5 April 2020
Home / Economişti / Premiul Nobel la economie și elefantul cu ochi roșii

Premiul Nobel la economie și elefantul cu ochi roșii

Eugene Fama a câștigat premiul Nobel pentru economie. Fama a devenit celebru pentru ipoteza pieței eficiente, potrivit căreia prețurile se ajustează foarte rapid la informațiile noi și, în consecință, nici un investitor nu o poate bate piața. Ipoteza pieței eficiente este o derivație a teoriei anticipărilor raționale, care spune că oamenii nu fac predicții sistematic eronate.

 Problema cu aceste teorii este că ele exclud genul de fenomene care au condus la criza pe care o traversăm acum. Dacă investitorii sunt atât de buni, atunci cum de s-au repezit cu toții să cumpere active al căror preț ulterior s-a prăbușit? Dacă piața reflectă instantaneu toate informațiile, atunci cum pot cotațiile să devieze atât de mult de la prețul de echilibru?

 Păi… în opinia lui Fama, nu pot. Boom-ul (sau bula speculativă) nici nu există. Probabil nici criza nu există. Totul este în imaginația noastră. Economia a fost în echilibru tot timpul, doar că nu ne-am prins… dar de ce oare nu ne-am prins dacă suntem perfect raționali?! Întrebări fără răspuns, vă las să citiți acest interviu fabulos, după care revin:

Many people would argue that, in this case, the inefficiency was primarily in the credit markets, not the stock market—that there was a credit bubble that inflated and ultimately burst.

I don’t even know what that means. People who get credit have to get it from somewhere. Does a credit bubble mean that people save too much during that period? I don’t know what a credit bubble means. I don’t even know what a bubble means. These words have become popular. I don’t think they have any meaning.

I guess most people would define a bubble as an extended period during which asset prices depart quite significantly from economic fundamentals.

That’s what I would think it is, but that means that somebody must have made a lot of money betting on that, if you could identify it. It’s easy to say prices went down, it must have been a bubble, after the fact. I think most bubbles are twenty-twenty hindsight. Now after the fact you always find people who said before the fact that prices are too high. People are always saying that prices are too high. When they turn out to be right, we anoint them. When they turn out to be wrong, we ignore them. They are typically right and wrong about half the time.

Are you saying that bubbles can’t exist?

They have to be predictable phenomena. I don’t think any of this was particularly predictable.

Deci boom-urile nu există. La  așa ceva doar William Easterly a reacționat ceva inteligent:

Economists did something even better than predict the crisis. We correctly predicted that we would not be able to predict it. The most important part of the much-maligned efficient-markets hypothesis (EMH) is that nobody can systematically beat the stock market. Which implies nobody can predict a market crash, because if you could, then you would obviously beat the market.

Revin. Observați metodologia lui Fama. Dacă ceva nu poate fi prezis, care va să zică nu există. La așa ceva Matt Yglesias a avut o replica nemaipomenită. Cutremurele pot fi prevăzute? Nu. Atunci înseamnă că ele nu există? Nici vorbă. Înseamnă că conceptul de cutremur nu are sens, că nu putem spune nimic interesant despre cutremure? Nici vorbă. Cutremurele există și cunoaștem multe lucruri despre ele, cu excepția faptului că nu le putem prezice. Pe baza acestor cunoștințe suntem capabili să proiectăm clădiri mai rezistente, să punem buline roșie pe anumite imobile… în general să ne ferim să ne pice tavanul în cap.

 La fel este și cu boom-ul. Deși nu putem prezice când se va sparge bula speculativă și cu câte procente au deviat cotațiile bursiere de la prețul de echilibru, putem spune ceva despre cauzele boom-ului și putem să ne ferim de la a-l declanșa. Lucrurile acestea sunt cunoscute cel puțin de când Școala Austriacă de economie a teoretizat ciclul economic ca manifestare a expansiunii creditului și a dereglării, în consecință, a prețurilor relative ale bunurilor. Toate episoadele de tip avânt și prăbușire au în comun această trăsătură – lucru negat înainte de criză dar larg acceptat astăzi.

 Și așa ajungem la o altă ironie a acordării premiilor Nobel, aceea că unii economiști primesc premiul deși au susținut lucruri care se bat cap în cap. Ar fi interesant să facă cineva o comparație Hayek vs. Fama.

 Ironia mai picantă (se poate mai mult de atât?!) este însă alta. Fama este coautorul (cu Merton Miller) celebrului manual The Theory of Finance. Merton Miller a câștigat Nobelul în 1990. Miller a fondat hedge-fund-ul la fel de celebrul Long Term Capital Management. Acesta, după ce a obținut câștiguri spectaculoase – ceea ce părea să arate că singurii care pot bate piața sunt cei care afirmă că piața nu poate fi bătută! – a dat faliment în timpul crizei din 1997-1998 și a devenit studiu de caz despre cum să NU investești banii. M-am întrebat odată dacă Miller ar mai fi luat Nobelul după 1998. Având în vedere premiul de astăzi răspunsul este DA! Pentru că orice este posibil.

dog

 Vă las să meditați la corola de minuni a lumii, cu o glumă despre insistența cu care unii oameni își dau dreptate singuri și încearcă să ne convingă și pe noi:

–         De ce au elefanții ochii roșii?

–         Ca să se poată ascunde în cireș!

–         Ai văzut vreodată elefanți în cireș?

–         Nu.

–         Ai văzut ce bine s-au ascuns?

 

 

[layout show=”1″]
0 Shares
Share
Tweet
Share