22 September 2020
Home / Observații / Productivitatea muncii depinde de capital!

Productivitatea muncii depinde de capital!

ZF abordează iarăși problema productivității muncii, amintind afirmațiile unor economiști (printre care mă număr) potrivit cărora “România nu merge prea bine din punct de vedere economic pentru că are o problemă de pro­duc­tivitate”. ZF încearcă să combată această afirmație dar de fapt nu reușește decât să se contrazică. Ceea ce am susținut tot timpul a fost faptul că diferențele salariale dintre români și nemți, de exemplu, se datorează productivității diferite, dar nu am spus niciodată că acest lucru ar fi determinat de puturoșenia românilor sau de vreun alt factor imputabil muncii. Nu. Diferența de productivitate este dată de cantitatea de capital investită pe lucrător, atât la nivel micro cât și la nivelul întregii societăți.

În apărarea propriei perspective ZF prezintă opinia unui antreprenor. Dar surpriză, acestanu face decât să scoată în evidență ce am spus mai sus, adică importanța capitalului. Ia uitați:

„Mitul că românii nu ar fi mun­citori este unul fals. Impor­tant este ca tehnologia cu care ne facem trea­ba, fie că vor­bim de agricultură, minerit, pro­ducţie sau fizică nucleară, trebuie să fie nouă, performantă şi capabilă să-şi facă treaba în timp“, spune Marcel Bărbuţ, proprie­tarul AdePlast. „O astfel de tehnologie costă mult şi se poate face doar cu credite. Noi am urmat această cale şi acum avem pe cele trei plat­forme fabrici noi, cu cea mai nouă tehnologie în lume la acest mo­ment. Asta ne conferă un avantaj major pe piaţă, pentru că produ­cem la costuri mici, rapid şi cu mare flexibilitate. În lunile de vară înţelegem cel mai bine de ce am investit peste 50 mil. euro în fa­bricile noastre. Fabricile AdePlast au o pro­ducţie anuală de peste 244.000 de euro pe cap de angajat, categoric cea mai bună din indus­trie. Sigur că nu faci nimic cu tehno­logia dacă nu ai oameni an­trenaţi să o manevreze. Şi aici vine o a doua mare cheltuială pentru com­panii, care este de fapt o in­vestiţie în personal.”

Deci, dragă ZF, angajatul român chiar nu este productiv. Dar te rog nu mai confunda lipsa de productivitate cu lenevia. Productivitatea scăzută derivă din lipsa acumulării de capital. Iar companiile care reușesc să aibă o productivitate ridicată ajung aici tocmai prin investiții de amploare. Despre asta este vorba în citatul de mai sus, corect?

pisica

***

Urez ZF să facă mai puțină campanie pentru creșterea salariului minim și mai multă pentru creșterea economisirii și a investițiilor (a celor eficiente, nu a speculațiilor alimentate cu credit ieftin).

54 Shares
Share
Tweet
Share