24 October 2020
Home / Articole / Pacea s-a semnat. Cind urmeaza razboiul?

Pacea s-a semnat. Cind urmeaza razboiul?

“Democratia inseamna doi lupi si o oaie votind ce sa manince la prinz. Libertatea este o oaie bine inarmata contestind votul” (Benjamin Franklin)

Franklin

Dupa citatul de mai sus, Romania se incadreaza foarte bine la categoria “banana country”, dar nu despre asta vreau sa scriu azi, ci mai degraba despre cum am ajuns aici.

Pe 11 februarie s-a “semnat” la Minsk un (nou) acord de pace intre fortele guvernamentale ucrainene si rebelii prorusi, tratat nasit de Germania si Franta. Am pus ghilimele pentru ca acordul respectiv nu este semnat nici macar de nume din esalonul doi din tarile respective, atit de serios a fost luat in considerare. Si asa cum stim cu totii, acordul a fost incalcat imediat, fiecare parte acuzind-o pe cealalta.

Ce se intimpla acum in Ucraina, e o consecinta directa a faptelor lor, mai exact ale liderilor ucraineni. In 1991, odata cu prabusirea fostei URSS, Ucraina s-a trezit cu un stoc de rachete nucleare mai mare decit Anglia si Franta la un loc. In 1994, prin memorandumul de la Budapesta, Ucraina a cedat Rusiei rachetele sale nucleare in schimbul unui tratat in care SUA, Anglia si Rusia garantau independenta si integritatea teritoriala a Ucrainei si se angajau sa ofere sprijin in cazul in care Ucraina este victima unei agresiuni externe. Cum a fost onorat tratatul respectiv, stim cu totii, pentru ca atunci cind nu ai cu ce sa sustii un tratat valoarea lui e mai mica decit un sul de hirtie igienica. S-a aprins vreun beculet prin vreun birou de la Bucuresti? Evident ca nu, spectacolul oferit de DNA zilele acestea e mult mai captivant.
O alta cauza care a servit de minune separatistilor rusi, este aceea ca Ucraina practic a desfiintat notiunea de minoritate nationala, nu doar pentru romanii din Bucovina si Herta, dar in egala masura pentru rusii din estul Ucrainei, astfel incit Republica Lugansk e o consecinta fireasca atunci cind zgindari ursul sovietic. Da, stiu… si Rusia a facut si face exact la fel. Pentru ca isi permite.
In acelasi timp, pe toate canalele media primim asigurari ca noua nu ni se poate intimpla nimic pentru ca sintem membrii NATO. Cum fortele armate romane au devenit simbolice ar trebui sa intelegm ca in cazul unei agresiuni rusesti, o sa vedem la televizor in direct si in reluare cum soldatii americani si aliati isi varsa singele pentru Romania. Yeah, right…
In 2006 la nivel NATO s-a ajuns la un acord prin care tarile membre se angajau sa cheluiasca minim 2% din PIB pentru aparare. Din cele 28 de state, de-a lungul anilor doar Statele unite si Regatul unit (dar nu in toti anii) si-au indeplinit acest angajament. Pentru restul, pomenile electorale si/sau cheltuielile sociale au fost mai importante. Consecintele se vad acum. Capacitatea militara a Romaniei e exprimata acum cel mai bine de urmatoarele:
– terestru (deci nu desant aerian) Armata rosie poate fi la Bucuresti in 8 ore de la trecerea Prutului
– o estimare dupa un scenariu median (nici optimist, nici pesimist) spune ca putem rezista in jur de 24 de ore in fata unei invazii rusesti. Personal ma indoiesc ca avem atita munitie, doar fabricile de armament sint fie inchise de ani de zile, fie au doar o existenta simbolica. Sa ne aducem aminte ca in anii ’90 la fabrica 23 august se taiau tancuri intr-o veselie…
Pe scurt si in alte cuvinte, cam singurul lucru care ii tine pe rusi in loc si inca nu trec Prutul e… vointa lor, nicidecum inexistentele capacitati de aparare romanesti. Nu ma pot opri sa nu fac o paralela cu situatia din al doilea razboi mondial cind Hitler, imbatat de succesul rapid si fara echivoc din Cehoslovacia si Polonia, a dorit sa atace si Elvetia, aparent o prada usoara. Insa pentru ca in Elvetia toti barbatii fac armata si apoi pleaca acasa cu arma automata, plus relieful care nu prea semana cu cel din Polonia, pina la urma invazia nu a mai avut loc. Iar ca un fapt demn de mentionat, abia in acum citiva ani elvetienii si-au deminat podurile, dar doar cele dinspre Franta.

