25 May 2019
Home / Articole / România cu 2 taxe

România cu 2 taxe

219 Shares

Ce ține în loc România? De ce nu cresc mai repede economia, producția și salariile reale? De ce nu prindem din urmă Germania?

Principalul motiv economic este povara fiscal-birocratică. O țară nu se poate dezvolta dacă are de plătit biruri îngrozitoare. România este apăsată de poveri fiscale enorme, de neconceput cu un secol în urmă, atunci când țările occidentale (dezvoltate) au decolat economic.

Faptul că povara fiscală este uriașă în România este demonstrată de eficiența foarte redusă a taxării. Este de notorietate, de exemplu, faptul că statul adună în vistierie mai puțin de jumătate din TVA pe care ar putea teoretic să o colecteze, dacă agenții economici și-ar contabiliza oficial toate vânzările și ar plăti acest impozit. Evaziunea fiscală din TVA s-a cifrat în anul 2013 la peste 12% din PIB (potrivit Consiliului fiscal și SRI) – o sumă uriașă care, dacă ar fi strânsă, ar asigura de pildă dublarea tuturor pensiilor și a cheltuielilor în educație. Evaziunea a explodat în anii de criză economică, dar mai ales după creșterea TVA de către guvernul de tristă amintire Boc. Dar, dacă ne uităm înapoi în istorie, vedem că evaziunea a fost destul de ridicată, cu excepția anilor de boom economic, când românii au fost prinși subit de euforie (de tristă amintire). Și e firesc să fie așa, pentru că avem prea multe și prea mari impozite.

Tax slave

 

Evaziunea la TVA este atât de mare încât echivalează practic cu sumele pe care guvernul le adună anual din contribuțiile de asigurări sociale și din impozitul pe profit. Vorbim de:

(1) un set de impozite (CAS) care afectează grav costul cu forța de muncă: pentru fiecare leu oferit salariatului, angajatorul trebuie să mai vireze 75 de bani statului. Acești bani întrețin sisteme de asigurări sociale falimentare, în primul rând sistemul de pensii – de la care fiecare contribuabil ajunge să recupereze în final, după circa 40 de ani de muncă, praful de pe tobă. În prezent, pe lângă impozitul pe venit, angajatorul se confruntă cu 9 plăți/taxe distincte asociate salariului – contribuții pentru tot atâtea „asigurări” distincte. Desființarea impozitării muncii ar defrișa o bună bucată din hățișul birocratic ce sufocă activitatea economică.

(2) un impozit (pe profit) care are un puternic efect de inhibare a investițiilor, căruia i se asociază și o povară birocratică semnificativă. Este, totodată, un impozit de o ineficiență crasă, care se colectează doar în proporție de 21%! Este un impozit absurd, care nu se justifică în termeni de venituri bugetare (aduce statului doar 1,7% din PIB), dar care împovărează (considerabil) birocratic activitatea firmelor; am enumerat 7 motive pentru desființarea lui.

Și atunci se pune o întrebare simplă: de ce nu desființăm CAS și impozitul pe profit, urmând ca povara fiscală să se rezume doar la celelalte două mari impozite: TVA și impozitul pe salarii (venit)? Dispariția CAS și a impozitului pe profit ar transforma practic România în paradis fiscal.

Atenție! Nu propun aici nimic referitor la reforma și redimensionarea cheltuielilor publice, la care am făcut amintire mai sus. Păstrând actualul nivel al veniturilor bugetare, România ar putea funcționa cu două taxe principale: impozitul pe salarii (venit) și TVA. Dacă aceste două impozite ar fi perfect colectate, banii adunați prin intermediul lor ar depăși chiar golul bugetar lăsat de dispariția contribuțiilor sociale și a impozitului pe profit. Dar, probabil, acest lucru nu va putea fi realizat. Nici nu trebuie să ne imaginăm că statul ar putea colecta vreodată la virgulă toate taxele impuse cetățenilor. Am putea ținti probabil realizarea unui grad de colectare asemănător celor mai performante state europene (în Bulgaria indicele de eficiență al taxării la TVA este de 73% față de 56% la noi, dar Bulgaria nu reprezintă totuși un model).

Romania cu doua taxe

Putem însă, pe bună dreptate, să ne imaginăm altceva. Cu doar două impozite economia României ar crește probabil în ritmul în care s-au dezvoltat tigrii asiatici, 7%-8% pe an. Brusc, dezideratul exprimat de numeroși analiști, acela al unui ritm de creștere al PIB de 5%, nu mai pare ambițios, ci chiar modest.

Un avantaj colateral al propunerii avansate aici, mai precis al desființării contribuțiilor sociale, este faptul că va institui premise optime pentru lichidarea sistemului public de pensii, o imensă mașinărie de produs sărăcie, de dezmembrarea căreia partidele politice oricum nu vorbesc.

Așa cum văd eu lucrurile, această propunere are un singur inamic: inconsistența guvernării și haosul din politica fiscală. Politicienii noștri par incapabili să gândească pe termen lung, să formuleze o strategie. Schimbăm impozitele mai des decât schimbăm antrenorii la fotbal – evident, cu același succes în ambele domenii.

 

219 Shares
219 Shares
Share
Tweet
Share