25 May 2019
Home / Nevoia de reforme / România, abia pe locul 50 în lume la protejarea drepturilor de proprietate

România, abia pe locul 50 în lume la protejarea drepturilor de proprietate

Ca să știm de ce ani la rând investitorii adevărați au ocolit România, de ce capitalul fuge și leul se depreciază imediat ce bate vântul crizei. Am mai vorbit despre aceste lucruri dar nu strică să le amintim ori de câte ori avem ocazia. De exemplu văzând clasamentul mondial al respectării drepturilor de proprietate (IPRI).

Scorul IPRI al României a rămas neschimbat, la 5,3, iar România ocupă locul 50 în lume (din 97 de țări analizate) și 7 în regiunea Europa de Est și Asia Centrală.

Evident, suntem în urma vecinilor noștri ex-comuniști și, ca să turnăm sare pe rană, ne depășesc și unele economii africane.

International Property Rights IndexMai jos aveți detaliile privind scorul obținut, pe sub-componentele indicelui. În ultimul an România a făcut progrese marginale la protejarea drepturilor de proprietate (fizică și intelectuală), dar a regresat în ceea ce privește calitatea mediului politic (stabilitatea politică și controlul corupției).

IPRIDeloc întâmplător, dacă ne referim la țările în dezvoltare, atunci țările despre care v-am spus că au state mai mici, punctează mai bine și în acest clasament. Și e normal să fie așa. Dacă colectezi mai puțini bani la buget înseamnă că proprietatea privată este mai ferită de confiscare; dacă cheltuielile publice sunt mai mici, atunci și corupția este lovită la rădăcină. Și uite așa Chile este pe locul 24, Africa de Sud pe locul 26, Malaezia pe 27.

 

 

0 Shares
Share
Tweet
Share