19 November 2017
Știri pe scurt
Home / Articole / România cu 2 taxe: ce arată noile cifre ale Consiliului fiscal

România cu 2 taxe: ce arată noile cifre ale Consiliului fiscal

Voi continua să susțin că, la gradul de haos care domnește în administrația publică și la ineficiența impozitării (pentru stat), România se poate transforma rapid într-un paradis fiscal.

TVA

În prezent statul funcționează cu 4 mari impozite: impozitul pe venit, TVA, impozitul pe profit și CAS (da, este un impozit în sens economic). Am propus eliminarea ultimelor două astfel încât să rămânem doar cu impozitul pe venit și TVA. Ultimul raport al Consiliului fiscal arată clar meritul acestei propuneri. Pe baza datelor prezentate se poate spune că:

  1. TVA se colectează în proporție de 52%. Extrem de mică. Cu această rată de colectare ANAF adună totuși la buget bani reprezentând 7,5% din PIB. Dacă am colecta perfect am aduna 14,5%, adică +7 p.p.
  2. Indicele de eficiență al impozitului pe profit este 0,20, adică ridicol. Statul colectează din acest impozit doar 1,8% din PIB.
  3. Indicele de eficiență al impozitului pe venit este bun, 0,87. Dacă am colecta perfect impozitul pe venit am aduna 4% din PIB, cu 0,5 p.p. mai mult decât în prezent.
  4. Prin desființarea CAS statul ar pierde 8,5% din PIB.

Veți spune că este absurd să ne imaginăm guvernul poate colecta la perfecție taxele pe care le impune. Aveți dreptate. S-ar putea să crească eficiența colectării la nivelul Bulgariei (care are toate taxele mai mici ca noi) sau al Estoniei, dar nu la 100%. Într-adevăr. Am făcut această simplificare însă fiindcă îmi este mai ușor decât să iau în calcul efectul pozitiv în plan economic generat de transformarea României în paradis fiscal. Cu cât ar crește economia dacă ar dispărea impozitul pe profit și CAS? Greu de spus, probabil cu un ritm de tigru asiatic, ceea ce ar genera încasări mai mari la buget din toate celelalte taxe. Acest efect îl omit din analiză.

Așadar, prin reforma propusă statul ar renunța la 10,3% (din CAS și impozitul pe profit) dar ar aduna mai mult cu 7,5% din PIB (din TVA și impozitul pe venit). Rezultă un deficit de 2,8% din PIB. Aparent statul pierde mai mult decât câștigă, s-ar putea să ne sară în cap experții FMI.

Dar dispariția CAS ar merge la pachet cu reforma sistemului de pensii, din moment ce nu mai este nici un motiv ca salariații să fie susținuți de la buget după retragerea din câmpul muncii. Așadar, cheltuielile de asistență sociale ale statului, care în prezent se ridică la 10,5% din PIB, ar cunoaște o diminuare serioasă în timp, pe măsură ce cheltuielile cu pensiile se vor diminua, până la dispariția lor completă într-o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă, în funcție de decizia politică concretă privind reforma sistemului; dacă socotim că guvernul este dator să achite acest venit și celor care, astăzi, la aproximativ 25 de ani, apucă să se angajeze înainte de desființarea sistemului, atunci guvernul va avea ceva de plătit și peste 40 de ani; însă cuantumul plăților ar scădea accelerat, deoarece contribuțiile plătite deja de generațiile relativ tinere (25-40 de ani) nu ar justifica decât achitarea unei pensii mici la împlinirea vârstei de 65 de ani. Practic, ar rămâne în plată doar pensionarii actuali, iar generațiile următoare de pensionari ar primi o pensie mai mică, proporțională cu stagiul de cotizare (socotind că începând de acum încolo nu mai cotizează nimeni). România ar trece la un sistem privat de pensii, bazat pe acumulare, ceea ce ar spori economisirea și acumularea de capital și ar genera resurse financiare importante pentru investiții; în prezent acești bani sunt risipiți de stat.

Prin urmare, deficitul din reducerea abruptă a poverii fiscale ar fi balansat în timp și chiar întrecut de reducerea cheltuielilor cu pensiile. Pe termen lung, bugetul ar trece pe un excedent considerabil.

Lăsând la o parte reforma sistemului de pensii, care se impune de la sine și este mai mult decât binevenită, pierderea de venituri bugetare de 2,8% din PIB ar putea fi compensată cu ușurință de economisirea banului public. Cheltuielile publice sunt de circa 34% din PIB, iar Curtea de Conturi arată an de an nereguli serioase în acest domeniu, pe scurt, plăți ilegale. Reducerea corupției și debirocratizarea ar putea duce, doar ele, la economii bugetare care să acopere pierderea de venituri fiscale.

Această reformă este în mod clar fezabilă și teoretic extrem de productivă. Ce s-a întâmplat între timp, în anul 2015, susține cele afirmate aici. Anume, scăderea TVA a mers mână în mână cu creșterea încasărilor la buget, pe fondul creșterii economice și al reducerii evaziunii.

Problema schimbărilor fiscale înfăptuite în România este că sunt haotice. De ce să avem multe taxe pe care să le colectăm prost, când putem avea puține pe care să le colectăm bine? Pentru ce să reducem fiscalitatea câte puțin prin toate părțile (și la CAS, și la dividende, și la TVA) – păstrând așadar aparatul birocratic intact, ca și presiunea pe mediul de afaceri – când putem să simplificăm fiscalitatea? Asta exact sugerez aici: consolidare fiscală prin simplificare. La gradul de ineficiență din România, există spațiu suficient pentru a deveni paradis fiscal. Impactul asupra bugetului ar fi ușor de rezolvat. Efectul asupra bunăstării generale ar fi însă uriaș. De ce ratăm această oportunitate? Doar fiindcă politicienii nu vor schimbarea sistemului.

115 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble