21 September 2020
Home / Aberaţia de intervenţie / Impozitarea pământului nelucrat, în logica exproprierii

Impozitarea pământului nelucrat, în logica exproprierii

Birocrații statului au idei. Acum ne pregătesc un impozit de 400 de lei/ha pentru terenul nelucrat. După cu umblă vorba, această măsură va contribui la dezvoltarea agriculturii.

Dar pământul este un factor de producție. Ca el mai sunt numeroase alte resurse, naturale sau produse de om, care șad degeaba în loc să producă ceva. Prin urmare, în logica măsurii anunțate ar mai trebui introduse și următoarele impozite:
Impozitul pe munca nefolosită. Dacă ești șomer, trebuie să plătești impozit fiindcă irosești forța de muncă a națiunii. Să zicem 400 de lei pentru fiecare lună în care stai acasă în loc să lucrezi în fabrici sau pe ogoare. Nu contează că forța de muncă îți aparține, la fel ne aparține și pământul, dar de fapt nimeni nu este stăpân pe nimic, totul este al „poporului”.
Impozitul pe mașina nefolosită. Automobilul ținut în conservare în garaj sau în parcarea din spatele blocului reprezintă o pierdere pentru societate, pentru că nu produce nimic. El ar trebui să meargă și să contribuie la creșterea PIB, într-un fel sau altul. Dacă el este pornit în garaj, atunci se pune că este folosit, deoarece consumul de carburant crește PIB și aduce venituri la buget, în fine, face ceva util societății. Altminteri, ținerea autoturismului degeaba ar trebui impozitată cu 400 de lei pe lună.
Impozitul pe ideea nefolosită. Cu siguranță fiecare dintre voi are o idee pe care nu o pune în aplicare. Fiecare idee nepusă în practică înseamnă mai puține locuri de muncă, mai puțină bunăstare socială. În particular, acest lucru determină apariția unui decalaj între PIB real și cel potențial, cu efecte dezastruoase asupra capacității BNR de a ținti inflația. Pentru fiecare idee nefolosită ar trebui instituită o amendă de 400 de lei, dublă în cazul celor care au mai mult de 10 idei nefolosite.

Măsura anunțată de ministru reprezintă, fără îndoială, un atac la proprietate și, ca atare, nu are nimic de-a face cu creșterea bunăstării. După cum sper că ați aflat până acum, nicicând în istorie nu s-a mai pomenit ca un popor să se dezvolte în absența dreptului de proprietate. Cu cât acesta a fost îngrădit mai mult, cu cât gradul de libertate economică a fost mai redus (respectiv sclavia a fost mai răspândită), cu atât prosperitatea a fost mai grav faultată.

Ce nu înțeleg birocrații guvernamentali este că pământul (și orice alt factor de producție) zace nelucrat deoarece a-l “lucra” este o acțiune costisitoare. De fapt, orice acțiune umană este costisitoare, în sensul că are un cost de oportunitate. În goana lor după satisfacerea cât mai multor nevoi indivizii sunt motivați să economisească (în sens larg), adică să respingă acele acțiuni al căror cost de oportunitate depășește valoarea câștigului obținut. În cazul nostru, agricultura – cultivarea porumbului, de exemplu – este un exemplu de activitate umană, care are un cost de oportunitate. Țăranii nu lucrează pământul deoarece, în opinia lor, nu merită; nu este eficient economic. Lucrarea pământului presupune folosirea de forță de muncă, bunuri de capital și alte produse (combustibili, îngrășăminte). Acest act este nejustificat, deoarece câștigul obținut nu acoperă chetuielile suportate.

La fel stau lucrurile și cu proprietarul unui automobil care nu circulă cu acesta – sau care nu circulă des (întotdeauna poate să apară un ministru care să considere că automobilul este prea puțin folosit). Utilizarea automobilului este costisitoare, iar proprietarul poate ajunge la concluzia că nu merită să meargă cu el zilnic la locul de muncă, de pildă. Aceasta nu înseamnă neapărat că decizia de cumpărare a automobilului a fost greșită; dacă așa ar sta lucrurile, atunci proprietarul ar renunța la el la prețul pieței.

Acum, politica statului are un singur scop: să-i determine pe țărani să își vândă pământul. În prezent, țăranii nu își vând pământul pentru că apreciază valoarea acestui drept superioară prețului de piață (din indiferent ce motive, toate subiective). Ei pot crede că prețul pieței va crește în viitor (sau pot fi pasionați de salvarea planetei?), astfel încât consideră că este prematur să îl înstrăineze; poate momentul propice va fi atunci când nepoții lor vor ajunge la vârsta maturității, cine-știe.

Prin impozitare, statul le oferă pleașcă fermierilor bogați, deoarece oamenii vor fi siliți să renunțe la pământ contra voinței lor, ceea ce înseamnă că, practic, fermierii înstăriți vor avea posibilitatea să cumpere teren sub prețul pieței. Economic vorbind, vom asista la o redistribuție a avuției, care – atenție! – ironizează ideologia socialistă care stă la baza redistribuirii, deoarece direcția ei va fi de la săraci la bogați. Este un aparent paradox, totuși, pentru că orice om cu capul pe umeri știe că socialismul a cultivat pauperizarea în masă, în ciuda pretențiilor oficiale contrare.

Sponsorizarea fermelor mari nu va duce la creșterea bunăstării. Economiile de scară – conceptul invocat uneori în discuția referitoare la meritele comasării pământului (și comasării în general, vezi cazul coloșilor energetici) – nu determină în mod mecanic profitabilitatea unei activități și îi invit pe cei care cred contrariul să pună mâna pe carte. Cu atât mai mult, atunci când economiile de scară sunt realizate… pe spinarea celorlalți, nu putem vorbi de o politică înțeleaptă.

Pentru continuarea discuției, citiți și Soarta agriculturii în Prostovenești

0 Shares
Share
Tweet
Share