16 July 2019
Home / Articole / Rolul socialismului în curele de slăbire

Rolul socialismului în curele de slăbire

176 Shares

Curele de slăbire sunt un subiect pe care susținătorii neoliberalismului ar trebui să cam tacă.

Neoliberalismul crește oferta de bunuri într-o societate, însă mai toate curele de slăbire merg pe reducerea cantității, indiferent de mixul de alimente recomandat. Chiar dacă unele diete merg pe verdeață, nimeni nu recomandă 5 kg de salată.

Capitalismul produce mult prea mult. Așa toată lumea poate cumpăra mult și ieftin. Cineva care merge cu ziua într-un sistem capitalist are un standard de viață mai ridicat, are acces la un număr  de produse la care un agent secret dintr-un stat totalitar (adică o persoană bine poziționată în sistem) nici nu visează. E de cercetat și cum stă capitalismul față unul din criteriile rawlsiene ale unei societăți drepte pe acest exemplu.

Indiferent că vorbim de forme de socialism hard (comunism, nazism) sau soft (social-democrația contemporană), socialismul rămâne un aliat serios, poate singurul, în frustranta bătălie cu kilogramele. Corpurile sunt de stat, iar acest lucru se vede în politicile alimentare.

Dacă 1984 e o carte relevantă pentru descrierea totalitarismelor, știm că Smith dă jos kilograme bune (25) pe perioada detenției (Orwell, 1982, 195).

Nu există documente care atestă îngrășarea dizidenților urmăriți de poliția politică sau a celor închiși.

În plus, cozile comuniste taie apetitul pentru shopping. Este adevărat, sunt un pretext pentru a socializa cu semenii tăi, pentru creșterea coeziunii sociale și spus bancuri, însă taie pofta de mâncare.

Socialismul si curele de slabire

Apoi e o realitate că în comunism se mânca multă zeamă.

„Nu mânca când nu ți-e foame”, pare să fie un truc folosit de unii oameni în diete (Caplan, 2008). Avantajul socialismelor hard este că nu mănânci nici când îți este.

Comunismul crește costurile tranzacționale (de exemplu, cele de transport). Dacă nu găsești pui decât în București și nu ești de acolo, ești tentat să renunți și să treci pe chestii mai naturale, mai sănătoase.

Alimentația este rațională și științifică (Dorobăț, 2015). Una este să mănânci la plezneală, alta e cu cap. Mai mult, un meniu cu câteva bunuri înseamnă un control mai mare în dietă. Când ai un număr redus de produse e mult mai ușor de experimentat. Azi mănânc cutare, mâine cutare și așa depistezi mai ușor ce alimente te îngrașă și care merg, poți separa mai ușor oile de capre. În plus, în această dietă ai și o anumită coerență. Altfel nutriționiștii privați dau semnale contradictorii. De exemplu, nu știi dacă e bine să mănânci cereale cu miere. Pentru orice aliment găsești un nutriționist care să-l recomande, altul care să-l interzică (Tucker, 2010).

Așa se întâmplă în o versiune hard de socialism. Însă nici versiunile soft, intervenționiste, fără colectivizarea mijloacelor de producție, nu stau mai rău.

Controlul prețurilor scade oferta de bunuri. Dacă statul a pus prețul maxim sub costurile de producție, produsul dispare de pe piață. Prin urmare, scad șansele de consum și implicit de îngrășare.

La fel se întâmplă cu politicile protecționiste. Mai puține importuri, înseamnă o masă mai săracă, chiar dacă macroeconomic țara stă bine.

Este Keynes, adică o filosofie centrată pe consum, un contraexemplu la cele de mai sus? Dacă austriecii au dreptate (Woods, 2009) că prescripțiile keynesiene îți prelungesc criza (pentru Hayek scăderea ratei dobânzii, care-ți creează distorsiuni în structura producției este chiar cauza crizelor economice (Papola, 2010), atunci nu avem motive să credem că economistul englez ne scoate din acest trend pro slăbit. O criză care s-ar fi terminat într-un an, durează 10.

Deși există o dezvoltare a turismului medical în ultimii ani, puțini nutriționiști recomandă socialismul în curele lor. Puțini spun să mergi în Cuba, Coreea de Nord, Venezuela pentru cure de două-trei săptămâni de socialism sau chiar mai multe. În mintea lor, poți avea rezultate bune evitând soluțiile verificate. Este un caz clasic de market failure.

Nu au dus subvențiile din agricultură din SUA și UE la obezitate? Hm, și aici trebuie să fie ceva neoliberal, ceva necurat la mijloc. Da. Nu este intervenționism, este capturarea statului de către producătorii agricoli, nu este socialism, este capitalism de stat.

Morala ar fi că socialismul rămâne un sistem interesat nu doar de dreptate și echitate, ci și de suplețe. Este un sistem centrat pe om, nu pe profit. Socialismul nu doar că este mai drept, ci și mai suplu.

 

Bibliografie:

Caplan, Bryan. 2008, The Diet “Too Simple to Write a Book About It”:

http://econlog.econlib.org/archives/2008/03/the_toosimpleto.html, accesat 14.08.2016;

Dorobăț, Carmen Elena, 2015, The Ghost of Socialist Christmas Past:

https://mises.org/blog/ghost-socialist-christmas-past, accesat 14.08.2016;

Orwell, George. 1982, Nineteen Eighty-Four, Buccaneer Books;

Papola, John; Roberts, Russ. 2010, “Fear the Boom and Bust”: Keynes vs. Hayek Rap Battle:

https://www.youtube.com/watch?v=d0nERTFo-Sk, accesat 15.08.2016;

Tucker, Jeffrey A. 2010, In Praise of Lard:

https://mises.org/library/praise-lard, accesat 14.08.2016;

Woods, Thomas E., Jr. 2009, Why You’ve Never Heard of the Great Depression of 1920:

https://www.youtube.com/watch?v=czcUmnsprQI, accesat 15.08.2016.

***

Autor: Costel Stavarache

176 Shares
176 Shares
Share
Tweet
Share