24 February 2020
Home / Articole / Morișca energiei private

Morișca energiei private

Citesc:

Dacă în urmă cu nici trei ani, România făcea primii pași timizi în sectorul energiei eoliene, cu 18 MW instalați, Puterea instalată a turbinelor eoliene în România s-a apropiat de 1.000 de megawaţi la sfârşitul anului trecut, adică mai mult decât un reactor de la Cernavodă.
Anul trecut, companiile energetice au inaugurat în România turbine de 520 de megawaţi, în creştere faţă de 448 de megawaţi în 2010, potrivit statisticilor Asociaţiei Europene a Energiei Eoliene. România ocupă, astfel, primul loc în Europa centrală şi de est şi poziţia a 7-a în Uniunea Europeană după puterea instalată a fermelor de vânt deschise anul trecut.
Printre cele mai importante companii străine care au investit deja în parcurile eoliene din România se numără CEZ din Cehia, cu 600 de megawati instalați în Dobrogea, în cel mai mare proiect eolian on shore din Europa, dar și Enel Green Power, Iberdrola și Energias de Portugal.

Deci, la ce ne trebuie investiții publice în energie? Ah, mi-am amintit: fiindcă sunt de utilitate publică!

0 Shares
Share
Tweet
Share