19 December 2018
Home / Aberaţia de intervenţie / Programul prima mașină: cum ajuți producătorii de automobile pretinzând că faci bine populației

Programul prima mașină: cum ajuți producătorii de automobile pretinzând că faci bine populației

Programul “Rabla” va fi înlocuit cu programul “Prima mașină”. Tehnic vorbind, măsura va consta din acordarea unui credit preferențial către tinerii care vor să își cumpere un automobil. Astfel, la prima vedere este ușor de susținut faptul că guvernul vrea să facă un bine populației care nu deține o mașină. Dar, aparențele sunt de multe ori înșelătoare. Tot la prima vedere, un copil ar putea crede că îi faci un bine porcului dacă îi dai de mâncare și îl îngrași. Nu mai târziu de Crăciun însă, oricine descoperă că țăranul nu s-a gândit de fapt la bunăstarea porcului atunci când s-a chinuit să-i asigure traiul zilnic, ci la propriul frigider; creșterea porcului nu este decât un mijloc (mai întortocheat) pentru atingerea unui interes cât se poate de „egoist”: satisfacerea nevoii de hrană. Așadar, este necesar să privim pe termen lung, până la consecințele ultime ale programului guvernamental pentru a-i înțelege pe deplin semnificația. Cam așa gândește un economist.

Din punct de vedere economic programul “Prima mașină” înseamnă un sprijin pentru producătorii și importatorii de automobile. Ei sunt beneficiarii finali ai cheltuielilor generate de această măsură, ei reprezintă bazinul către care se vor scurge banii împrumutați de populație de la bănci. Tot ei au fost și câștigătorii autentici ai programului “Rabla”. Și nu doar la noi, ci și în țările occidentale. Dar de ce guvernele de pretutindeni adoptă acest gen de măsuri? Din trei motive:

1. În primul rând și cel mai important, situația industriei auto nu este roz. În economia de piață producătorii trebuie să se lupte permanent pentru a câștiga banii consumatorilor, iar aceștia din urmă au, slavă Domnului, destule posibilități de a-i cheltui. Cu cât concurența este mai intensă – atât din partea firmelor similare, cât și din partea producătorilor de alte bunuri, care și ei se luptă pentru a obține banii consumatorilor – cu atât jocul cererii și al ofertei pune mai mare presiune pe prețuri și sporește costurile, forțând companiile se inoveze și să investească în mijloace tehnice care să le sporească rentabilitatea. Acest proces este greu de suportat. După cum le spun studenților mei la cursuri, concurența este rea – pentru toată lumea cu excepția consumatorilor!

Să privim evoluția prețurilor și a costurilor din ultimul deceniu, focalizând pe industria auto. Prețurile, după cum știm cu toții, în general au crescut. Indicele prețurilor de consum (IPC) arată că bunurile și serviciile s-au scumpit cu 50% din anul 2005 până în prezent. Dar unele bunuri s-au scumpit mai mult decât altele. De exemplu, prețurile automobilelor și al pieselor de schimb (IPC Auto) au crescut mult mai lent decât media; în prezent sunt doar cu 18% mai mari față de 2005. Așadar, este evident că nu piața auto a fost marea favorită a consumatorilor în toți acești ani; populația a preferat să cheltuie bani mai degrabă pe alte lucruri, inclusiv pe taxe către stat (ups! aici nu a avut de ales), decât pe cumpărarea unei mașini. De aceea mașinile și-au scăzut valoarea în raport cu alte produse. Cam trist pentru industria auto, dar consumatorul este suveran! Să privim acum ce au făcut salariile (brute): au crescut de aproape două ori și jumătate în perioada analizată. Ce înseamnă acest lucru? Producătorii de automobile și nu numai sunt cu sabia lui Damocles a costurilor cu forța de muncă deasupra capului. Ei nu-și pot permite să ignore pretențiile salariaților: dacă sunt nemulțumiți cu salariul primit aceștia se duc să lucreze în altă parte. În concluzie, fabricanții de automobile suferă de… concurență, atât pe partea de venituri cât și de costuri.

Dinamica preturilor in industria auto

2. Producătorii și importatorii de automobile sunt firme mari. Și nici nu sunt atât de multe încât să nu se unească într-o asociație care să bată la ușa guvernului. Este mult mai ușor pentru ele să intre și să ceară privilegii guvernului, un cetățean simplu nu ar avea această șansă în veci. Se cheamă lobby – denumirea științifică și corect politică a traficului de interese.

3. Iar guvernele se execută, duc mâna la bugetul cetățeanului și dau o pleașcă marilor industriași. În fond, cât de greu este pentru un politician să sesizeze că clientela politică îi oferă acum inclusiv șansa de a se evidenția, ieșind în față cu o măsură populistă? Guvernul nu poate da pur și simplu o subvenție fabricanților de automobile, asemenea practici barbare (adică hoție pe față) sunt astăzi interzise. De aceea este nevoie de un camuflaj intelectual, de împachetarea măsurii într-un ambalaj strălucitor care să ia ochii. Câțiva socialiști, câteva lacrimi de crocodil vărsate pentru săraci și rețeta este gata! Nu se cheamă subvenție pentru corporațiile care stau în pat cu guvernul, se cheamă facilitarea creditării persoanelor tinere pentru achiziția unui automobil. Sună așa de bine încât poți aduna voturi cu ea.

Dar cu cetățeanul, cum rămâne cu cetățeanul? Nu iese el în câștig prin faptul că își cumpără o mașină? Ei bine, cetățeanul se împrumută și rămâne de văzut dacă își va permite în viitor să plătească ratele. Experiența SUA este instructivă în acest sens și arată că mulți au ajuns să regrete decizia inițială de a se îndatora. Dar ce să vorbim de SUA, hai să vedem ce spune BNR în “Raportul asupra Stabilității Financiare 2013”:

Ponderea serviciului datoriei în venitul brut lunar al gospodăriilor populaţiei se situează în România la niveluri relativ ridicate comparativ cu situaţia aferentă altor ţări europene…

Grad de indatorare

 

Atât pentru creditele de consum, cât şi pentru cele ipotecare, gradul de îndatorare a debitorilor  neperformanţi cu venituri nete lunare mai mici decât media pe economie este superior celui aferent totalului debitorilor neperformanţi. Acest grad de îndatorare mai ridicat este strâns corelat cu o rată a neperformanţei superioară pentru categoriile de venit inferioare mediei.”

Indatorare

 

Deci cum vi se pare ideea ca tinerii – adică persoane cu venituri reduse – să fie încurajate să mai ia un credit?

Am uitat să vă spun: în caz de neplată, plătește salvamaru’… adică statul, fiindcă este implicat Fondul de Contragarantare. Băncile nu suportă nici un risc. S-a gândit guvernul la toate…

1 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble