10 July 2020
Home / Tălâmbul economic / Jared Bernstein: Jos cu dolarul din postura de monedă de rezervă globală!

Jared Bernstein: Jos cu dolarul din postura de monedă de rezervă globală!

Mr. Bernstein a fost până în 2011 consilierul economic al lui Joe Biden, deși nu are studii economice, dar na! – ce mai contează acum, important e să fii socialist! Articolul său din NYT nu poate fi considerat încă politică oficială, dar na! – măcar așa, „pe surse” aflăm cam la ce le stă mintea politrucilor monetari. Și la ce credeți că le stă mintea? La inflație, bineînțeles. Am ajuns să trăim vremurile în care ni se spune pe față că dolarul trebuie să își piardă statutul de principala monedă de rezervă internațională:

„Există puține truisme în legătură cu economia mondială, dar timp de decenii printre ele s-a numărat rolul dolarului ca monedă de rezervă. Este principiul de căpătâi al politicii economice americane. La urma-urmei, cine nu și-a dori ca moneda pe care o emite să fie deținută în rezervele băncilor și guvernelor străine?

Dar cercetările recente arată că ceea ce a fost pe vremuri un privilegiu mai nou reprezintă o povară, subminând crearea de locuri de muncă, mărind deficitul comercial și bugetar și generând baloane financiare speculative. Pentru a repune economia americană pe șine, este nevoie ca guvernul să renunțe la angajamentul său de a menține statutul de monedă de rezervă al dolarului.”

Deci s-a terminat cu negarea, cu ridiculizarea celor care au avertizat că prin politica de a tipări valuri peste valuri de bani se va ajunge la abandonarea dolarului. Acum acest fenomen considerat chiar dezirabil! Normal, după ce comite o gafă, orice politruc se va grăbi să spună că de fapt a fost o idee salvatoare.

Expert

Cum stă treaba în realitate? SUA face inflație masivă de la încheierea WW II încoace. Dar pe teritoriul SUA inflația nu s-a făcut simțită tocmai fiindcă cea mai mare parte a dolarilor au luat calea străinătății – alimentând creșteri de prețuri în alte state. Tocmai această politică iresponsabilă i-a supărat în cele din urmă pe nemți și pe francezi și a dus la abandonarea sistemului de cursuri fixe și a convertibilității în aur a dolarului, așa cum a fost ea definită prin Acordul de la Bretton Woods. Ceea ce a făcut ca până la urmă inflația să răbufnească și în SUA și să pună economia pe butuci în anii 70. După un scurt moment de sobrietate, în timpul lui Reagan, politica inflaționistă s-a reluat în ritm accelerat, guvernul american având nevoie tot timpul de bani pentru a-și duce permanentele războaie din Irak (1, 2, 3…) etc. și pentru a implementa socialismul acasă – prin programe de asistență socială, case pentru toți etc. Banii s-au revărsat în economia reală cu precădere în sectorul imobiliar, dar cea mai mare parte s-au dus pe bursă sau au luat iar calea străinătății, căutând randamente mari în așa-zisele „economii emergente” din anii ’90 încoace. Deci inflația propriu-zisă s-a întâmplat tot la alții, nu la americani. Boom-ul din România este un exemplu.

După ce au intrat în criză SUA au tipărit dolari încă și mai aprig, dar panica existentă în economie, gradul uriaș de îndatorare al cetățenilor și povara investițiilor neperformante anterioare au făcut ca lumea să șovăie în a-și asuma alte cheltuieli sau investiții. Banii au rămas tot pe bursă sau în țările „emergente”, precum China, mare doritoare de capital străin pentru a întreține iluzia că sistemul comunist aduce prosperitate. Doar că acum aceste țări au ajuns să nu mai suporte invazia verzișorilor, deoarece nu vor să o apuce (încă) pe calea degringoladei totale ca în SUA. Rusia, condusă de un guvern naționalist, se arată și ea puțin îngăduitoare cu politica monetară americană. Restul lumii e nemulțumită de SUA la fel ca în anii ‘60.

Acum, în fața inevitabilului, confruntați cu perspectiva boicotului dolarului, politicienii americani vin și spun că de fapt subminarea valorii dolarului este… chiar ideea lor. Genial. Păcat doar că o asemenea gogoașă nu va îmbunătăți perspectivele economiei americane, din contră. Nici locuri de muncă nu se vor crea, nici investiții nu se vor face. Expansiunea monetară înseamnă întotdeauna risipă și redistribuție de avuție. Se prea poate ca în viitor scăderea salariilor reale să conducă la creșterea angajării forței de muncă. Și se prea poate ca politrucii să prezinte creșterea gradului de ocupare drept o mare reușită. Va fi una le fel de mare pe cât cea reușită de comuniști, pe timpul cărora, vă amintesc, șomajul era inexistent și sărăcia omniprezentă.

1 Shares
Share
Tweet
Share