22 July 2017
Știri pe scurt
Home / Observații / Misterioasa execuție bugetară, pe hârtie aproape la fel ca anul trecut

Misterioasa execuție bugetară, pe hârtie aproape la fel ca anul trecut

Execuția bugetară merge binișor – dacă prin asta acceptăm obiceiul mainstream de a ținti un deficit bugetar de 3% la sfârșitul anului.

Iată o poză cu un context istoric mai larg, pentru a vă da seama mai bine cum stăm:

La sfârșitul lunii mai deficitul bugetar era aproape triplu față de cel înregistrat anul trecut, dar vorbim de valori mici, trendul general fiind foarte asemănător. Nu prevăd un derapaj bugetar în acest an.

Însă dincolo de rezultatul de ansamblu câteva detalii bat la ochi. Veniturile fiscale sunt practic identice cu cele de anul trecut. Adică, deși economia duduie, statul a colectat la fel de mulți lei din impozite ca în 2016, ceea ce face ca ponderea veniturilor fiscale în PIB să fie mai mică. Pe undeva era de așteptat, vezi de exemplu încasările cu 5% mai mici la TVA – dar și TVA este redusă față de anul trecut. Însă încasări la accize cu 9,4%, adică cu 1 mld. de lei mai puțin?! Încasări din impozitul pe profit mai mici cu 5,1%?! “Noroc” că bugetul s-a reparat cu 4 mld. de lei primiți de la UE, bani în plus față de 2016. Este posibil ca aceste venituri să fie de fapt doar o inginerie contabilă, așa cum s-a reclamat.

“Finanţele au introdus în buget veniturile din subvenţiile agricole ale Uniunii Europene care, de fapt, merg spre beneficiari privaţi şi nici nu ajung în vistieria statului”.

Caz în care deficitul bugetar real este muuult mai mare. Iar dacă nu așa stau lucrurile, dacă totul este înregistrat corect, atunci înseamnă că UE sponsorizează risipa din România. Ceea ce nu reprezintă o noutate, până la urmă ăsta este rostul suveicii fondurilor europene, să finanțeze menținerea la putere a unei clientele politice în statele periferice, cu care să împartă banii (o parte din aceste fonduri se duc pe importuri din UE).

22 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble