22 October 2020
Home / Finanțe-Bănci / Nebunia dobânzilor mai mici decât pe vremea deflației și a banilor de aur

Nebunia dobânzilor mai mici decât pe vremea deflației și a banilor de aur

În perspectivă istorică actualele rate ale dobânzii sunt extrem de mici.

Ratele dobanzii Pentru o interpretare corectă a acestui grafic, nu uitați că pe parcursul secolului al XIX-lea, când omenirea folosea etalonul-aur, prețurile au avut o tendință ușoară de scădere. În acea epocă deflaționistă, ratele dobânzilor se mișcau în jurul a 5% – acesta fiind de fapt un nivel secular, după cum se poate observa din graficul de mai sus. Așadar, întotdeauna randamentul real al economisirii a fost pozitiv, ceea ce a asigurat continuarea acumulării de capital, creșterea investițiilor și a producției de bunuri și servicii, în fond, a nivelului de trai.

Preturile in secolul XIXÎn schimb, epoca pe care o traversăm în prezent este una de randamente negative, ceea ce stimulează consumul de capital. Degeaba se miră analiștii și presa, degeaba se lamentează politicienii de lipsa apetitului oamenilor de afaceri pentru investiții sau de lipsa de interes pentru deschiderea unei afaceri. Lucrurile sunt cât se poate de logice și firești. Economia a ajuns în această stare mizerabilă tocmai din cauza politicilor duse în ultimii ani. Aceste politici, axate în ultimă instanță pe tipărirea de bani, pe impunerea unui nivel artificial de mic al dobânzilor și pe falsificarea calculului economic, au debusolat complet activitatea antreprenorială. Aproape nimeni nu se grăbește să investească, deoarece aproape toată lumea simte criza de capital. Da, există bani foarte mulți pe piață; da, există lichiditate. Dar nu există capital – doar economiștii lipsiți de educație consideră că cele două concepte sunt echivalente. Capitalul a fost risipit în investiții proaste, a fost păpat de guverne; capitalul este blocat în activități neperformante, dar care nu sunt lichidate pentru a-l disponibiliza, deoarece această lichidare ar atrage prăbușirea sistemului bancar cvasi-piramidal. Capitalul este consumat, fiindcă dacă randamentul real al economisirii este zero sau negativ, atunci nimeni nu este prost să acumuleze; toată lumea este încurajată să se îndatoreze, fără să-i pese de lipsa perspectivelor de a rambursa vreodată aceste datorii! Și de ce ar fi interesată?! Trăim în epoca bail-out-urilor, statul își salvează clientela politică socializând pierderile, astfel încât, dacă ești băiat deștept, nu stai ca prostul (!) pe margine salivând la afacerile delirante, ci intri și tu în joc: de exemplu, te împrumuți în franci elvețieni și, când vezi că se strânge lațul, organizezi un grup de presiune, un miting, faci lobby pentru a fi salvat.

Într-un asemenea climat doar nebunii și persoanele cu o solidă ancoră morală (alți “nebuni”) mai economisesc. La televizor analiștii plătiți de guverne îndeamnă la stimularea consumului. Alții, aflați pe solda instituțiilor falimentare, scriu editoriale în care cer subvenții și dobânzi încă și mai mici la credite. Unii vorbesc de repornirea boom-ului imobiliar – asta se întâmplă în fiecare primăvară – doar-doar or prinde în plasă un naiv care să mai facă un credit pentru cumpărarea unei case. Într-un cuvânt, toată lumea e pusă pe cheltuială/căpătuială.

În fața acestei agitații principiul elementar conform căruia consumul nu poate crește înaintea producției este ascuns sub preș. Și totuși nimeni nu poate consuma ceea ce încă nu s-a produs. Consumăm doar ce suntem în stare să producem. Iar producția necesită resurse, în primul rând resurse de capital. Iar capitalul reprezintă acel fond de subzistență, pus deoparte de fiecare dintre noi și folosit de antreprenori pentru a-și plăti forța de muncă angajată pe perioada realizării investiției. Dacă nu economisim nu avem ce să investim. Nu avem cum să susținem producția viitoare. Dacă nu economisim, casa pe care am cumpărat-o (pe credit, știu) o să pice pe noi: mai întâi o să cedeze un robinet, apoi o jaluzea, apoi tabla de pe acoperiș. Cu atâtea rate la bancă deja, nici vorbă să mai facem alte investiții. Dacă nu economisim, atunci firmele nu vor putea împrospăta/extinde stocul de mijloace fixe, nu vor putea înlocui activele uzate.

Dar cui îi pasă? Falșii oameni de afaceri – cei care de fapt nu au produs nimic singuri în viața lor – și analiștii arondați politic știu una și bună: consum, consum, consum. Dobânzi mici, mai mici, și mai mici. Foarte bine atunci. Eu zic să se tipărească 1 miliard și să se dea la fiecare, ca să avem ce consuma. Și să pregătim din timp niște țepe, în Piața Victoriei…

 

0 Shares
Share
Tweet
Share