18 September 2020
Home / Nevoia de reforme / Planificarea urbană, locurile de parcare şi privatizarea drumurilor

Planificarea urbană, locurile de parcare şi privatizarea drumurilor

Recent, într-o şedinţă a Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului de pe lângă Primăria Capitalei s-a susţinut eliminarea obligativităţii dezvoltatorilor imobiliari de a asigura locuri de parcare la clădirile nou-construite, conform HCGMB nr. 66 din 2006. Vă informez că această hotărâre planifică locurile de parcare după cum urmează:
• pentru o locuinţă cu o suprafaţă de maxim 100 de mp se asigură un loc de parcare
• pentru o locuinţă cu o suprafaţă construită de peste 100 mp se asigură 2 locuri de parcare
• pentru clădirile de hoteluri şi birouri se va asigura un loc de parcare la fiecare 60 mp ai suprafeţei desfăşurate construite
• pentru clădirile care adăpostesc comerţ şi alimentaţie publică se va asigura minim un loc de parcare pentru fiecare 20 mp ai suprafeţei desfăşurate construite

Citiţi părerile arhitecţilor despre această măsură şi veţi vedea problema fundamentală a planificării centrale şi a gestionarii proprietăţii publice în toată splendoarea ei: haosul calculaţional. Cineva opinează că „Este o idee foarte green”, altcineva spune că „Nu poţi să aplici o aritmetică simplă unui oraş complicat”, iar domnul Gheorghe Pătraşcu – arhitectul şef al capitalei – opinează că “Eu nu aş modifica nimic, până nu vom şti exact pe ce drum o apucăm, până nu facem o strategie”.

Exact! O strategie ne mai lipsea, de parcă până acum s-a dat cu banul! Hotărârea 66 reflectă o strategie, problema este că în opinia unora ea este bună, în vreme ce în opinia altora ea este proastă. Planificatorul central (în cazul de faţă, Primăria) nu de strategii duce lipsă, ci de posibilitatea măsurării beneficiilor aduse de strategiile alternative. Astfel, ca şi planificatorul comunist, el orbecăie, dintr-o strategie în alta, dintr-o hotărâre în alta, în funcţie de… ei bine, balanţa preferinţelor de moment ale „specialiştilor”.

Voi relua într-o singură propoziţie ce am explicat în detaliu aici. Doar într-un regim de proprietate privată asupra resurselor preferinţele indivizilor – altminteri subiective şi ierarhizate pe o scală ordinală de valori – pot fi agregate şi cuantificate monetar, iar noi dobândim astfel capacitatea de a calcula economic; folosind preţurile pe post de busolă descoperim cea mai eficientă/rentabilă alocare a resurselor, putând astfel să dirijăm producţia spre satisfacerea preferinţelor publicului. În absenţa proprietăţii private suntem la mâna experţilor, care – un lucru e sigur! – nu de strategii duc lipsă. Le lipseşte însă posibilitatea de a afla care sunt nevoile bucureştenilor.

Privatizarea drumurilor este singura soluţie de rezolvare a problemei parcărilor. Supra-aglomerarea şi supra-exploatarea este o caracteristică a oricărei resurse publice, care aparţine tuturor şi nimănui în acelaşi timp. Nu este de mirare că trotuarele au dispărut demult iar traficul auto se desfăşoară pe artere din ce în ce mai strâmte. Rentează să parchezi aproape oriunde, pentru că „oriunde” este spaţiu public. Eu locuiesc într-o zonă în care s-a construit numeroase clădiri de birouri şi hoteluri, cu spaţii de parcare minuscule. Probabil, când s-au mutat, chiriaşii şi cumpărătorii s-au gândit: „Poate parca fiecare unde vrea” – un mod elegant de a spune „Fiecare e pe cont propriu!”

Cineva va replica poate că primăria ar trebui să intervină şi să facă „ordine”. Măsurile luate de unele primării pentru ridicarea maşinilor care încalcă regulamentul circulaţiei sunt 99% acordare de privilegii unor băieţi deştepţi şi 1% încercare naivă de a elibera drumurile. În orice caz, indiferent cum le socotim, ele nu ţin cont de interesele punctuale ale şoferilor şi ale rezidenţilor, de nevoile lor specifice, de particularităţile fiecărui drum în parte. Nu au cum să ţină cont pentru că aceste preferinţe nu pot fi cuantificate – lucru posibil doar dacă drumul devine un bun privat iar parcarea un serviciu care trebuie plătit. Altminteri, primăria face exact „ordinea” pe care o doreşte. Problema este că ordinea ei este arbitrară, diferită de ordinea în care îşi doresc indivizii să se aşeze lucrurile.

Într-un sistem de proprietate privată hotărâri ale Primăriei precum cea amintită mai sus sunt lipsite de sens. Nu avem nevoie să ne spună cineva câte locuri de parcare merităm, la fel cum nu avem nevoie de ne dicteze cineva câtă brânză să consumăm. Ne putem lua singuri, dacă socotim că este rentabil, adică dacă parcarea în locul X la ora Y este pentru noi mai importantă decât suma de bani cedată în schimb.

Cred că reforma proprietăţii în domeniul drumurilor ar trebui să se bazeze, în principal, pe împroprietărirea rezidenţilor, a celor care locuiesc de-a lungul respectivei străzi. Un potenţial dezvoltator imobiliar, care plănuieşte să se extindă în zonă, ar fi constrâns astfel să ţină cont de preferinţele locatarilor existenţi. Pentru a construi o clădire de birouri are nevoie de spaţiu. Dacă proprietarii ţin la „ideea foarte green” de protejare a mediului, atunci ei s-ar putea opune vânzării terenului necesar noii construcţii sau ar putea licita simultan cu dezvoltatorul pentru a dobândi spaţiul scos la vânzare. Categoric s-ar opune transformării drumului în parcare gratuită, ceea ce ar însemna creşterea costurilor pentru dezvoltator, care trebui să cumpere acum mai mult teren pentru a atrage chiriaşi (apropos, nu am văzut niciun mall sau hipermarket care să nu ofere parcare clienţilor, însă exemple de clădiri de birouri fără parcare sunt cu duiumul; asta ar trebui să ridice nişte întrebări). Prin mecanismul pieţei costurile pe care le implică ridicarea unei construcţii sau traficul rutier ar fi internalizate, ceea ce ar descuraja într-o anumită măsură atât dezvoltatorii cât şi şoferii.

În final, am avea atât de multă poluare, atât de multe birouri şi atât de multe locuri de parcare cât doresc oamenii. În fond, despre asta e vorba, nu, sau mă înşel?

P.S. Am mai explicat importanţa privatizării drumurilor în următoarele articole:
Cazul Andrei Gheorghe – o interpretare liberală a circulaţiei rutiere
Deszăpezirea – drumuri publice vs. drumuri private
Hocus-pocus cu limita de viteză
North-Oaks – oraşul cu drumuri private
Fără reguli pe drumurile publice?

0 Shares
Share
Tweet
Share