22 February 2020
Home / Impozite-Politica fiscală / România: o economie tânără pusă să trudească pentru stat

România: o economie tânără pusă să trudească pentru stat

Raportul Paying Taxes 2014 al Băncii mondiale și PwC tocmai a fost publicat și m-am grăbit să-l citesc, mai ales fiindcă scrisesem cu doar câteva săptămâni în urmă despre poziția României în clasamentul mondial al fiscalității folosind datele din raportul precedent. Ca să fac haz de necaz, am descoperit schimbări „majore”. România nu mai ocupă locul 136 în lume, între Zimbabwe și Burundi, așa cum aminteam eu recent. Anul acesta a reușit performanța de a ridiculiza cele două țări africane, care au căzut pe locurile 142 și 143. România a urcat voinicește două poziții și se află în prezent pe locul 134, după Belarus (cea mai socialistă țară din Europa) și înaintea Bosniei. Că tot am amintit de socialism, China – o economie condusă oficial de Partidul comunist – ocupă locul 120.

Povara fiscala

Vorbind serios acum, locul ocupat în acest clasament vorbește de la sine despre neputința țării noastre de a atrage investiții și de a se dezvolta într-un ritm susținut.

Celor care cred că raportul Paying Taxes nu furnizează totuși o analiză pertinentă asupra situației fiscalității, am ales să le prezint graficul următor, care folosește un alt studiu celebru, Indicele libertății economice al Heritage Foundation. Am extras doar datele privind fiscalitatea și am analizat evoluția României în comparație cu Bulgaria și cu trendul mondial. Apropos, Bulgaria ocupă locul 81 în clasamentul poverii fiscale, în creștere cu 10 poziții (de pe locul 91) față de anul trecut.

Libertatea fiscala

Se impun două observații.

(1)  Din 2009 încoace România a stagnat în ceea ce privește libertatea fiscală, avem aproape același număr de puncte. În schimb, Bulgaria a dus o politică mai rațională pe timp de criză economică – și ne-a depășit categoric.

(2)  România pierde teren în cursa libertății fiscale față de restul lumii, deoarece aproape toate țările implementează politici de liberalizare. Dacă în anul 2008 diferența dintre punctajul României și media mondială era de 12,1 puncte, în anul 2013 aceasta s-a redus la 10,7 puncte. În această perioadă Bulgaria și-a crescut distanța față de mulți competitori, diferența dintre punctajul său și media mondială crescând de la 11,3 la 16,8 puncte.

 Este destul de simplu de înțeles de ce România este întrecută de Bulgaria. Bulgaria are toate principalele impozite mai mici decât România: impozitul pe profit și pe venit este 10%, TVA este 20%, contribuțiile sociale sunt 31% (față de 44% la noi). Pentru detalii vă recomand să consultați ultimul raport al Consiliului Fiscal.

Așadar, imaginea oferită de clasamentul Paying Taxes este susținută de informațiile oferite de Indicele libertății economice, deși cele două studii folosesc seturi de date diferite. Dar de ce este atât de important că România are o fiscalitate împovărătoare? În fond, așa cum mulți au remarcat, semănăm cu unele țări occidentale.

Răspunsul este următorul. Pentru un antreprenor fiscalitatea reprezintă un cost, ca și costul cu forța de muncă sau cheltuielile de transport. Dacă România nu se distinge între țările Europei și ale lumii prin costuri mai mici – inclusiv prin costuri fiscale mai mici – atunci nu are cum să fie competitivă în atragerea capitalului și a investițiilor. Iar principala diferență dintre noi și țările dezvoltate este tocmai dotarea insuficientă cu capital. Țările occidentale își pot permite (mai mult ca noi) să perceapă impozite mari; ele sunt competitive la alte capitole, de exemplu la costurile de transport. Dar România nu este competitivă la acest capitol (ce noutate!), ea concurează doar la costurile salariale. Este insuficient și mai ales ironic, având în vedere că strategiile tuturor partidelor politice vorbesc de creșterea salariilor – adică tocmai de erodarea acestui ultim avantaj competițional! Desigur, nu doar costurile sunt importante pentru un antreprenor, mărimea pieței care rezultă din creșterea veniturilor populației trebuie luată și ea în calcul, dar acest fapt nu schimbă radical problema deoarece alte state (dezvoltate sau emergente) au piețe mult mai mari decât avem noi.

Pentru a explica și mai bine importanța presiunii fiscale, aș folosi o altă comparație. Am auzit cu toții de multe ori de copii care muncesc în „atelierele sleirii” din lumea a doua sau a treia, de marii fabricanți de îmbrăcăminte sau încălțăminte care folosesc munca copiilor în fabricile pe care le-au deschis în Asia. Ne întrebăm dacă nu cumva ar fi preferabil ca acei copii să meargă mai degrabă la școală, să acumuleze capital uman pentru a deveni mai productivi în viitor și abia atunci, când vor atinge un nivel de dezvoltare avansat, să muncească propriu-zis. Ei bine, România este o economie tânără, „emergentă”, trimisă de clasa politică să trudească pe tarlaua fiscalității pe care, desigur, se află și economiile “mature” din Occident. Doar că este o diferență: ultimele au o rezistență mai mare la stresul fiscal și o capacitate productivă incomparabilă. România, dacă vrea să ajungă la rândul său o economie „matură”, trebuie să muncească mai puțin pentru stat.

[layout show=”1″]

 

27 Shares
Share
Tweet
Share