacă domnul reprezentant al Fondului Murăturilor Insolvabile a aflat că mulți români au învățat perfect politica asta de doi lei. De pildă, cei care și-au cumpărat iahturi și care, în covârșitoare lor majoritate, nu s-au grăbit să le înregistreze aici – că deh, nu trebuie să faci un doctorat la Universitatea din California ca să te prinzi că socialiștii vânează chiaburi. Eu credeam însă că la o așa universitate te învață să privești un pic mai departe de efectele imediate asupra bugetului ale unei creșteri de impozite. Că mărirea poverii fiscale, în special în momente delicate precum cele pe care le traversăm în prezent, nu are cum să ducă la  creștere economică. Că impozitul acționează ca o amendă pe muncă, economisire și acumularea de capital. Și că, după decenii de inginerii fiscale menite să crească controlul statului asupra economiei (ca pondere a resurselor confiscate în PIB) și soldate cu o logică și binemeritată criză ar fi în sfârșit “just și corect” să dăm cetățeanului ce-i al cetățeanului, adică produsul muncii sale.

0 Shares
Share
Tweet
Share