20 October 2020
Home / Nevoia de reforme / S-a încheiat reorganizarea, rămânem cu centralizarea

S-a încheiat reorganizarea, rămânem cu centralizarea

Cu reorganizarea administrativă a țării a rămas deocamdată așa cum am vorbit. Sunt curios ce alte găselnițe politice vor mai ocupa spațiul dezbaterilor publice în perioada următoare. Măsura aceasta mi s-a părut o invenție politică atât de copilărească încât nu i-am dedicat un articol pe blog. Si nici nu aveam de gand să o fac, dar astăzi am fost întrebat la Money Channel despre subiect, astfel încât mi-am spus părerea. O postez și aici.

Reorganizarea administrativă are un efect bun/rău/placebo dacă ea reprezintă o măsură de liberalizare. Adică dacă se suprapune peste un proces de descentralizare politică. Acesta este adevăratul subiect de discuție și – evident! – subiectul evitat de clasa politică. Iar prin descentralizare nu înțeleg delegarea mai multor atribuții agențiilor locale ale aparatului birocratic de la București, ci destrămarea aparatului birocratic de la București și mutarea autorității politice cât mai jos către cetățean. De exemplu, descentralizare nu înseamnă “o optimizare a serviciilor de deconcentrate în teritoriu ale ministerelor” (Teodor Stolojan), ci scoaterea serviciilor publice locale de sub influența guvernului central.

Descentralizarea veritabilă înseamnă altceva. De pildă, prin descentralizare în domeniul educației se înțelege că politica în acest domeniu va fi mutată la nivelul județelor/regiunilor/comunităților locale indiferent cum sunt ele definite. Astfel, (măcar o parte din) ceea ce astăzi se stabilește la București – durata învățământului obligatoriu, planul de învățământ, bugetul instituțiilor publice ș.a. – va intra în atribuțiile autorităților locale. Județul Brașov va putea legifera homeschoolling-ul; județul Constanța va putea desființa orice plan de învățământ impus de sus, lăsând școlilor totală autonomie; județul Dolj ar putea impune restricții învățământului privat; județul Călărași ar avea dreptul să ofere învățământ universitar gratuit tuturor rezidenților și așa mai departe.

Așa cum am spus cu altă ocazie, orice descentralizare este prin definiție teritorială, iar orice proiect de descentralizare care nu urmărește acest lucru nu este decât o joacă verbală:

Concret, guvernul Boc ne-a oferit acum câteva luni mai multe repere pentru a înţelege ce urmăresc de fapt autorităţile cu „descentralizarea”. Marele “merit” al reformei propuse este că va duce la feudalizarea României prin creşterea puterii baronilor locali, la creşterea cheltuielilor publice prin dezvoltarea de instituţii paralele şi suprapunerea atribuţiilor acestora (de genul, poliţie comunitară – poliţie naţională), la creşterea iresponsabilităţii guvernanţilor şi, dacă vă place sintagma, la accentuarea deficitului democratic.

“Descentralizarea” va duce la multiplicarea bisericuţelor şi a corupţiei; piramida naţională a corupţiei va fi înlocuită de piramidele locale – sau, mai degrabă, vor coexista toate pentru propăşirea birocraţiei române.
Ce fel de autonomie este aceea în care autorităţile locale „manageruiesc” fondurile alocate de la Bucureşti? Ce fel de descentralizare este aceea în care autorităţile locale sunt condamnate să execute programele de cheltuieli planificate la centru – de pildă, prin legea salarizării UNICE a bugetarilor? Să nu ne lăsăm păcăliţi, reforma propusă nu are decât scopul de a cosmetiza funcţionarea administraţiei. Se vor scoate în afara „bilanţului” nişte „pasive” – poliţie, şcoli, spitale (după un model patentat de alţii, mai demult) – guvernul va fi mai curat şi mai uscat… şi atât. Câtă vreme povara administraţiei publice cade în egală măsură pe umerii tuturor cetăţenilor, nu putem vorbi de autonomie sau descentralizare. Este o contradicţie în termeni.

România are nevoie de descentralizare, dar nu de una de faţadă, ci de una profundă, prin care serviciile publice să fie controlate mai uşor de cetăţeni. Descentralizarea administrativă nu are sens decât împreună cu autonomia financiară, mai precis cu autonomia fiscală, astfel încât comunităţile locale să fie pe deplin în măsură să gestioneze activităţile care le sunt încredinţate. O reală reformă în acest domeniu ar include obligatoriu transferarea colectării impozitului pe profit şi pe venit la nivelul autorităţii locale, după modelul din Elveţia, de exemplu. Iar autorităţile locale ar trebui să fie libere să fixeze nivelul acestor impozite pentru a reflecta preferinţele contribuabililor. De aici ar rezulta competiţia între comunităţi (guvernele locale), benefică tuturor românilor; am putea observa ce primari gestionează mai eficient banul public şi am fi stimulaţi să ne mutăm în jurisdicţiile fiscale mai avantajoase.

Pentru a mă face înţeles, nu avem nevoie de o restructurare funcţională a administraţiei publice – prin care se creează noi instituţii – ci de o descentralizare teritorială (aştept urale), prin care puterea administraţiei centrale scade proporţional cu creşterea puterii administraţiei locale. La urma-urmei, scopul descentralizării trebuie să fie (1) eficientizarea furnizării serviciilor publice – primăriile cunosc mai bine nevoile oamenilor decât guvernul – şi (2) atenuarea problemei principal-agent – apropierea deciziei publice de cetăţean duce la responsabilizarea celor aleşi şi la scăderea corupţiei.

Descentralizarea și reorganizarea statului trebuie să diminueze sfera de exercitare a acțiunii politice discreționare, măcar supunând-o unui control mai facil. Descentralizarea presupune mutarea cu arme și bagaje a centrului de greutate al politicii din Piața Victoriei. Cu alte cuvinte, “comenzile” trebuie să vină “mai de jos”, nu de la guvernul național – asta este toată ideea. Evident, descentralizarea este valabilă doar dacă simultan se realizează autonomia financiară (fiscală). Altminteri mimăm reforma. Ne facem că dăm autonomie ardelenilor dar banii rămân la București.

Ca proces politic, această reformă poate fi întreprinsă gradual sau rapid, sectorial sau comprehensiv. Poate că nu ne înțelegem asupra acestor detalii, dar măcar să înțelegem ce trebuie să discutăm. În prezent, dezbaterea este pe coclauri, plină de predicate fără nici o legătură cu subiectul. O definire clară a descentralizării ar clarifica un pic apele. Cine știe, poate că unii dintre cei care astăzi sunt în favoarea măsurii vor conștientiza că de fapt se opun descentralizării, vor deveni suporteri înfocați ai centralismului. Foarte bine: să afle și ei, să aflăm și noi.

0 Shares
Share
Tweet
Share