22 February 2017
Știri pe scurt

Postări recente

Cosmin Marinescu despre impozitul pe profit

Cosmin Marinescu, consilierul prezidențial pe probleme economice, și-a lansat propria pagină web – un demers foarte util pentru toți cei care vor să dobândească acces la cunoștințe și analize economice de calitate. Mă folosesc de acest prilej de ocazie pentru a vă atrage atenția asupra unui articol scris de acest autor în februarie 2013 despre chestiunea impozitului pe profit, chestiune pe care am abordat-o și eu în repetate rânduri. Ce știm despre impozitul pe profit? Că este cel mai ineficient impozit din România, colectarea sa realizându-se doar în proporție de 22% (în anul 2015; în anii anteriori s-a colectat și mai puțin). Cu alte cuvinte, este un impozit ridicol, echivalentul unei rate de impozitare de doar 3,5%. Sau să zicem altfel: în Bulgaria, unde impozitul pe profit este de 10%, gradul de conformare mult mai mare și indicele de eficiență al impozitului este dublu față de situația din România! Anul …

Citeşte în continuare

De ce este mică, Mitică, remunerarea forței de muncă în PIB?

Se tot spune că avem o problemă de distribuție a veniturilor în România, că forța de muncă primește prea puțin, iar capitalul prea mult. Ziariști care vor să arunce bomba, economiști afiliați politic sau oengiști (adică activiști) plătiți să susțină o agendă – cu toții subliniază că este necesară redistribuția veniturilor pentru a echilibra cumva balanța. Înainte de toate, hai să facem o distincție, pentru a nu ne arunca chiombește în lupta de clasă. Să facem diferența dintre salariați și forța de muncă. Forța de muncă este un concept, se referă la factorul de producție specific uman, care se combină cu ceilalți factori de producție (capitalul, natura) pentru a produce bunuri și servicii. Salariații sunt o ipostază în care se pot afla (sau nu) oamenii; unii pot fi doar salariați; alții pot fi doar proprietari de capital; mulți sunt și una și alta, adică, în limbaj marxist, și proletari și …

Citeşte în continuare

“Spune mă, de ce vrei să vinzi Portul Constanța?!”

Înțeleg că momentul nu a fost ratat, primul ministru a fost întrebat de ce vrea să vândă portul Constanța, iar replica sa a fost cel mai prost răspuns cu putință: Cand am vandut vreo bucata din port?… In mintea oamenilor a ramas ca Ciolos vrea sa vanda portul Constanta. Nu e adevarat.  A fost vorba despre punerea pe piata… Daca ati fi prezentat informatia corect, lumea ar fi stiut despre ce este vorba…. Ministrul nu avea cum sa spuna ca vinde portul Constanta pentru ca nu a fost nicio discutie in guvern despre asta. Nu a fost in nicio clipa vorba de schimbarea capitatului majoritar al Portului Constanta. A fost vorba despre listarea unuipachet mai mic de actiuni. Or nici asta nu s-a intamplat.” Adică ceva de genul “Vai, dar mi-ar fi rușine să vând portul Constanța!” Ei bine, îmi pare foarte bine că premierul a fost pus în defensivă. Aceasta este soarta …

Citeşte în continuare

Ministerul Micilor Proiecte

Este un minister contraintuitiv, guvernul central ocupându-se în general de lucruri mari, faraonice și strategice. Statul este făcut doar pentru proiecte mari, pentru think big. Însă un astfel de minister ar trebui să facă parte din orice administrație modernă, cel puțin de dragul diversității. Nu putem avea un minister al Marilor Proiecte fără unul al Micilor Proiecte. Sunt noțiuni corelative ca binele și răul, adevărul și falsul. În plus, relația între cele două poate fi una de sinergie. Cu un astfel de Minister al Proiectelor Mici nu va fi prezentă angoasa alegerii unei strategii complicate de dezvoltare, pentru că aceste minister se va ocupa exclusiv cu ciurucuri. Un proiect e mic prin 3 lucruri: mărime, timp și spațiu. Exemple de proiecte mici pot fi cumpăratul unui lacăt la o școală, reparația unei porțiuni mici de drum etc. Despre ministerele fictive Ministerul Adevărului sau al Dreptății se poate presupune că sunt …

Citeşte în continuare

Cuba: de la sclavia din feudalism la sclavia din socialism

Înainte de acapararea puterii politice de către socialiști (1959), Cuba era o țară relativ dezvoltată în America Latină, pe locul doi în clasament după Venezela. Numărul americanilor care trăiau în Cuba era mai mare decât numărul cubanezilor care trăiau în SUA. Până în 1953 73% din populație știa să citească, ceea ce situa Cuba pe locul patru în clasament, după Argentina (86%), Chile (79,5%) și Costa Rica (79,4%). Țara conducea în clasamentul: numărului de televizoare raportat la populație (1 la 25 de locuitori) numărului de telefoane (1 la 38 de locuitori) numărului de ziare (1 la 8 locuitori) numărului de vehicule (1 la 40) densității căilor ferate (1 milă de cale ferată/1 milă pătrată) Havana era considerată unul din cele mai scumpe orașe din lume, un fel de Las Vegas. În 1954 în Havana se înregistrau cele mai multe mașini Cadillac relativ la populație din întreaga lume. Venitul pe cap …

Citeşte în continuare