14 December 2019
Home / Despre BNR / România şi teoria cantitativă a banilor. Până şi statisticienii puteau prezice criza

România şi teoria cantitativă a banilor. Până şi statisticienii puteau prezice criza

Inflaţia este un fenomen monetar. Dacă statul emite bani, atunci preţurile cresc – puterea de cumpărare a unităţii monetare scade.

Într-o economie complexă, cu o structură a producţiei dezvoltată, emisiunea de bani îşi exercită efectele asupra preţurilor bunurilor de consum cu o oarecare întârziere, mai ales dacă ea se efectuează prin expansiunea creditului.

Încercând să analizez expansiunea monetară din România, am adoptat metoda lui Milton Friedman de analiza a relatiei cantitative dintre masa monetarã, P.I.B. si inflatie, metoda expusa în cartea sa “Inflations et systemes monetaires” (în original “Dollars and deficit”)
Pentru a mentine cursul de schimb, autoritatile monetare au trebuit sa mareasca stocul de bani din circulatie. Acesta este de altfel, doar un exemplu de aplicare a teoriei care spune ca, daca pretul este rigid, atunci ajustarea se face prin cantitati, si invers, daca cererea si oferta sunt date, atunci ajustarea se face prin pret. Acest proces, prin care autoritatile monetare elibereaza investitorilor sume în moneda nationala în schimbul cumpararii de la acestia a unor sume în moneda straina, duce la cresterea rezervelor valutare ale tarii în cauza.

Am construit doua curbe, una indicând evolutia inflatiei, cealalta evolutia cantitatii de bani pe unitatea de productie. Curba inflatiei reprezinta o serie cronologica a nivelului preturilor de consum cu baza 100 în 1990. De exemplu, în 1987, în Malaiezia, nivelul general al preturilor era de 92,4% fata de 1990, ceea ce vrea sa spuna ca preturile erau în medie cu 7,6 puncte procentuale mai mici decât în 1990.

A doua curba reprezinta evolutia raportului masa monetara în sens restrâns M1 si PIB în preturile 1990. Cu alte cuvinte am împartit PIB-ul nominal din fiecare an la indicele preturilor (an curent/1990) si am obtinut evolutia productiei. Am împartit apoi M1 corespunzatoare fiecarui an la PIB real rezultat conform celor aratate iar rapoartele le-am reprezentat procentual.

Premisa de la care am pornit este ca orice unitate monetara adaugata cantitatii de bani se va reflecta preponderent în preturi, astfel ca cele doua curbe trebuie sa coincida sau sa aiba o evolutie foarte asemanatoare. Atunci când cantitatea de bani pe unitatea de productie creste, preturile vor tine pasul. Acest efect de antrenare este punctul forte al teoriei monetare.
masa-monetara-si-preturile

Dupa 2004 cantitatea de bani creşte abrupt, cu un ritm impresionant în vreme ce preturile nu se grabesc sa reactioneze. Astfel ca la sfârsitul anului 2008 asistam la un decalaj uimitor între masa de bani ce a fost injectata în economie si slabul impact asupra preturilor. Desigur, pentru oricine ar fi analizat aceste grafice ar fi fost evident ca era doar o chestiune de timp pâna când cele doua curbe se vor apropia.

Interesant e că acest grafic este extrem de asemănător cu graficele de mai jos, în care am analizat situaţia Coreei şi Malaieziei înainte de Criza asiatică din 1997.
coreea

malaiezia

Sursa expansiunii monetare sunt intrările masive de capital, îndeosebi după relaxarea politicii monetare de către statele occidentale. Pentru a mentine cursul de schimb, autoritatile monetare au trebuit sa mareasca stocul de bani din circulatie. Acesta este de altfel, doar un exemplu de aplicare a teoriei care spune ca, daca pretul este rigid, atunci ajustarea se face prin cantitati, si invers, daca cererea si oferta sunt date, atunci ajustarea se face prin pret. Acest proces, prin care autoritatile monetare elibereaza investitorilor sume în moneda nationala în schimbul cumpararii de la acestia a unor sume în moneda straina, duce la cresterea rezervelor valutare ale tarii în cauza.
Structura bilanţului BNR este elocvent. Cred că BNR s-a comportat exact ca un consiliu valutar, expandând oferta de lei “pe spatele” ofertei de valută.

bilantul-bnr

Ajustarea era inevitabilă dacă ne referim şi la raportul dintre pierderea puterii de cumpărare a leului pe plan intern (inflaţia) şi evoluţia acesteia pe plan extern (cursul de schimb). Graficul de mai jos arată un decalaj crescând între cele două, adică o supraevaluare a leului.

evolutia-preturilor-si-a-cursului-de-schimb

În paranteză fie spus, situaţia Thailandei era “solidă” în comparaţie cu cea a României până în criză.

thailanda

0 Shares
Share
Tweet
Share