24 October 2020
Home / News / “Reforma” de azi a sănătăţii: semnalizăm dreapta şi facem stânga

“Reforma” de azi a sănătăţii: semnalizăm dreapta şi facem stânga

Ministrul sănătăţii a decis ca statul să finanţeze doar spitalele publice, nu şi private, pentru că este sărac. Ascultaţi cum stă treaba:

Cineva care isi dezvolta o afacere privata nu si-o face pe banul public. Cand isi gandeste business plan-ul respectiv, ca sa-si faca investitia, se gandeste ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fura de la stat sau din ceea ce incearca sa obtina prin trafic de influenta – sau poate printr-o competitie foarte serioasa si foarte deschisa, ceea ce ma indoiesc. Deci, in acest moment, decizia noastra este clara: sectorul public traieste din banul public; sectorul privat traieste din banul privat.

O astfel de măsură şi de argumentaţie blochează mersul sistemului medical către capitalism, deoarece inhibă iniţiativa privată şi măreşte privilegiile de care se bucură spitalele de stat. Pentru deplina lămurire a tuturor şi pentru refacerea logicii economice amputate de discursul ministerial, să precizez că statul nu are banii lui, aşa cum eu am banii mei. Domnul ministru aşa spune, dar e fals. Statul nu are banii lui, statul are banii mei! Statul nu câştigă nimic, statul ia o parte din veniturile celor care chiar produc.

Acum, ideal ca şi reformă a sănătăţii ar fi ca statul să înceteze să mai colecteze bani pentru serviciile medicale. Sănătatea nu este un bun public decât în optica socialist-intervenţionistă care vede externalităţi pozitive în orice şi tot atâtea ocazii de a jumuli societatea prin impozite. Efectele perverse ale asigurării obligatorii de sănătate şi ale sistemului medical public sunt arhicunoscute: reducerea interesului pentru prevenirea îmbolnăvirilor, reducerea interesului pentru muncă şi scăderea nivelului veniturilor, cu impact asupra stării de sănătate, creşterea corupţiei şi coagularea grupurilor de interese care vor acces preferenţial la fondurile bugetare.

Dacă statul tot ia aceşti bani, atunci o reformă second-best ar fi ca ei să fie lăsaţi la dispoziţia bolnavului. Cu alte cuvinte, statul poate să susţină o “plasă de siguranţă” în domeniul medical, dar fără să joace rolul de furnizor de servicii medicale. Adică poate fi doar finanţator, nu şi producător. Repet, asta ca second-best. Pentru că dacă statul este şi producător în acest domeniu, atunci avem de suportat şi alte belele, pe lângă cele enumerate mai sus: (1) imposibilitatea calculului economic pe proprietatea publică, deci imposibilitatea alocării resurselor către cele mai urgente nevoi ale bolnavilor – bunăoară, statul nu poate răspunde la întrebarea “Ce este mai important, să dublăm fondurile pentru tratarea cancerului sau să mărim de trei ori fondurile pentru combaterea bolilor nervoase?”; sau, “Este mai eficient să deschidem un spital la Focşani sau să cumpărăm un avion pentru SMURD?”; statul nu poate face aceste calcule de rentabilitate şi să ia decizii raţionale; nici măcar Raed Arafat nu poate face aceste calcule, deşi ni s-a tot spus că este erou precum Vassili Zaitsev. (2) Stimulentele pentru conducerea prudenţială a spitalelor publice sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire; proprietatea publică este a tuturor dar a nimănui de fapt, ceea ce înseamnă că ea va fi supra-exploatată, risipită, adusă în paragină; iar tragedia comunelor se măsoară în vieţi omeneşti atunci când vine vorba de activitatea medicală.

Deci, un pas către liberalizarea (îi mai place cuiva cuvântul ăsta?) sistemului este tocmai concedierea statului din postura de prestator de servicii. Acest pas era întreprins… vreo 2 centimetri, în sensul că statul plătea o parte din costul tratamentele efectuate în clinicile private. Dacă asiguratul… sau mai degrabă iobagul pe tarlaua statului decidea să se ducă să se opereze într-o clinică privată, atunci statul îi stătea la dispoziţie. Din păcate, acum vedem că acest principiu este total anulat. Astfel, statul îi dă un şut iniţiativei private care ar fi foarte fericită să-şi facă “business planuri şi investiţii” din banii ei. Dar din toţi banii ei, nu din cât îi rămân după ce îi ia statul, adevăratul hoţ din această poveste.

P.S. Acesta este încă un semn că este foame de bani, băieţi, şi că instituţiile statului sunt mai şubrede de la un an la altul.

0 Shares
Share
Tweet
Share