18 November 2019
Home / Economişti / Nu trebuia să luăm credite în valută?! Este bine că se împrumută statul în valută?!

Nu trebuia să luăm credite în valută?! Este bine că se împrumută statul în valută?!

Sunt în criză de timp așa că vreau să ofer rapid două observații scurte despre interviul oferit Mediafax de Mugur Isărescu și despre împrumutul de două miliarde dolari contractat de România pe 10 și 30 de ani.

1. În interviu la un moment dat se ajunge aici:

Reporter: Dar procesul de convergenţă a fost cel care s-a răsfrânt asupra percepţiei publice şi a favorizat preferinţa pentru creditele în valută. Mulţi clienţi au decis să se împrumute în valută tocmai pentru că aveau un orizont relativ scurt în care se schimba oricum moneda naţională.

Mugur Isărescu: A fost o percepţie eronată. Cred că trecerea spre moneda euro, cu excepţia ţărilor mici, care au consiliu monetar, se face, în mod paradoxal, printr-o întărire a rolului monedei naţionale şi nu printr-o slăbire a acestuia.

Deci a fost greșit să luăm de bun angajamentul autorităților dinainte de criză care, la acea vreme, spuneau că acuși-acuși vom intra în zona euro, în 2015 sau așa ceva. A fost “o percepție eronată”.

Dar și mai interesant este faptul că guvernatorul spune că este o diferență între România și țările mici (Bulgaria, țările baltice), care au consiliu monetar; românii trebuiau să observe treaba asta. Bine, acum nu este toată lumea atât de sofisticată încât să realizeze ce înseamnă consiliu monetar, să facă diferența dintre “Pariați pe leu” și “Mizați pe întărirea rolului acestuia” ș.a.m.d. Ar fi trebuit să fie BNR mai clară la vremea respectivă.

Dar stați o secundă: ce a făcut BNR în anii de boom economic? A dus tocmai o politică de consiliu monetar, așa cum v-am spus de când am înființat acest blog. Dovada în graficul de mai jos, postat în 2009:

Bilant BNR

BNR a dus o politică similară cu Banca Estoniei, care este consiliu monetar. Care este obligată prin lege să cumpere toată valuta care intră în țară și să emită în schimb monedă locală. Pe noi nu ne obliga nimeni. Noi oficial aveam curs liber (da-da!). În realitate BNR a funcționat ca un consiliu monetar, intervenind pe piață și cumpărând 20 de miliarde de euro în câțiva ani de zile (!), mărind de 3-4 ori rezervele valutare și masa monetară. BNR a luptat împotriva aprecierii leului – în același timp în care transmitea populației să parieze pe leu. Mai este necesar să vă spun că dacă lăsa cursul liber atunci acesta s-ar fi dus spre 2 lei/euro, ceea ce ar fi scumpit activele românești și ar fi stopat inflația importată, împiedicând astfel boom-ul imobiliar?

Deci BNR a încurajat creditarea în valută. Acum vine și spune că am avut o percepție eronată? BNR a dus o politică de consiliu monetar. Acum vine și spune că am avut o percepție eronată?

2. Simultan cu interviul citat guvernul român a reușit marea performanță de a se împrumuta în… yes! valută, pe 10 și 30 de ani. Lui i-o fi spus Mugur Isărescu că e bine să mizeze pe “rolul monedei naționale”, ce părere aveți? Nu vă gândiți prea mult, fiindcă domnul Cristian Popa vine și ne spune că a fost o decizie bună:

Romania avea nevoie de un pilon foarte lung, de un <cui> in perete care sa ancoreze curba de randamente si sa permita apoi desenarea punctelor intermediare…

Merita ca Romania sa-si asume astazi plata unei prime de maturitate pentru durata record de 30 de ani.

Sigur. Noi putem să speculăm că randamentele vor scădea în continuare. Dacă Unchiul Sam mai tipărește mulți dolari, creând o cerere artificială pentru obligațiunile unor state cvasi-eșuate precum România, atunci putem să speculăm că randamentul poate să tindă spre zero. Noi putem să credem orice. Dar este doar o speculație. Dobânzile pot să și crească, nu doar să scadă. Până una-alta, dacă te împrumuți la 6% pe 30 de ani, atunci este normal să presupunem că autoritățile României și-au planificat o creștere a încasărilor bugetare cu 6% – simplificând, o creștere economică de 6% – care să le asigure resursele pentru a plăti dobânzile. Vă amintesc că creșterea economică medie în două decenii de la Revoluție a fost de aproape 1%. Vă amintesc că domnul Tomas Spurny de la BCR a fost ironizat de toată lumea bună atunci când a spus că România are nevoie de creștere economică de 5%, și pe bună dreptate, fiindcă rețeta lui de dezvoltare se rezumă la trei cuvinte: datorii, datorii și iar datorii.

Carevasăzică, pe de o parte declarăm că trebuie să fim realiști și să înțelegem că PIB potențial este mai mic, dar pe de altă parte ne împrumutăm mizând exact pe ce spune domnul Spurny?

Ca să nu las loc la interpretări: domnul Spurny apare total întâmplător în acest articol, îi amintesc declarațiile (și declarațiile altora despre dânsul) strict cu scop ilustrativ. Nu vi se pare stranie această contradicție între declarațiile publice și politica dusă de autorități? Nu  vă înjunghie un sentiment de deja vu?

[layout show=”1″]

0 Shares
Share
Tweet
Share