16 October 2019
Home / Articole / “Paradisurile fiscale nu servesc nici un scop economic”?!

“Paradisurile fiscale nu servesc nici un scop economic”?!

135 Shares

Așa zic cei 300 de economiști care pe 9 mai au semnat o scrisoare deschisă cerând guvernelor desființarea paradisurilor fiscale. Îmi este foarte clar că avem de-a face cu o instigare la agresiune împotriva unor state și jurisdicții independente, dar să nu ne încurcăm în detalii… planeta trebuie salvată călcând pe cadavre atunci când situația o impune, nu-i așa?

Problema etică pe care o ridică acest protest rămâne să o analizăm altădată. Bănuiesc că problema economică vă interesează mai degrabă. Iată ce zic cei 300 de economiști:

“Existența paradisurilor fiscale nu servește la sporirea avuției globale; ele nu îndeplinesc vreun rol economic util. Deși este adevărat că de pe urma acestor jurisdicții corporațiile multinaționale și unii indivizi bogați au de câștigat, acest beneficiu este obținut pe spinarea altora și deci duce la creșterea inegalității.”

Argumentul este atât de prăfuit și de greșit… Vă amintiți când Keynes cerea eutanasia rentierului? Keynes, tătucul macroeconomiei moderne și părintele spiritual al intervenționiștilor pentru care marxismul este doar un second-best, așa, la nevoie. Iată ce spunea nihilistul-șef al științei economice:

“Această stare de lucruri… înseamnă eutanasia rentierului și, în consecință, eutanasia puterii opresive cumulative a capitalistului care exploatează valoarea rarității capitalului.”

Mă rog, aceia dintre voi care nu ați citit Keynes, puteți încerca nițel Dostoievski, Crimă și pedeapsă. Nu mai știu la ce pagină Raskolnikov îi trage una în cap baborniței cămătărese, printre altele cu gândul la miile de afaceri (probabil mici și mijlocii) care ar putea fi stimulate dacă banii acesteia nu ar ma sta ascunși sub saltea, ci folosiți în economie.

Economiștii care azi spun că paradisul fiscal nu îndeplinește vreun rol util sunt tot aceia care spun că banii tezaurizați (idle money) nu servesc în vreun fel societatea. Deoarece reprezintă o scurgere (leakage) din sistem, o hemoragie a circuitului economic, dacă mă pot exprima așa. În context, vă amintiți, sper, de Paul Samuelson – primul și cel mai de seamă dintre keynesieni – care spunea cu decenii în urmă că “banii sunt sângele care irigă sistemul economic”. Ei bine, zic ei, rostul banilor este doar să circule, altfel nu îndeplinesc vreun rol util. Imi este teamă să gândesc ce s-ar întâmpla dacă bravii intelectuali keynesieni și-ar extinde raționamentul la cazul automobilelor: rostul automobilelor este să circule, dacă ele stau parcate înseamnă că nu îndeplinesc nici un rol util, corect?! Deci firesc ar fi, în această logică, să dăm statului puterea de a taxa sau chiar de a confisca toate mașinile parcate…

Am amintit această comparație doar ca să vedeți cât de profundă este filosofia găunoasă care, printre altele, critică și paradisurile fiscale. Problema paradisurilor fiscale nu este altceva decât ultima obsesie pe lista intervenționiștilor keynesieni, dacă o judecăm de sine stătător ratăm comicul uriaș al întregului eșafodaj intelectual care nu încetează să ne servească, periodic, câte o astfel de “chiftea”.

Paradisurile fiscale îndeplinesc un rol foarte util. Paradisurile fiscale oferă protecție împotriva impozitării excesive. Ele funcționează precum un seif, în cazul cuiva care are bani lichizi, oferind siguranță împotriva hoților. Atunci când povara fiscală depășește un anumit nivel, devine rentabil să te delocalizezi sau să îți păstrezi capitalul într-o jurisdicție mai permisivă. În acest sens, Bulgaria este un paradis fiscal pe lângă România, dovadă înmatriculările de automobile în țara vecină sau posibilitatea de a cumpăra băuturi și țigări mai ieftine de acolo. Iar Panama este un paradis fiscal în comparație cu Bulgaria.

Paradisul fiscal permite continuarea acumulării de capital și a investițiilor, altminteri asfixiat de biruri și taxe. Dacă paradisurile fiscale ar reprezenta o aberație economică, atunci guvernele de pretutindeni nu ar mai fi inventat “zonele libere”, scutirile de taxe și alte tratamente diferențiate pe propriul teritoriu, tocmai cu scopul de a atrage investiții străine.

Mai mult, scutirile de taxe nu reprezintă un privilegiu. Știu că există mulți derutați care ar vrea, de exemplu, ca Biserica să plătească taxe, dar nu înțeleg de ce “armonizarea” fiscală trebuie să se facă mereu și mereu prin creșterea impozitării, nu și prin reducerea ei! Strămoșii noștri s-au luptat pentru reducerea birurilor, iar la istorie elevii încă învață despre tributul pe care îl plăteam sultanului. Se vede treaba însă, că tributul plătit propriilor fanarioți aspiraționali, în anul 2016, este o treabă nemaipomenită, minunată, care trebuie musai să se întâmple, altminteri ne ducem de râpă ca nație. Sau așa merge vorba, cel puțin.

paradisuri fiscale

Despre aceste chestiuni și despre multe altele, mai aplicate, vom vorbi la conferinta Off-shore: modă, risc sau oportunitate, pe 17 iunie. Vă invit să ne vedem acolo și să discutăm împreună aspectele economice și etice ale firmelor off-shore.

135 Shares
135 Shares
Share
Tweet
Share