23 March 2019
Home / Articole / Protestul Roșia Montană – sau cum o lighioană o mănâncă pe alta

Protestul Roșia Montană – sau cum o lighioană o mănâncă pe alta

Protestele împotriva exploatării aurului la Roșia Montană poartă clar amprenta spiritului anti-capitalist, chiar dacă, așa cum spune Victoria Stoiciu (o socialistă aflată în prima linie a manifestanților) oameni de toate culorile politice au coborât în stradă. În profunzime protestul nu este unul liberal, pentru drepturi civile, ci socialist-ecologist. Ce doresc activiștii? Împiedicarea concesionării exploatării aurului către RMGC și respingerea de către Parlament a legii speciale în acest sens.

Simultan cu protestele, conform unui sondaj de opinie, majoritatea românilor sunt în favoarea exploatării. Sondajul poate fi bănuit că a fost fabricat la comandă, însă reacția principalilor oameni politici, care s-au declarat de acord cu un eventual referendum pe această temă, arată că opinia publică se situează mai degrabă de partea guvernului decât a protestatarilor. Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă nimic. Nu din cauză că, așa cum spune Victoria Stoiciu, opinia unui popor dezinformat nu are valoare – informația în plus nu face decât să alimenteze preferințe subiective; nu rezultă că un om perfect informat ar respinge proiectul – ci din cauză că majoritatea românilor împărtășește aceleași convingeri socialiste ca și protestatarii, cu diferența că nu sunt ecologiști! Sondajul cu pricina și un eventual referendum vor fi folosite de autorități pentru a lua o decizie “la centru”, cu alte cuvinte pentru încă o măsură de planificare a economiei. Chiar legea trimisă recent la Parlament nu face decât să reflecte starea de spirit generală, conform căreia statul trebuie să decidă cine să exploateze aur și cine să fie expropriat; statul trebuie să decidă câte investiții se fac și cum se protejează mediul; statul trebuie să decidă câți bani face întreaga afacere (de unde redevența). Chiar dacă referendumul va duce la respingerea proiectului exploatării miniere, aceeași concluzie va triumfa: statul a decis că nu avem nevoie de mine de aur, ci de muzee naturale și servicii turistice.

În fond, lupta de idei se poartă între socialiști care, așa cum se întâmplă întotdeauna când vine vorba să treacă la fapte, au păreri opuse despre ce ar trebui să facă statul. Așa cum se remarcă într-un excelent articol, dezbaterea publică nici nu prea are cum să fie alta câtă vreme se poartă în interiorul stabilimentului constituțional existent, care este unul socialist. Câtă vreme este de la sine înțeles că statul este proprietarul resurselor subsolului și că el este chemat să asigure gestionarea acestora în conformitate cu – v-ați prins! – “interesul național”, nu ne rămâne decât să ne spargem capetele încercând să ne impunem propria preferință drept interes național.

Că așa stau lucrurile o dovedește inclusiv comportamentul RMGC, care a conspirat cu autoritățile centrale la fabricarea legii (altminteri e greu de presupus că un stat-arbitru imparțial și-ar fi dat cu stângul în dreptul în așa hal) și cu autoritățile locale deopotrivă – la stabilirea planurilor urbanistice  stabilind astfel că Roșia Montană este zonă mono-industrială și împiedicând inițiativa privată în alte domenii economice.

Nu e nimic de mirare. Regulile jocului sunt făcute în așa fel încât membrii societății să-și dispute întâietatea asemena unor lighioane. Statul socialist instaurează de fapt legea junglei, chiar dacă pe afară (adică la nivel de intenții) vopsește gardul. Toată chestiunea este care pe care? Cine desfășoară un lobby mai eficient? RMGC care poate are reale talente antreprenoriale productive, dar până una alta dovedește abilități de întreprinzător neproductiv, sau activiștii care folosindu-se de infrastructura electronică consumatoare de metale prețioase își dau întâlnire pentru a împiedica… exploatarea acestor metale?

În final, vă mai recomand un articol, scris de o persoană care nu poate fi bănuită că nu iubește enorm natura. După ce îl citești ai clar în fața ochilor cele două perspective realiste cu care ne confruntăm: (1) fie păstrăm status-quo-ul, ne iluzionăm că se va dezvolta turismul și ne vom minuna în continuare de cât de roșie este apa râului care străbate zona, fie (2) lăsăm statul să stabilească în cârdășie cu o corporație cum trebuie transformată Roșia Montană. Iar pe cei care sunt în continuare nemulțumiți și nu știu între ce să aleagă, îi sfătuiesc să iasă în stradă cerând revizuirea Constituției, pentru libertate și proprietate.

P.S.

Pe această temă am publicat astăzi și articolul Protestul pentru Roșia Montană – Cât de mult ne dorim de fapt descentralizarea?

0 Shares
Share
Tweet
Share