Nici la nivel de UE situatia nu a stat mai bine. Preocupata sa se extinda, pentru a-si amina sfirsitul, UE a inchis ochii la situatia unor tari precum Romania (si nu e singurul exemplu) care de fapt nu indeplineau criteriile de aderare. Numai ca perspectiva unor piete de desfacere era ca o gura de oxigen pentru o piata europeana deja supra-saturata si intr-o nevoie cronica de debusee. In timp, datorita extinderii, UE a ajuns sa aiba granita cu Rusia, situatie absolut de neacceptat pentru acestia din urma. Neputind din nici un punct de vedere (mai putin economic) sa isi masoare fortele cu Rusia, UE a recurs la ceea ce ii mai ramasese:
– sanctiuni economice. Chiar daca pe termen scurt asta ii afecteaza pe rusi, in timp acestia vor ajunge sa produca integral o larga categorie de bunuri, situatie care nu poate sa fie decit in avantajul Rusiei. Ca o mica paranteza, in timp ce rubla ruseasca se duce in jos, popularitatea presedintelui Putin urca si este oricum la un nivel la care liderii occidentali pot doar sa viseze. Citi dintre liderii occidentali se pot lauda ca le-a crescut popularitatea in timp ce economia se duce la vale?
– declaratii politice. Dincolo de asteptatele declaratii mai mult sau mai putin anti-rusesti, e de mentionat tonul mai mult decit impaciuitor al cancelarului Merkel. Evident Germania e mult prea dependenta de resursele rusesti, ca sa isi poata permite sa aiba principii in fata rusilor. Pentru ca rubla poate sa scada oricit, rusul de rind tot va avea hrana si votca pe masa, dar chiar si o incetinire semnificativa a economiei germane poate avea consecinte mult mai dramatice. Si oricum nu e nici prima nici ultima oara in istorie cind Germania joaca la doua capete.
Propaganda occidentala se intrece sa-l zugraveasca pe Putin in cele mai sumbre culori de la “de departe cel mai bogat om al planetei”, la suferind de sindromul Asperger (o forma de autism). Ce se intimpla acum in Ucraina nu e nici opera unui nebun, autist sau mai stiu eu cum, ci e doar un plan bine pus la punct in ani de zile si care a cam luat Occidentul prin surprindere.

Statele Unite sint de fapt cel mai mare adversar al pacii, pentru ca o apropiere prea mare dintre UE in general (cu Germania in particular) si Rusia poate rasturna statutul de mare putere economica si militara inca detinut, in conditiile in care deja China este un aliat de nadejde al Rusiei. Un razboi in Europa ar ajuta enorm corporatiile si bancile americane si ar asigura in continuare hegemonia dolarului pentru multa vreme de acum incolo.

Iar in timp ce soldatii rusi isi iau permisie ca sa lupte in Ucraina, in tabara cealalta situatia e exact pe dos, incepind chiar cu Ucraina. Aceasta din urma si-a inchis granitele pentru barbatii intre 20 si 60 de ani, pentru ca 80 la suta din ordinele de incorporare au fost ignorate (informatia asta abia a scapat in presa si doar printre stiri cu vedete de mina a doua care au facut nimic). Evident, fiul presedintelui ucrainean face exceptie, fiind fotografiat pe Coasta de azur.
In vest situatia e inca si mai complicata pentru ca a disparut acel “ce-i mina pe ei in lupta”, a disparut motivatia:
– omul de rind vestic nu mai este de acord sa moara pentru profitul corporatiei, eventual inregistrata in vreun paradis fiscal unde plateste taxe zero sau simbolice
– omul de rind vestic nu vrea moara aparind proprietatea landlord-ului
– omul de rind vestic nu vrea sa moara pentru “dreptul” lui de a fi sclav la banca toata viata

 – nu m-ar mira daca Armata rosie ar fi primita ca armata eliberatoare la Pungesti dupa ce jandarmii au batut localnicii in propriile case si pe propriile paminturi pentru a servi interesele unei corporatii straine. Acum ati inteles de ce “proprietatea e un moft”, da?
 – Status quo-ul s-a schimbat de la cel de-al doilea razboi mondial si din pacate nu in bine. Acum 70 de ani oamenii inca mai aveau ce apara, atit material cit si ca stil de viata.
***
Autorul acestui articol este Nicolae Moldoveanu.
0 Shares
Share
Tweet
Share