23 March 2019
Home / Articole / România se conduce tot cu indicații prețioase… și prudențiale

România se conduce tot cu indicații prețioase… și prudențiale

203 Shares

La un sfert de secol de la înlăturarea comunismului, încă suferim de colectivism și de paternalism. După 50 de ani de inginerie socială care a încercat modificarea naturii umane am rămas cu acestă moștenire genetică păcătoasă: așteptăm directivele și sfaturile tătucului, primului fiu al țării, în absența cărora suntem dezorientați. Pe fondul acestei maladii culturale s-a grefat și ideea înființării unui Comitet Național de Supraveghere Prudențială, adică a creării unor fotolii pentru un grup de înțelepți care să “salvgardeze stabilitatea financiară”. Bine, ideea a încolțit la Bruxelles, normal, trebuie să-și justifice salariile uriașe și zecile de mii de birocrați europeni. Dar la noi a prins imediat, dezbaterea publică declanșându-se în ceasul al 12-lea. Care dezbatere e destul de firavă, majoritatea oamenilor luând ca de la sine înțeleasă competența acestui Comitet: aceea de a oferi “indicații prețioase” instituțiilor statului.

Nu discut aici constrângerile juridice care ne limitează alegerea. Adică, nu știu dacă avem de ales sau nu. Mă interesează problema economică, de fond. În domeniul financiar, statul tot înființează comitete de reglementare și de para-reglementare de aproape un secol.

(Dacă doriți un hint rapid despre lipsa de fundament științific a politicii macroprudențiale, vă rog să citiți Politica macro-prudențială: câteva obiecții la ultima prezentare a guvernatorului BNR. Dacă vreți să vă puneți cu burta pe carte, atunci încercați We are not macroprudentialists! A skeptical view of prudential regulation to deal with systemic externalities.)

În fine, ideea este că valuri succesive de reglementări nu au stabilizat economia, nu ne-au scăpat de crize, din contră:

1) Incidenţa crizelor este aproape dublă (în ultimele decenii) faţă de perioada 1945-1971. Cifra comparabilă pentru 1880-1913 reprezintă o treime din frecvenţa actuală a crizelor.
2) Problema duratei este diferită de cea a frecvenţei şi nu se poate spune că s-a schimbat ceva în ceea ce priveşte durata crizelor pe parcursul perioadei analizate
3) Celălalt aspect este profunzimea crizei… Pierderile de producţie cauzate de crizele bancare reprezintă astăzi 75%-80% din ce se înregistra între 1880 şi 1913. Doar crizele gemene (monetară + bancară) au devenit mai severe, iar diferenţa este redusă. (sursa Bordo și Eichengreen)

Iar profunzimea crizelor nu s-a atenuat din cauza soluțiilor miraculos-salvatoare ale geniilor tehnocrate de la cârma țării, ci dintr-o simplă inginerie financiară: pierderile companiilor private au fost din ce în ce mai mult preluate la datoria publică sau socializate (distribuite pe cârca tuturor) prin emisiune monetară. Drept urmare, da, PIB-ul a scăzut ceva mai puțin în timpul crizelor de după 1970, dar asta doar cu prețul creșterii îndatorării generale, la nivel de individ, de companie, de stat:

G20 public debtCu toate comitetele și comițiile de supraveghere, datoriile au crescut ca în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, deși nu ne-am bătut cu nimeni – cel mult se poate susține că ne-am bătut singuri prin politicile asistențialiste, de inhibare a acumulării de capital și de cultivare a leneviei. Unde mai pui că, din cauza atâtor datorii, ritmul creșterii PIB a încetinit, ieșirile din criză se fac tot mai lent ș.a.m.d., deci chiar nu se vede unde ar fi câștigul cu atâta “macroprudențialitate”.

Cu toate geniile la conducere, expansiunea creditului a continuat neabătut. Dacă te uiți la graficul de mai jos vezi că supraveghetorii au ars gazul de pomană. De fapt, au fost plătiți să o facă!

Money and Credit 1

Iar expansiunea creditului din țările dezvoltate a reverberat la scară planetară, în țările în curs de dezvoltare. Vezi criza datoriilor din America Latină, episodul (sau episoadele) Mexic și Argentina, ș.a. Înființarea unor organisme globale (Acordul de la Basel) nu a stabilizat nimic. Crizele au continuat să se producă. În 1997 am avut marea Criză din Asia, care a șocat omenirea, pentru că nimeni nu credea că așa ceva se mai poate întâmpla. Sute de miliarde au turnat FMI și statele dezvoltate pentru “calmarea piețelor” – întocmai precum a făcut guvernul comunist chinez recent. Da, același FMI care cu o lună înainte habar nu avea ca va urma să vină colapsul. Zece ani mai târziu a venit criza din financiară globală din care abia ne-am revenit, la rândul său cea mai mare de la Marea Depresiune încoace.

Și vor mai urma… toată lumea știe asta dar guvernanții se feresc să o admită. Vor în schimb să înființeze comitete și comiții, de unde să dea indicații. În România, economiștii care prevedeau încă 7 ani de creștere economică înainte de ultima criză ne vor apăra să nu intrăm în următoarea!

MIȘi în acest demers nu vor fi singuri, ci însoțiți de soacre, neveste și nepoți de văr. Halal ispravă, n-am ce zice.

203 Shares
203 Shares
Share
Tweet
Share