29 October 2020

Postări recente

Criticând banca centrală, îl citez pe

Aha, Paul Krugman a sărit iar la gâtul monetariştilor, ceea ce mă bucură foarte tare – dat fiind că tot critic politica monetară, în general, şi cea de pe malul Dâmboviţei în particular. Krugman furnizează un grafic interesant, potrivit căruia relaxarea monetară este asociată direct cu creşterea şomajului. Aşadar şi prin urmare, resuscitarea monetară a economiei produce nada, niente, canci rezultate. Chiar şi pe termen scurt. Ceea ce înseamnă că publicul anticipează destul de bine mişcările autorităţilor, astfel încât acestea nu-l mai pot surprinde (păcăli) nici măcar cât să apuci să rosteşti “Am scăpat de criză”.

Citeşte în continuare

Nu e atac la persoană

“Capital” mi-a publicat “Ghici cât trebuie să fie dobânda”. Articolaşul, în care critic fără ocolişuri ideile mai noi ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu punându-le în contextul performanţelor mai vechi ale acestuia, a fost anterior respins de o publicaţie concurentă, fiind considerat atac la persoană. Este o falsă impresie, datorată probabil contrastului existent între acest text şi aprecierile generale (laudative) de care se bucură activitatea domnului Isărescu.

Citeşte în continuare

Când spune banalităţi, Daniel Dăianu are dreptate

Chiar aşa. De pildă, într-un interviu publicat de “Banii noştri”, prezice că economia mondială va evolua în formă de W. Adică vom ieşi (aparent) din recesiune graţie politicii inflaţioniste de “relansare economică” doar pentru a ne prăbuşi din nou ulterior. Interpretată prin prisma aprecierilor metaforice la modă, conform cărora economia se mişcă în V, în U, în L (sau după un blogger glumeţ, în formă de I), această afirmaţie pare o inovaţie în domeniu. De fapt, a spune că vom urma traiectoria descrisă de litera W este o predicţie banală, şi Daniel Dăianu ştie perfect acest lucru, pentru că se numără printre economiştii care acceptă ipoteza că economia evoluează ciclic: adică, din V în V. Aşa a fost mereu, iar recesiunea actuală nu este decât un simplu episode din ceea ce, susţin “cicliştii”, este o succesiune infinită de faze de avânt şi declin. Meritul lui Dăianu nu este, aşadar, acela …

Citeşte în continuare

Ce înseamnă ilegalizarea Universităţii Spiru Haret?

Am fost surprins să aflu că Universitatea Spiru Haret a intrat oficial în ilegalitate. Cum într-un sistem centralizat, ca al nostru, „peştele de la cap se împute”, nu mă aşteptam ca actualele autorităţi să ia o măsură atât de înţeleaptă. Desigur, presupunând că va rămâne definitivă, hotărârea este nimic mai mult decât o picătură de înţelepciune într-un pahar de mediocritate – cum poate fi numit sistemul românesc de învăţământ (by the way, chiar nu am înţeles reacţiile critice la adresa verdictului dat de preşedintele Băsescu, că şcoala scoate tâmpiţi; sunt complet de acord, iar probe că aşa stau lucrurile pot fi găsite chiar în familia prezidenţială!). Însă este oportună. Nu ştiu mare lucru despre condiţiile de funcţionare ale acestei universităţi, însă ştiu că profesorii săi erau de negăsit pe la conferinţe sau prin paginile revistelor ştiinţifice – mai bune sau mai proaste, oricum ar fi. Oamenii ăştia au sfidat orice …

Citeşte în continuare