5 April 2020
Home / Ce face statul? / Politica economică a României: zero realizări, multe secrete

Politica economică a României: zero realizări, multe secrete

Adesea căutăm răspunsuri la diverse probleme economice curente dar nu le putem afla din cauza secretomaniei statului. Argumentul secretului este aduc în discuție taman când ți-e lumea mai dragă – cum ar veni, când subiectul e mai arzător. De pildă, contractul cu Bechtel privind construirea autostrăzii Transilvania. Este secret. Sau, mai nou, ultimul acord cu FMI, la fel de secret.

i-m-the-product-of-a-top-secret--14586-20130618-66

Și pentru a pune sare pe rană, aceste secrete ne sunt servite ca mari realizări naționale! La vremea lui, contractul cu Bechtel a fost considerat un succes istoric. În prezent, acordul cu FMI a fost de asemenea trâmbițat drept o mare victorie a guvernului. Dar de ce sunt toate aceste „victorii” ținute sub cheie? Dacă țara are atât de mult de cîștigat din diversele acțiuni ale statului, atunci de ce nu apar acestea expuse cu detaliile de rigoare pe toți stâlpii, așa cum se procedează de pildă în cazul cheltuirii fondurilor europene. De ce nu se scriu articole sau cărți despre aceste realizări mărețe? De ce tehnocrația aferentă acestor afaceri nu se predă studenților ca studii de caz, astfel încât să învețe lumea cum se cârmuiește înțelept națiunea?

Mărturisesc că nu înțeleg cum slujește secretomania asta binelui public. De ce diversele comenzi de stat sunt secrete? Nu poate exista decât un răspuns: fiindcă sunt iraționale, mostre de cheltuire absurdă a resurselor societății, acțiuni atât de risipitoare și păgubitoare încât, dacă detaliile lor ar deveni publice, societatea civilă le-ar ridiculiza imediat.  Cum este posibil ca acțiuni care implică îndatorarea țării cu miliarde de euro, nu mai zic modificări de politică fiscală sau monetară, să rămână între ușile închise ale puterii politice?

Ca să închei pe o notă pozitivă – că tot se reproșează liberalilor absența spiritului constructiv – aș avea următoarea propunere: toate acțiunile statului care pun pe umerii societății poveri mai mari de 1 miliard de euro să fie decise doar în urma unui referendum. De exemplu, vrea statul să încheie un acord cu FMI (preventiv, nu contează) de 2 miliarde? Să îl supunem aprobării populare. Rețineți vă rog să dacă procedam așa atunci când am contractat 20 de miliarde de la FMI urmam modelul islandez, faliții și speculatorii ratați din imobiliare erau ruinați, cumetrii capitaliști și-ar fi văzut privilegiile dispărând, iar românii care în timpul boom-ului și-au păstrat capul pe umeri și, în general, semenii noștri mai cumpătați și muncitori ar fi fost răsplătiți pentru calitățile lor; probabil la ora asta eram ieșiți din criză. Sau, vrea guvernul să cumpere avioane F16? La referendum! Nu se poate ca poporul care e atât de deștept atunci când este chemat să voteze din 4 în 4 ani să nu vadă câtă înțelepciune și bună intenție stă în spatele acestei achiziții. Eu așa zic, că statul trebuie să fie consecvent și dacă îi place democrația atunci să o aplice în soluționarea problemelor concrete. Sau, vrea guvernul să construiască o autostradă sau o centrală de energie în valoare de peste 1 miliard? La referendum. Costurile organizării unei consultări populare sunt absolut minore (20 milioane) în comparație cu valoarea poverii pe care ne-o pune în cârcă statul, deci nu poate spune nimeni că risipim banii.

Probabil dacă ar exista aceste consultări populare gradul de transparență din achizițiile publice ar fi mai ridicat. Pentru că, nu-i așa, n-ar sens să ascunzi toate lucrurile bune pe care vrea să le facă statul.

0 Shares
Share
Tweet
Share