4 July 2020
Home / Despre criza / România 2010 – Mexic 1994 cu FMI la centru

România 2010 – Mexic 1994 cu FMI la centru

Economistul momentului este Mihai Tănăsescu. Știți de ce? Pentru că a declarat că exclude un nou acord de împrumut cu FMI.

Eu am spus de multă vreme, ceea ce văd că președintele a început să repete, că România va trebui salvată din nou, pentru este grav bolnavă și nu văd nicio șansă să se facă bine. Iar împrumuturile de la FMI nu au în niciun fel menirea de a îndrepta lucrurile în direcția bună. Statul român va mai lua bani pentru că are instituții falimentare pe care refuză să le schimbe. (Austeritatea bugetară nu țintește acest lucru). Așa că datoria publică va tot urca până la un nivel la care nu vom mai îndeplini baremul de intrare în zona euro. Bine, din pix lucrurile se pot rezolva – pui datoria la FMI în afara bilanțului și – hopa! – îndeplinești criteriul. Dar acest lucru nu este de interes pentru economist. Economistul nu se ocupă cu inginerii contabile – știu că sunt unii care se ocupă cu așa ceva dar ei nu sunt economiști. Economistul se ocupă cu realitatea, conform căreia 30% din PIB datorie inițială plus acordul cu FMI plus un nou acord cu FMI plus ce mai pică (pardon, atragem) de pe piețele financiare sare de 60% din PIB.

Statul român a fost salvat cu 20 de miliarde de euro. Adică 15% din PIB. Merită spus că Mexic, în celebra criză din 1994-1995 a fost salvat cu 16% din PIB, deci tot pe acolo. Criza din Mexic a fost considerată epocală. Nu e niciun motiv pentru care să nu considerăm la fel criza actuală din România. Este epocală. Pentru că epocal este tributul pe care românii muncitori îl vor plăti în contul risipei și erorilor comise de diverse grupuri de interese.

Nu există absolut nimic bun în acordurile cu FMI. Există în schimb naivi care cred în efectele benefice ale condiționalităților impuse de FMI. Că tot veni vorba de Mexic, iată câți bani dă pe condiționalități Charles Calomiris (Columbia University):

Unii dintre susținătorii împrumuturilor de la FMI afirmă că prin intervenția sa FMI este în măsură să promoveze unele reforme structurale fundamentale (în special reformarea sectorului bancar) care să reducă probabilitatea unui împrumut viitor. Totuși, intervenția din 1994-1995 în Mexic dovedește contrariul. În 1995 eram membru al echipei Băncii Mondiale care a consiliat guvernul mexican în implementarea reformei sistemului de asigurare a depozitelor… Toate depozitele erau asigurate în proporție de 100% în Mexic, iar această asigurare totală subvenționa practic creditarea riscantă de către bănci (deponenții care beneficiază de asigurare nu prea au motive să se preocupe de modul în care le sunt utilizate fondurile, ceea ce le permite bancherilor să le folosească după bunul plac).

Evident, ca o condiție pentru eliberarea de către Banca Mondială a unui împrumut de 500 de milioane de dolari, guvernul Mexican a trebuit să accepte unele dintre schimbările pe care le sugeram. După o zi de discuții pline de ipocrizie (și după eliberarea fondurilor) unul dintre oficialii mexicani m-a tras deoparte și, emprimându-și aprecierea pentru eforturile mele, mi-a spus: “cu siguranță, băncile nu ne vor lăsa să facem nimic din aceste lucruri”. Ceea ce nu m-a surprins; de ce ar accepta cineva să renunțe la o subvenție dacă are influența politică necesară pentru a o menține?

Experiența mexicană m-a determinat să privesc cu suspiciune “condiționalitățile” impuse de FMI. Mă aștept la rezultate similare în legătură cu condițiile impuse de FMI ca urmare a asistenței financiare în Asia, unde nerespectarea măsurilor convenite a început chiar mai devreme decât în Mexic. Este foarte greu să subminezi parteneriatul corupt dintre grupul puternic de interese bancare-industriale și guverne când tu le dai la ambele bani în schimbul promisiunii de a se reforma în viitor

Asta scria Calomiris în 1998.

În loc să dea o șansă reformei, acordurile cu FMI subminează reforma. Ele sponsorizează status-quo-ul, indecizia politică, viziunile strategice de genul “las-o așa că merge”. Nu doar că nu ne mai trebuie un nou acord, dar nu trebuia să-l încheiem nici pe primul. Dar eu vorbesc din perspectiva societății. Domnul Tănăsescu vorbește din perspectiva statului, al cărui oficial este. Și, din păcate, istoria îl va contrazice.

0 Shares
Share
Tweet
Share