7 April 2020
Home / Despre criza / Krugman: avem nevoie de un razboi sau așa ceva

Krugman: avem nevoie de un razboi sau așa ceva

Cu cât este criza mai mare cu atât iese năravul economiștilor mai bine la iveală. Paul Krugman – știți, cel care a spus că terorismul și cutremurele fac bine la PIB, că Greenspan are nevoie să orchestreze un boom imobiliar (asta era în 2002), că rata dobânzii ar trebui să fie -6% și multe alte trăznăi pentru care ne-am prăpădit de râs (deși ar fi trebui să plângem) – a venit și a spus că momentul pe care îl traversăm în prezent este aidoma anului 1938. Criză, șomaj mare în ciuda bunelor intenții ale lui Roosevelt și același public obtuz care cerea statului să nu mai cheltuie aiurea. Norocul nostru că a avenit WW II, că altminteri probabil regresam în Evul Mediu.

From an economic point of view World War II was, above all, a burst of deficit-financed government spending, on a scale that would never have been approved otherwise. Over the course of the war the federal government borrowed an amount equal to roughly twice the value of G.D.P. in 1940 — the equivalent of roughly $30 trillion today…
But guess what? Deficit spending created an economic boom — and the boom laid the foundation for long-run prosperity.

A nu se înțelege neapărat că Krugman îndeamnă la război. Probabil că pentru el ca și pentru Keynes nu contează scopul pentru care guvernul cheltuie banii, ci faptul că trebuie să cheltuie: că-i cheltuie pe bombe sau pe școli – detalii.

Stephen Williamson dă o replică bună. El se uită la graficul de mai jos și se întreabă unde o fi efectul de multiplicare („boom-ul care a creat fundamentul prosperității”), că nu se vede. Ce se vede este cum creșterea cheltuielilor guvernamentale a umflat PIB (deprimând consumul privat și investițiile), temporar bineînțeles.

De asemenea, ce nu se vede – și bine spune Williamson – este că PIB-ul nu reprezintă nimic. Da, PIB s-a umflat dar SUA nu mai avea capitalism ci comunism sau, ca să inventez și eu ceva, „capitalism de război”: bărbații erau trimiși la război, femeile în fabrici, prețurile erau înghețate și economia producea ce dicta guvernul.

No one I ever talked to thought of World War II as good times. I think a lot of them would have been happy to trade 1943 for 1933. A key lesson here is that the level of employment, or the unemployment rate, may be a very bad measure of economic welfare.

Cu alte cuvinte, totul este o inginerie contabilă. Sapi șanțul, produci bombe și PIB crește. Ceva de genul acesta a făcut și Ceaușescu, cu industria petrochimică pe post de șanț și Canalul pe post de bombă. Ce, nu-i așa? Nu ați văzut cât a crescut PIB-ul pe timpul comunismului? Sigur că da.

Morala este că nu ne trebuie neapărat creșterea PIB. Ne trebuie ca economia să producă bunurile pe care le vrem să le cumpărăm. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca guvernul să se dea la o parte, că altfel economia nu produce ce vrem noi, ci ce vor ministerele… dezvoltării. Aceasta este de fapt și cauza pentru care am ajuns în criză: economia nu a produs ce vrea piața.

David Friedman s-a plictisit și el să stea deoparte și intră în dezbatere. El arată, contra lui Krugman, că intervenția guvernamentală crescuse considerabil înainte de 1938, prin urmare a pune criza din 1938 (ca și cea de astăzi) pe spinarea timidității guvernului este o mistificare.

Hoover reacted to the 1929 stock market crash by sharply increasing federal expenditure; by 1932 it was fifty percent higher than in 1929 in nominal terms, twice as high in real terms, three times as high measured as a share of national income. FDR went on to enormously expand the role of government in the economy, creating our modern regulatory state.

Evident, pentru Krugman niciodată nu este îndeajuns. Nu contează că ne-am îndopat deja cu atâtea “stimulente”. Dacă nu ne îndopăm cu bani și cu datorii până crăpăm înseamnă cu suntem slabi.

0 Shares
Share
Tweet
Share