14 December 2017
Știri pe scurt
Home / Articole / România scapă turma: cu biruri mari nu poți să recoltezi mulți bani la buget

România scapă turma: cu biruri mari nu poți să recoltezi mulți bani la buget

Cu 31,7% din PIB adunați la buget România este țara cu cele mai mici venituri bugetare din UE – asta e o informație semnalată din nou de Curs de Guvernare și despre care au vorbit în repetate rânduri numeroși analiști (precum Ionuț Dumitru). În general, mesajul mai mult sau mai puțin explicit care însoțește această știre este acela că, din păcate, cu așa puțini bani statul nu are cum să construiască autostrăzi, școli și spitale. De parcă nu ar fi risipit sume enorme pe autostrăzi sau de parcă primăriile nu ar acorda milioane de euro pentru subvenționarea unor cluburi sportive sau circoteci în aer liber, fără sens într-o economie de piață și într-o societate săracă, ce încă nu și-a rezolvat nevoile elementare.

Hei, conform studiului Paying Taxes 2017, biciul fiscal pus pe antreprenorii români este undeva la media europeană. Ceea ce oricum este absurd, dat fiind că pe o economie tânără nu ar trebui să o pui să trudească pentru stat, la fel cum pe un copil de școală primară nu-l duci la culturism – decât dacă ești țicnit sau ai chef să apari la știrile de la ora 5. Nici o țară nu s-a dezvoltat cu taxe mari, deoarece taxele mari sunt potrivnice libertății economice.

Iată o sumedenie de țări din Europa care au o povară fiscală mai mică decât România și care – cine ar fi crezut?! – colectează mai mulți bani la buget:

Croația, Slovenia și Bulgaria au taxe mai mici ca România. Sau țări bogate precum Elveția, Marea Britanie, Danemarca. Toate au venituri bugetare mai mari decât România. Bulgaria, care are de foarte mulți ani de zile impozit pe profit și pe salarii de 10% și contribuții sociale de 31% adună la buget cu 4 puncte procentuale mai mult decât România – bani care ar putea  finanța încă un minister al educației și încă unul al armatei.

Ar fi inutil, repet, cu actuala calitate a guvernanței de la noi. Însă comparația merită făcută, ca să înțelegem că alții nu sunt mai proști că au biruri mai mici, ci sunt mai deștepți ca noi.

P.S. Hai să mai schimbăm perspectiva: Finlanda are aceeași povară fiscală ca România și colectează la buget 54% din PIB. Cum credeți că face asta? A scos cumva armata în stradă, umblă milițienii cu mitraliera din casă în casă după impozite? Își bate joc de oameni ținându-i la cozi imense atunci când vor să-și schimbe pașaportul, să cumpere o mașină? Îi trimite după țigări atunci când vor să își deschidă o firmă și să producă ceva, creând locuri de muncă și plătind salarii? Sau te pomenești că are niște colonii Finlanda, de le stoarce de resurse? Nu. Nimic din toate astea nu se întâmplă. Pur și simplu numărul hoților e mai mic.

***

Și un reminder. Cei interesați să dobândească o perspectivă clară și consistentă asupra economiei sunt invitați la Economia pe înțelesul tuturor, la Academia Privată. Nu se oferă diplome din partea statului!!

212 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble